Forţa salvatoare şi puterea transmiterii
Insule de credinţă, de creativitate şi acţiune se unesc la Putna pentru a face un continent al valorilor naţionale. E o tradiţie ce a prins puternice rădăcini această reuniune de personalităţi marcante la Mănăstirea Putna, datorită înveşnicirii Maicii Benedicta în cimitirul Mănăstirii.
Cu pioasă binecuvântare, cu slujba de pomenire a acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga-Maica Benedicta, cu o floare şi o lumânare la mormântul monahiei, la Mănăstirea Putna a început ediţia a XIX-a a tradiţionalului colocviu din august, organizat de Fundaţia „Credinţă şi Creaţie”, întemeiată de academicianul Dan Hăulică şi al cărei director, dr. Teodora Stanciu, se bucură de susţinerea părintelui Arhimandrit Melchisedec, stareţul Sfintei ctitorii voievodale. Primul pas în averea moştenirii tezaurizate la Putna l-am făcut în sala „Dan Hăulică” a Centrului Cultural „Mitropolit Iacob Putneanul”, unde a fost prezentată expoziţia de pictură a creatorului de valori creştine Paul Gherasim, omagiat la împlinirea unui secol de la naştere. Despre perenitatea creaţiei artistului şi rolul său la desăvârşirea grupului „Prolog” au vorbit criticul de artă Oliv Mircea şi preotul Marius Pandele, curatorul vernisajului.
După cuvântul de bun augur al acad. Ioan-Aurel POP, preşedintele Academiei Române, au fost puse în lumină realizări editoriale ale Mănăstirii, Editura „Nicodim Caligraful”, urmând prezentări de reviste, cărţi, albume: „Cuvinte către tineri”, „Caietele de la Putna”, volumele „Bucovina neînfrântă” şi „Albumul Alexandrina Cernov”.
Începutul s-a arătat a fi aşa cum ne-a dorit părintele Arhimandrit Melchisedec: colocviul s-a desfăşurat cu duh de dăruire, după cum a fost inima celor pomeniţi, luaţi drept patroni spirituali ai ediţiei a XIX-a cu tema „Moştenirea spiritual-culturală şi noile generaţii”. E imposibil de publicat în pagini de ziar, chiar nici în cele de revistă, o relatare atotcuprinzătoare a sesiunilor, desfăşurate în trei zile (câte trei în fiecare). Comunicările, interveniţiile, discuţiile pe marginea subiectelor expuse sunt publicate integral în voluminoase apariţii, de 500 şi mai multe pagini, intitulate „Caietele de la Putna”, editate anual de Fundaţia „Credinţă şi Creaţie” la Ed. „Nicodim Caligraful”, Mănăstirea Putna. Ediţia din anul acesta a fost deosebită prin două date aniversare – 105 ani de la naşterea Maicii Benedicta şi un secol al pictorului Paul Gherasim. Ca şi la ediţiile precedente, colocviul a fost onorat de personalităţi de prestanţă în cultura românească – academicienii Ion Pop, Mircea Martin, Ştefan Afloroaei, Eugen Munteanu, Rodica Zafiu. Printre profesorii universitari cunoscuţi de la ediţiile precedente, i-am întâlnit pe Gheorghiţă Geană, cu o comunicare captivantă despre transhumanţă (păstoritul la români), Lucia Cifor de la Iaşi, scriitorul Adrian Alui Gheorghe, iscusit moderator, basarabenii Mihai şi Maria Şleahtiţchi (Chişinău), scriitorul Lucian Vasiliu, director fondator al revistei „Scriptor”, un veşnic „tânăr şi ferice” exponent al „Junimii” ieşene, criticul de artă Oliv Mircea, pictorul prof. universitar Dacian Andoni din Timişoara, cu rădăcini la Ceahorul Bucovinei, reputatul specialist în arta restaurării Dan Mohanu, cercetătoarea dr. Cristina Cojocaru, regizorul „Revoluţiei modelelor”, Cristina Chirvasie, tinerii Traian Geană şi Teodor Zaica…
Un regal al mărturisirilor despre pictorul creştin Paul Gherasim
Încărcată de substanţiale comunicări privind transmiterea moştenirii spiritual-culturale tinerei generaţii, prima zi a colocviului Fundaţiei „Credinţă şi Creaţie”, la Putna, a început de dimineaţă şi s-a încheiat seara târziu cu evocarea pictorului creştin Paul Gherasim. Personalitatea şi creaţia artistului au constituit centrul de gravitaţie al discuţiilor la masa rotundă cu genericul „Paul Gherasim 100”, moderată de criticul de artă Oliv Mircea. Dar nu numai centenarul de la naştere, ci şi valoarea sa de creator şi inovator cu rădăcini adânci în tradiţia românească îl ţin viu în inima Mănăstirii. Portretul de artist cu vocaţie creştină şi fiu al Bucovinei a fost creionat la deschiderea expoziţiei de părintele Arhimandrit Melchisedec, care l-a cunoscut mai întâi prin academicianul Dan Hăulică. „E o cinste să-l găzduim”, a recunoscut stareţul Putnei. Drept confirmare, regizorul Cristina Chirvasie a proiectat un film din colecţia „Revoluţia modelelor”, fondat pe lucrările şi cugetările pictorului, în care îl vedem luminând în miresme, în culoare, în cuvânt…
Profesorul universitar Dan Mohanu, un specialist de elită în arta restaurărilor, a vorbit despre Paul Gherasim ca om al bisericii, evocând momentele când i-a stat alături sub „cupola de lumină la restaurarea Mănăstirii Stavropoleos”. Lecţia de nobleţe a comemoratului a fost dezvăluită de prof. Ioan Bizău. Părintele Marius Pandele, curatorul expoziţiei de la Putna, l-a prezentat pe pictor ca mărturisitor al Logosului. Gânduri de o rară expresivitate pe marginea moştenirii lui Paul Gherasim au relevat criticii de artă Doina Mândru şi Dana Priotesa. Despre pictura de suflet a îndrumătorului grupului „Prolog” a vorbit pictorul Dacian Andoni. Sincer, în cuvinte puţine, au exprimat gânduri profunde discipolii din tânăra generaţie – Teodor Zaica, Mircea Hristescu, Andrei Balan, precum şi Mihai Pop, un admirator care-i popularizează opera. La 100 ani de la naştere şi aproape un deceniu de la moarte, pictorul Paul Gherasim îşi trăieşte nemurirea la Mănăstirea Putna.
Laudă truditorilor întru transmiterea moştenirii sfântului ierarh Dosoftei!
Astă toamnă, spiritualitatea românească a celebrat o monumentală aniversare. La 26 octombrie s-au împlinit patru veacuri de la naşterea Mitropolitului Moldovei, eruditul Dosoftei. A doua sesiune a Colocviului de la Mănăstirea Putna a culminat cu cinstirea moştenirii înaltului ierarh şi primului poet al literaturii române prin lansarea volumului „Mitropolitul Dosoftei. OCTOIH, Iaşi, 1683-1683, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, şi Ed. „Mitropolit Iacov Putneanul”, 2025, tipărit pentru prima dată la Putna.
După prezentarea volumului de Arhim. dr. Dosoftei Dijmărescu, despre personalitatea Mitropolitului Dosoftei, primul şi cel mai mare poet român de până la Eminescu, au vorbit moderatorul, prof. Eugen Munteanu care a prefăţat ediţia, şi ieşenii, membri ai echipei osârduitoare la editarea excepţionalei lucrări – coordonatoarea Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Lilia Iacob, profesorii universitari Mădălina Ungureanu şi Iosif Camară, asistaţi de dr. Eugen Munteanu, care au recunoscut că îl iubesc atât de mult pe Dosoftei, încât exagerează când vorbesc despre personalitatea Mitropolitului. Cert e că era un poet desăvârşit şi un incomparabil poliglot. Bunăoară, Octoih-ul a fost tradus din greacă, textul mergând cuvânt în cuvânt, respectându-se cu stricteţe tehnica originalului. A fost şi un liturghist perfect. S-au făcut referiri la traducerile lui Dosoftei din greacă şi slavonă, precum şi la creaţia originală, pătrunsă de muzicalitate, s-a pus accentul pe valoarea literară a operei lirice, provocarea venind de la întrebarea ce a fost şi este astăzi mai mult Dosoftei – o conştiinţă religioasă sau literară.
Un viu interes a prezentat intervenţia părintelui Alexie Cojocaru, bibliotecarul Mănăstirii, despre cercetările sale pe parcursul lucrării la teza de doctorat. Părintelui Alexie i se datorează găsirea originalului Octoihului, pus în cea mai bună rânduială de profesorii ieşeni. Astfel, fără a semăna pe ogorul moşte-nirii lui Dosoftei, prin darul primit de la Putna, culegem minunatul rod poetic al marelui înţelept. E o mare bucurie să ne atingem măcar cu privirea de aceste bijuterii creştin-literare, dar şi mai mare e fericirea să le ţinem în mână, să le primim în dar pentru a le aduce acasă, a le avea aproape de suflet, conştienţi că sunt şi ale noastre.
Am bătut toaca, vorbind despre rolul muzeelor în creşterea noastră românească
A doua zi, seara târziu, în sesiunea a VII-a de comunicări a Colocviului, dedicat moştenirii spuritual-culturale şi noilor generaţii, am vorbit despre „Muzeul, ca instituţie de creştere românească a tinerei generaţii din nordul Bucovinei”. E un subiect ce pare a fi poate prea banal pentru cei care nu ştiu ce înseamnă să trăieşti într-un teritoriu înstrăinat de ţară. După ce am fost purtaţi de conferenţiarii anteriori prin sferele înalte ale literaturii, prin universul moştenirii Noului Testament, a fost destul de complicat să transmit mesajul dorit, abordând o temă atât de simplă la prima vedere. Nu e uşor să vorbeşti despre ceea ce iubeşti, despre lucruri dragi şi scumpe. Există o teamă că nu vei fi înţeles, că vei scăpa din vedere ceva foarte important. Aşa am simţit şi am păţit şi eu, însă cine a avut răbdare şi interes să ne cunoască a înţeles de ce la românii din nordul Bucovinei există o pasiune fascinantă pentru muzee. Aproape în toate şcolile din localităţile româneşti sunt amenajate spaţii cu exponate de referinţă – expresie a istoriei şi vieţii de odinioară. Cunosc români din comunele Boian, suburbia Sadagura, Voloca şi alte localităţi, care au deschis muzee în casele lor. Şi cei plecaţi pentru totdeauna de acasă au luat cu ei o scânteie dim vatra străbună: un petic de pânză cusut cu altiţe, un covoraş, o farfurie, o lădiţă pictată cu inima tricoloră…
Nestins, duhul lui Eminescu la colocviile Putnei
Deşi despre Eminescu s-a vorbit mai aprofundat în ziua a treia, când şi-a ţinut comunicarea prof. universitar Cristina Paladian, şeful Catedrei de Filologie Română şi Clasică, UNC, duhul eminescian a predominat tutelar şi această ediţie a Colocviilor Putnei. Altfel nici nu se poate la un asemenea regal al Fundaţiei „Credinţă şi Creaţie”, patronată de acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga, reper exegetic şi model de slujire supremă a Poetului nostru naţional. Atunci când vorbim despre transmiterea moştenirii culturale, totul respiră cu spiritul de jertfă al Poetului, care pleda fierbinte pentru unitatea naţiunii române. I s-a simţit respiraţia de la bustul din proximitatea clopotului Buga, ce veghează visul tinereţii sale la un mare viitor, până la „Monumentele lui Mihai Eminescu la Cernăuţi”, prezentate de dr. Cristina Paladian ca simboluri ale conştiinţei culturale româneşti. Dar nici la alţi conferenţiari, indiferent de tematica expunerii, n-au lipsit trimiterile la Eminescu. Mă refer la cercetătoarea dr. Carmen Brăgaru, care, vorbind despre mesajul lui Ion Pilat către cititori, a nuanţat cât de mult îl adora pe Eminescu. Cu gândul la cel mai iubit dintre „junimişti” l-am ascultat pe scriitorul Lucian Vasiliu din Iaşi, fondatorul revistei „Scriptor”. Şi Ala Sainenco, directorul Complexul Memorial „Mihai Eminescu” de la Ipoteşti, orice subiect ar trata, doar cu prezenţa ei ne aduce aminte de Poetul în care ne regăsim partea cea mai bună a tot ce ne defi-neşte ca români.
Clipe de revelaţie divină la biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Pătrăuţi
După trei zile de discuţii şi mărturisiri despre transmiterea moştenirii spiritual-culturale tinerei generatii, participanţii la colocviu au peregrinat prin spaţii sacre ale Bucovinei, prin locuri unde de secole se păstrează cel mai valoros patrimoniu naţional. Îndrumaţi de duhul Putnei, însoţiţi de părintele Arhimandrit Dosoftei Dijmărescu, am ajuns la Pătrăuţi. Aici rezistă, înălţată deasupra vremurilor, Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”, ctitorie ştefaniană, marcată de câteva superlative: cea mai veche biserică păstrată dintre sfintele lăcaşe ale lui Ştefan cel Mare; cel mai vechi lăcaş ortodox monument UNESCO din România; cea mai veche biserică din Moldova, construită în stil moldovenesc, cu picturi interioare şi exterioare, păstrate în forma lor originală până în zilele noastre. Din 2022, Biserica a revenit la statutul iniţial de mănăstire, obştea monahală având în prezent şase maici. Pelerinii sunt întâmpinaţi de maica Teodora, care îndeplineşte şi misiunea de ghid, povestind cu smerită mândrie despre relicvele locului. „De aici, din curtea Bisericii noastre s-a inspirat marele Brâncuşi, când a creat «Masa Tăcerii», ne-a atras atenţia maica Teodora, într-o clipă de repaos revelator, îndreptându-ne privirile la rotunda măsuţă de piatră, cu simbolice scaune (pietre mici, poate de la facerea lumii) în jurul ei. Coamele Pătrăuţiului pierdute în orizont, istoria de mai mult de jumătate de mileniu a Bisericii „Înălţarea Sfintei Cruci”, ne face să-i dăm crezare. Or, Biserica ortodoxă din Pătrăuţii Sucevei, de doi ani revenită la statutul de mănăstire, este cea mai veche ctitorie a lui Ştefan cel Mare – prima şi unica mănăstire de maici înălţată de Sfântul Voievod Ştefan. Se presupune că, aflându-se aproape de cetatea de scaun a Domnitorului, a fost înfiinţată pentru maici şi ca loc de îngrijire a răniţilor din luptele de apărare a capitalei Moldovei. De-atunci, timp de secole, chiar şi în timpuri când a fost jefuită şi părăsită, Biserica a apărat sufletele românilor, tămăduind rănile necredinţei. Citim la intrarea în Biserică: „Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această mănăstire în numele Sfintei Cruci în anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13”.
Timpuri cumplite trăim şi acum, însă renaşterea acestor sfinte odoare ale credinţei străbune (prin încetenită, dar competentă restaurare) e un semn că Dumnezeu nu i-a părăsit pe români. Poate nu pe potriva valorii ei, totuşi Biserica din Pătrăuţii Sucevei este în atenţia lumii, fiind înscrisă în 1993 în patrimoniul UNESCO. Maica Teodora ne-a povestit din istoricul mănăstirii, ca dovadă că a fost obşte monahală de maici evocând faptul că pe crucile din cimitir s-au găsit numai nume de femei. Ca şi la alte străvechi ctitorii ştefaniene aflate în restaurare, în curte a fost construit un paraclis de lemn unde se oficiază sfânta liturghie.
Distrugerea tencuielilor denotă anii de prădare, atacuri jefuitoare de către cazaci. Cea mai veche biserică a supravieţuit timpurilor datorită lucrărilor salvatoare în momente mai blânde pentru credinţa ortodoxă. Bunăoară, la începutul sec. XVIII lăcaşul a fost restaurat de Episcopul Calistru de Cernăuţi. În vremurile noastre au fost restaurate turla şi acoperişul clopotniţei, lucrările începând sub supravegherea ÎPS Pimen. Un rol benefic l-a avut preotul dr. Gabriel Herea, care a slujit începând din 2003 şi a contribuit imens la popularizarea valorii artistice şi duhovniceşti a Bisericii. Relatările maicii Teodora au fost completate de membrii grupului participanţi la colocviu, specialişti în restaurare şi arta bisericească, dr. Dan Mohanu şi Cristina Cojocaru, de la care am aflat detalii importante în legătură cu picturile exterioare ale lăcaşului.
Cu dor de pace, la Dragomirna, măreţ altar de mângâiere creştină
Urmând itinerarul pelerinajului prin locuri sfinte din Bucovina, aproape de amiază am ajuns la Mănăstirea Dragomirna din satul Mitocu Dragomirnei. Deşi mulţi dintre noi nu s-au aflat prima dată aici, cu toţii ne-am oprit, stând câteva minute încremeniţi în faţa minunii de piatră, care de patru secole domină cerul şi pământul. Vocea monahiei Magdalena ne-a readus la realitate din divine reverii la timpurile când umblau sfinţii pe pământ şi înălţau la ceruri altare de rugăciune şi de mângâiere. Maica Magdalena, eruditul ghid al Mănăstirii, ne-a propus să intrăm mai întâi în biserica mică, ctitorită de Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Anastasie Crimca la 1602. Biserica este deosebită mai ales datorită faptului că poartă hramul a trei sfinţi – Enoh, Ilie şi Ioan Teologul. Aceştia sunt neadormiţii sfinţi care au apărat Mănăstirea în toate timpurile de restrişte, îndeplinindu-se legământul lăsat de cititorul Anastasie Crimca: „Nimeni niciodată să nu închidă şi să nu închine ctitoria sa altor mănăstiri din afara Ţării”. Ca ecou al acestui testament, au răsunat cuvintele maicii Magdalena să fim trezi.
Neadormiţii patroni au apărat Dragomirna, ne-a repetat de câteva ori maica ghid, relatările fiindu-i completate de membrii grupului nostru, reputatul istoric al Bisericii Ortodoxe Române, prof. George Enache, specialişti competenţi în arta restaurării picturii murale, cum este prof. Dan Mohanu, şi cercetătoarea specializată în arta românească medievală de tranziţie spre modern, istoricul de artă dr. Cristina Cojocaru. Povestind că Anastasie Crimca a fost un ardent şi sincer unionist, crezul său fiind unirea românilor, dr. Cristina Cojocaru s-a referit la atitudinea Mitropolitului faţă de Mihai Viteazul: „A crezut în unire şi l-a admirat pe Mihai Viteazul, iar după eşecul Voievodului s-a retras în menirea-i de ctitor al Dragomirnei…”. Podoaba turnului cu sculpturi de piatră ne aminteşte de „Trei Ierarhi” de la Iaşi. Biserica mare, zidită la 1609, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, este bogat pictată în interior de patru călugări zugravi, rânduiţi de ctitorul Crimca – Popa Crăciun, Ignatie, Matieş şi Grigorie. Se ştie că la Dragomirna a fost o vestită şcoală de pictură religioasă.
În pronaosul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” este înmormântat mitropolitul Anastasie Crimca. Ştiam, dar am tresărit cu un înălţător fior, când s-a pomenit şi numele domnitorului martir Miron Barnovschi, care stă alături de mitropolitul Crimca drept mare ctitor al Mănăstirii. Acest domnitor cu rădăcini în pământul nostru, născut la Toporăuţi, este primul ziditor de sfinte lăcaşe fortificate în Moldova. El a ridicat, după cum atestă inscripţiile, uriaşul zid cu puternice turnuri în jurul mănăstirii. Om cu frică de Dumnezeu, după cum ni-l descrie cronicarul Miron Costin, Domnitorul a fost decapitat de turci – pentru credinţa creştină, dar şi pentru refuzul de a jefui poporul. Dorinţa i-a fost să fie înmormântat la Dragomirna, dar, aduse în ţară, osemintele i-au fost depuse la ctitoria sa, Mănăstirea Barnovschi din Iaşi. Cu acest nume ni se aşterne încă o punte, un temeinic pod de piatră, de la Dragomirna la Toporăuţii lui Barnovschi, de acasă – Suceava, acasă – Cernăuţi.
La final împletim cununa mulţumirilor
De fapt, mulţumiri şi aplauze au răsunat după fiecare comunicare. E imposibil de-a le cuprinde pe toate câte au întregit programul ediţiei a XIX-a, dedicate acestei mari datorii de transmitere a moştenirii spiritual-culturale noiilor generaţii şi, totodată, e riscant de evidenţiat pe cineva aparte, deoarece fiecare participant a venit cu ceva important şi de valoare. Voi consemna în acest context doar câteva momente: lansările albumelor „100. Paul Gherasim, pictor”, „Alexandrina Cernov (1943- 2024); a volumelor „Caietele Putnei” şi „Bucovina neînfrântă”. De asemenea, merită atenţie faptul că în fiecare zi a avut loc şi câte o masă rotundă, ceea ce a permis o desfăşurare mai largă a schimbului de opinii – „Paul Gherasim 100”, „Moştenirea spiritual-culturală a Sfântului Ierarh Dosoftei”, „Andre Scrima, 100 de ani de la naştere. Timpul Rugului Aprins”.
La final, doamna Teodora Stanciu, preşedintele Fundaţiei „Credinţă şi Creaţie”, în tandem cu Oana Enăchescu, purtătoare de grijă pentru buna organizare şi desfăşurare a Colocviului, a dat citire numelor tuturor participanţilor, începând cu reprezentanţii obştii monahale Putna (părintele stareţ Arhimandrit Melchisedec, arhim. Dosoftei Dijmărescu, arhim. Hrisostom Ciuciu, protos. Gherasim Soca…), continuând cu teologi, slujitori ai altarelor, cu membri ai Academiei Române, profesori universitari, scriitori, critici de artă, pictori, regizori, cercetători în diverse domenii ale istoriei, culturii, religiei, artelor… După cum a menţionat şi scriitorul Adrian Alui Gheorghe, „De miercuri până vineri am adunat o bibliotecă de idei vii, ne-am acordat timp cu generozitate şi răbdare, devenind dependenţi de acest Colocviu”. Toţi au meritat un cuvânt aparte de mulţumire, primit şi din partea cucernicului stareţ Melchisedec Velnic, care, pe parcursul a trei zile, a fost prezent la toate sesiunile, cu binecuvântare şi concluzii inspiratoare. Părintele Melchisedec nu uită nici de românii din nordul Bucovinei şi ne ţine în paza rugăciunii. „Dacă vreţi să vă aprindeţi dragostea de românii de dincolo, trebuie să mergeţi şi să vedeţi. Toate satele de pe Valea Siretului sunt muzee în aer liber, românii de acolo au un pronunţat simţ al proprietăţii”, spune Arhimandritul Melchisedec, vrednicul străjer al ctitoriei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
În a patra zi, participanţii la colocviul dedicat acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta, au păşit dincolo de linia orizontului subiectelor puse în discuţie, aprofundându-se cu paşii, cu ochii, cu mintea şi inima la rădăcini, de unde pornesc izvoarele culturii şi ale moştenirii de care ne bucurăm astăzi, conştienţi de datoria de a o transmite generaţiilor tinere. E o tradiţie temeinic înrădăcinată în istoria colocviilor Mănăstirii Putna, ca fiecare ediţie să finalizeze cu un pelerinaj prin locuri sfinte, locuri unde găsim răspuns la întrebările cine am fost, cine suntem, de unde venim… Dar, mai ales, ne pun pe gânduri, ne plasează într-o oază de linişte pentru a medita şi la cea mai vitală întrebare: „Încotro ne îndreptăm în goana nebună a zilelor noastre, mergem spre lumină ori ne scufundăm şi mai rău în întuneric?”. Şi e atât de paradoxal să descoperim că din negura timpului, din întunecimea veacurilor, ne vine lumina, aşa cum am simţit în Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Pătrăuţi sau urcând treptele mântuirii în Biserica Mare „Pogorârea Sfântului Duh” a Mănăstirii Dragomirna, sau ascultând ecoul veacurilor apuse în Cetatea de Scaun a Sucevei. Ajungând în aceste locuri purtătoare de istorie şi comori arhitectonice, de mare folos pentru a pătrunde în miracolul lor ne-au fost intervenţiile specialiştilor – prof. univ. dr. Dan Mohanu, personalitate versată în domeniul restaurărilor, şi prof. Cristina Cojocaru, cercetător ştiinţific în pictura secolelor XVIII-XIX, care, ca şi la ediţiile precedente, au avut prilejul să-şi extindă şi să ne demonstreze pe viu temele de acasă, pregătite pentru acest colocviu. Relatările lor, completate şi de istoricul George Enache ne-au ajutat să pătrundem în mesajul picturilor, îmbogăţindu-ne cunoştinţele despre viaţa şi opera ctitorilor Mănăstirii Dragomirna, fapt pentru care le suntem recunoscători.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii