Arta de a scrie concis

Perceput în primul rând ca poet adesea prezent în presa de specialitate și autor al mai multor volume de versuri, Gh. Lupu a fost, în același timp, un avizat observator și analist al vieții literare din jurul său. Opiniile și le-a exprimat în cronici și articole apărute cu precădere în publicații din Suceava, dar și din Iași, Bacău, București etc. și deci mai greu accesibile cititorilor. Așa se face că această latură a activității lui a fost îndeobște mai puțin cunoscută, încât apariția volumului Incursiuni critice (Napoca Star, Cluj, 2004, 200 pag.) a reprezentat pentru mulți o adevărată surpriză. Și nu e totul, dacă avem în vedere că, după cum afirmă cei care i-au cunoscut îndeaproape viața și activitatea, alte patru volume cu texte inedite își așteaptă rândul să vadă lumina tiparului.

 

Răsfoind volumul se poate observa bogăția ariei tematice a acestor scrieri de critică literară, dovadă concludentă a diversității preocupărilor sale de slu-jitor al literelor. Sucevean prin adopție de o bună bucată de vreme, Gh. Lupu s-a integrat în viața culturală de aici, nu însă și în grupurile în care a fost și este fragmentată, putând-o astfel apre-cia obiectiv, echidistant. Consider sugestiv răspunsul dat la o întrebare pe această temă: “Peisajul literar din această zonă a Bucovinei mi se pare fără omogenitate. N-ajunge că sunt doar câțiva scriitori, dar și aceia nu prea încap unul de altul. Cauza? Un narcisism exacerbat și în ridicolă disproporție cu realitatea individuală. Concurența rea-lă ar trebui să se manifeste prin cărți, nu prin povești” (pag. 197). Dar preocupările lui nu s-au limitat numai la viața literară din zonă. O do-vedește însuși faptul că în volum sunt incluse mai multe cronici și studii refe-ritoare la autori din spațiul extrabuco-vinean: Dan Mănucă, Mihai Drăgan, E-milian Marcu, Mihai Cimpoi, Cassian Maria Spiridon, Magda Ursache, Emil Nicolae, Cezar Ivănescu, Grigore Ilisei etc. Printre subiectele predilecte, un loc aparte îl ocupă viața și opera lui E-minescu. Lui îi sunt consacrate nu mai puțin de 14 studii și articole pe teme diverse precum: Întâiul Eminescu, Eminescu – Opere, Publicistica vulca-nică: D. Murărașu – Naționalismul lui Eminescu, Moartea civilă a lui Emi-nescu, Femeia îndumnezeită, Primul doctorat despre Eminescu, Bucovina lui Eminescu, Despre Eminescu, altfel etc. Cum era și de așteptat, atenția lui Gh. Lupu s-a îndreptat cu precădere spre poezie, mai ales cea contempo-rană. Cu modestia care-l caracteriza, el spune: “Nu mă consider un critic literar. Am și eu, ca oricare cititor, niște păreri despre cărțile pe care le citesc. Numai că, spre deosebire de alții, fac, uneori, imprudența să mi le mărturisesc în scris. Am în vedere câteva cronici despre cărți din sfere diverse ale lite-raturii”. În realitate, așa cum afirmă Adrian Dinu Rachieru, este “ precis în diagnoze și subtil în analize” (pag. 6). El însuși scriitor de valoare incontes-tabilă, familiarizat deci cu mecanis-mele lăuntrice ale muncii de creație, Gh. Lupu dispune de abilitățile de critic literar necesare pentru a pătrun-de în laboratorul de creație al fiecărui autor supus atenției și a-i surprinde și aprecia corect “vocea specifică”, miș-cându-se cu aceeași lejeritate pe tărâ-mul poeziei sau al prozei (vezi analiza romanelor Magdei Ursache). Și o face pe scurt, la obiect și cu argumente. Alt-fel spus, stăpânește arta de a scrie con-cis. Iată câteva exemple de asemenea „diagnoze”: “…poemele din această carte dovedesc multiple dimensiuni lăuntrice. O irepresibilă voluptate a cuvântului ajută imaginea să trăiască, în contexte mereu inedite, un veritabil regal metaforic” (Constantin Hrehor – Păstorul viziunilor, pag. 7); “chiar și atunci când imaginile s-ar vrea insur-gente, o temperatură funciar constantă le readuce în albia nativă, fără surprize spectaculoase, dar cu meandre line și tonifiante. Fără nuanță restrictivă, aș numi-o poezie de dumi-nică, în prelungirea ru-găciunii și anaforei” (Ion Paranici – Vă sunt ano-timp și Fiecare zi e o pa-săre împușcată, pag. 53); “Printre muritorii de rând, gârboviți sub veșnica lor vremelnicie, el fantomează îngerește, ignorând legile materialității – pesemne, tocmai de aceea pare mereu fericit și îndrăgostit de himere. Singura care i se potrivește fățiș este poezia” (Constantin Severin, pag. 177) etc. Afirmațiile acestea sinte-tice sunt susținute de exemple din cre-ația autorului respectiv, așa încât de-mersul critic este pe deplin convin-gător. Exigent cu el însuși ca poet, Gh. Lupu nu ezită să formu-leze, când este cazul, aprecieri nu întotdeauna măgu-litoare în legătură cu unele creații. În tot ce a scris pe tărâmul criticii li-terare, a utilizat un limbaj de specia-litate elevat, dar fără prețiozități. Da-torită acestor însușiri care-l particula-rizează, Gh. Lupu a fost și va rămâne o voce distinctă, inconfundabilă în pei-sajul literar sucevean. Tocmai de aceea apariția volumului Incursiuni critice reprezintă un act de cultură bine venit pentru corecta apreciere a profilului intelectual al celui prea devreme plecat dintre noi, iar publicarea următoarelor patru se impune cu necesitate. Cei care pot contribui în vreun fel la apariția lor au datoria morală să o facă.