Cu economii, buzunarul ușurat cu peste 2 milioane

Tradițiile de Paște îi determină pe suceveni să scoată bani grei din buzunare. În urma unui calcul pe care l-am realizat, reiese că o familie de trei persoane ar trebui să cheltuiască peste 2 milioane de lei pentru a pune pe masă cu prilejul sărbătorilor pascale bucatele tradițio-nale. Comercianții vând kilogramul de miel (pentru ciorbă, drob sau friptură) la 120.000 lei, iar brânza și smântâna (pentru păscuțe) depășesc 80.000 lei kilogramul; miezul de nucă (pentru cozonaci) ajunge la 150.000 lei/kg. Precupețele vând ouăle cu 3000 de lei bucata, în timp ce litrul de ulei costă între 30-35.000, iar kilogramul de făină-24.000 lei.
 

Dacă ar fi să luăm în calcul legumele, zarzavaturile, trebuie să ținem seama că legătura de mărar, pătrunjel, lobodă, leuștean, ceapă verde, ce-i drept, cam firavă, costă 5000 lei fiecare. Pe tarabele din cele 3 piețe sucevene oferta este mai mult decât generoasă; vorba unui precupeț: “și lapte de cuc găsești, dacă ai bani”. În Piața Mare din Suceava, o salată verde costă între 5.000 lei legătura mică și 10.000 legătura ceva mai mare. La același preț este și spanacul. O legătură de ridichi se vinde cu 10.000 lei, față de la începutul săptămânii, când era doar 5.000 lei legătura. De roșii și castraveți (import Tur-cia) nu te puteai apropia, prețurile lor fiind de 70.000 lei/kg. Varza verde, dar și cea murată, pentru sărmăluțe, costă 25.000 lei/kg. Cartofii se mențin la prețul de 6.000 – 10.000 lei kilogramul. Ceapa uscată o putem cumpăra la prețul de 12.000 lei/kg. Usturoiul se putea achiziționa cu 35.000 lei/kg. Oferta de fructe este foarte variată: la capitolul citrice, lămâi, portocale, mandarine și clementine – între 35.000 – 45.000 lei; bananele au atins 40.000 lei/kg, iar fructele de kiwi se vindeau tot cu 40.000 lei/kg. La magazinele specializate în comercializarea cărnii și a produselor din car-ne, oferta cea mai abundentă este la carne de porc. Un kilogram de ficat de porc proaspăt es-te 90 – 110.000 lei, rasol 75.000 lei/kg, pulpă fără os – 160.000 lei/kg, mușchiuleț “Montana” – 240.000 lei/kg, iar un kilogram de tobă – 60.000-70.000 lei. Antricotul de mînzat se gă-sea la 1400.000 lei/kg, iar mușchiul file bate spre 240.000 lei. Carnea tocată o găsim la 90.000 lei, în timp ce aripile de curcan, pentru răcituri, ating pragul de 80.000 lei/kg.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: