„Patria este înlăuntrul nostru…“

Noi toți trebuie să ne iubim patria, istoria națională, să fim mândri de ea, iar prin fapte de dragoste de neam și țară, să cinstim memoria strămoșilor. Acum avem și greutăți, însă rezolvarea lor depinde în primul rând de noi, dacă vom munci cu dăruire, vom promova cinstea și omenia și vom face, toți românii, o unitate frățească la bine și la greu. În momentul de față, nu punem serios accentul pe unirea eforturilor tuturor în învingerea greutăților și promovarea progresului social. Am uitat, mulți dintre noi, că întotdeauna doar cu muncă și stăruință am rezolvat problemele, asigurând împlinirea unui ideal înalt, pe măsura tradițiilor noastre strămoșești.

 

Mulți dintre noi fetișizează străinătatea, dar, ajunși acolo, își dau seama că cine nu muncește serios și nu respectă o disciplină fermă nu este căutat și apreciat, iar greutățile și înstrăinarea duc, nu de puține ori, la descurajare și neîmplinire. Mulți au clacat și, descurajați, au ajuns la concluzia că tot mai bine-i la noi acasă. Iată de ce, repet, este nevoie să sădim în conștiința generației tinere dragostea de pa-trie, recunoștința și respectul față de sacri-ficiile și marile jertfe ale înaintașilor. Ce altceva făcea, la vremea sa, Barbu Ștefănescu Delavrancea, când, în lucrarea “Patrie și patriotism”, spunea, printre altele: “Patria este înlăuntrul nostru și o ducem cu noi peste țări și mări…, e pământul plămădit cu sângele și întărit cu oasele înaintașilor noștri… Pă-rinții, moșii și strămoșii noștri ne sunt patria noastră; ei, care au vorbit aceeași limbă, care au avut același dor, aceleași suferințe și aspirațiuni, care sunt adevărata noastră patrie!” Sau să amintesc, dragi cititori, ceea ce afirma Alecu Russo, în “Cântarea Româ-niei”: “Patria e aducerea aminte de zilele copilăriei… Coliba părintească cu copaciul cel mare din pragul ușii, dragostea mamei, plăzmuirile inimii noastre… locul unde am iubit și unde am fost iubiți… câinele care se giuca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vestește zilele frumoase de săr-bătoare… zbieretul turmelor când se întor-ceau în amurgul sării de la pășune… fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn înălțându-se în aer… barza de pe streașină ce caută duios drumul pe câmpie… și aerul care nicăierea nu este mai dulce!” Necesitatea unirii efor-turilor era subliniată, la timpul său, și de Ion Ghica, în “Schițe politice” acesta arătând: “Ca un stat, ca o națiune să existe și să aibă viitor, se cere mai cu seamă ca între oamenii care îl compun să existe o solidaritate produsă prin identitatea de idei, de aspirațiuni și de cre-dințe, însușiri care sunt rezultatul comuni-tății de origină, de limbă și de obiceiuri!” Așadar, întotdeauna, oamenii de știință și cultură n-au încetat să iubească poporul din care au făcut parte, cerând tuturor românilor, vârstnici și tineri, să-și cunoască istoria neamului, să-și iubească patria-locul natal, să lupte pentru întărirea ei, s-o servească în toate situațiile cu devotament și, toți ca unul, s-o apere de toate vitregiile istoriei! Profesoară pensionară VIORICA PIȚUL, Rădăuți