Duminica sentimentelor

O carte cu titlu-strigătură: “Doamne – ajută cui sărută !”(Accent Print, 2005). O poveste la ziua întâi a dragostei. Iar în dragoste, spre deosebire de Cartea Genezei, ziua întâi este Duminica. Motto-ul cărții este o melopee de Mihai Ursachi: Chipul tău adânc și pal mi-aduce-aminte de Iisus(…) Când vremea sfinților s-a dus. Micro-romanul este 96 % adevăr și 69 % ficțiune, ne spun autorii. Cântărind, în același stil, îmbinarea gravă și voioasă între senzual și sacru vom găsi același procentaj, adică o egalitate între componente, una devenind cealaltă prin buna citire a cifrelor. O carte cu două personaje și un clocot afectiv. În plin soare, în plină lumină, la propriu și la figurat.

 

Naratorul deschide șocant confesiunea: cuplul beat de dragoste este ilicit. El poate deveni “licit” prin ardere, care este alt aspect al tăinuitei penitențe, al nașterii prin nou. Soare Auraș și Păcuraș, Brădățan și Carmen, oameni blânzi, folclorici, apropiindu-se de sublim în doi, având “un mod îndrăgostit” de a mânca, de a privi. Narațiunea-poem se scrie în doi. Deși nu sunt marcate grafic, vocile se disting. Dumi este mai iubitor de confort lingvistic, grăiește mai…rustic. Are un limbaj globalizant. Adică lasă în text, firesc, cuvinte străine: dar simți că nu-s neologisme, ci provincialisme. Cuvinte iberice, galice sau de prin Albion, cu firescul cu care chiar oameni de rând în Bucovina folosesc cuvinte austriece de pe vremea lui Franz Iosif: nu neologisme, ci provincialisme (iar cine cunoaște aromâ-na, știe că ea este plină de grecisme, de pe când Grecia era o provincie romană, vlahă, și nu invers…). Cuvintele scrise cu kapa sunt multe…Oare eu am dat tonul acestei grafii scriind în 1991:”Karma karpatică: Kri-mă și karnaval !”(Muntele calvarului, E-ditura Militară). Nu știu. Nu-i obligatoriu. Invenția plutea în aer! Așadar, povestea de dragoste începe – și continuă – exploziv. Karmic! Sfios și in-tens. Feciorelnic și decenzurat. Tandru, dar și “în dușmănie”, cum zic pădurarii din Obcine. Protagoniștii trăiesc și scriu. Comit și mărturisesc. Ei scriu ce trăiesc, spune ro-manticul. Eu scriu – trăiesc, spune postmo-dernul. Viața devine ne-dublă. Notații despre trup, învelișurile lui, acțiunile lui. Cuvântul “orgasm” este folosit și la propriu, și la figurat. Voi dezvălui că și misticii își descriu extazele divine cu termeni împrumutați din extazul erotic. Undeva lucrurile se întâlnesc. Notațiile autoarei extind poematicul. “Zărindu-l pe Dumi în interiorul meu…” (p.17). “Dumi e un altfel de albatros, al-batros”.(p.57). Cele două voci se armoni-zează. Dumi se decenzurează mai frecvent. Mai slobod. Din timiditate, din refulare, sau din intuiția că sărbătorile, la început, au Saturnalii. Carmen Apetrei are notații mai catifelate. Poate tot dintr-o intuiție că Saturnaliile trec și, după aceea, aștepți sărbătorile împă-rătești. “Cum să-ți spun că eu nu știu să fac dra-goste?” Întreba-rea celor auten-tici. Așa se între-bau Dafnis și Chloe, care chiar nu știau că se face dragoste cu organele genitale. Nu știau. Ei sim-țeau dragostea. Jocul Auraș – Pă-curaș are ceva de roman pastoral. (Păcuraș chiar în-seamnă păsto-riță!). “Tot ce însemni tu e auriu!”, zice ea. Notațiile ei sunt frumoase(vezi p.19,20,71). Cu o grație care a venit cu dragostea.(în India, m-am trezit scriind poeme, semnul totalei înnoiri lăuntrice! n. a.). Dragostea te înnoiește până la acel “degre zero” al ființei. Iar tu, cititorule, vei simți atingerea prospe-țimei. “Zâmbet sidefat!“, scrie ea(p.85), “Casă sadoveniană”, “Sfinții duc degetul la gură”, ”Lumea asta se mai poate salva și prin tine” (p.60)… Scenele de voluptate, nu le notez. Ele sunt ridicate la putere. Și simțuri, și duh. Notații dintr-o vară fierbinte. De la Sud (Neptun) la Nord (Sucevița… Gră-nicești… Mușenița !). Limbajul fericirii – The happy prince. (Într-o zi am fost prințul cuiva, întronat de ea, n. a.). Osho îi în-deamnă să se ferească de saturație. Emil Brumaru nu se sperie dacă vom fi prinși în cleștele șoldurilor ce se mișcă ne-îngerește. Dar sublimarea instinctului înseamnă orientare spre sublim. Înainte a fost cartea Bătrânețe…ouă crețe, o carte a “modelelor” libere și a ex-cesului ca interogație în fața neantului. Mai înainte a fost Concert de broaște, o proză pe potriva naturii. Iar acum este cartea Doamne – ajută… Cu doi autori, și trăitori. Carmen și Dumi. Așa este. “Azi e o loterie să citești contemporani”, notează Brădățan. Așa este. Uneori mă și uimesc că-mi ies atâtea numere câștigătoare.