PSD Suceava își reface forțele în Consiliul Județean

Consilierul județean al PUR, dl Petrică Simeria, fost lider municipal al organizației umaniste din Suceava, a demisionat din partid și s-a înscris în PSD. În felul acesta, numărul consilierilor județeni ai PSD a redevenit 17 (după ce dl Adrian Artene a trecut la PD Suceava). Dl Simeria a motivat transferul său la PSD prin aceea că nu se mai regăsea printre umaniști, care, de altfel, de duminică sunt conservatori. Nemulțumirea domnului Simeria este legată și de modul în care au fost organizate alegerile pentru desemnarea liderului municipal al PUR.
 

După ce ani buni a condus organizația municipală, perioadă în care partidul a cunoscut și… agonie și sta-re de normalitate, dl Simeria a fost debarcat, locul său fiind preluat de dl Alexandru Băișanu. Protestul domnului Simeria în legătură cu aceste alegeri a fost destul de ciudat, în sensul că domnia sa a absentat la alegeri, preferând să-l lase pe dl Băișanu să candideze de unul singur. Dl Simeria este de părere că gestul său va fi urmat și de alte persoane din PUR, existând zvonuri că următorul ar fi Constantin Săvescu, coleg de Consiliu cu fostul lider PUR.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI