Să vorbim despre alegerile ţării vecine, Ungaria, acum cât pita e caldă: Viktor Orbán şi partidul său Fidesz (Alianţa Civică Maghiară) au angajat cu bani grei drept consultanţi electorali cele mai mari scule manipulatoare de pe mapamond, inclusiv specialiştii lui Putin şi ai lui Donald Trump. Au mizat în campania electorală pe ce au ştiut că merge la publicul maghiar, adică ceea ce avusese succes pe reţelele sociale TikTok, Telegram (cele ce l-au book-uit pe şarlatanul Georgescu în România împreună cu voturile primite de la PNL şi PSD!). Au mituit şi au mizat pe 90% din televiziunile de stat şi mai toate cele private, pe mai toate jurnalele şi site-urile de pe Net, cu tot cu mulţimi de influenceri şi podcasturi, inclusiv o serie de televiziuni străine, toate la un loc năimite cu câteva sute bune de milioane de euro, şi degeaba: rezultatele au fost catastrofale, iar Fidesz şi prim-ministrul Orbán şi-au încheiat ruşinos cariera politică la vârful statului maghiar.
Aflat de vreo 20 de ani în postul de şef al guvernului, Viktor Orbán debutase ca un politician liberal, democrat, bine integrat şi văzut în UE şi NATO, într-o Ungarie ieşită victorioasă din marasmul economic comunist, numai că puterea şi anii l-au corupt, ajungând să semene cu Nicolae Ceauşescu, Brejnev, Lukashenko, Putin… ca mare duşman al liberalismului. A spart milioane de euro pentru un cult deşănţat al personalităţii. Pentru a ieşi singular în evidenţă a făcut ceea ce nici un alt mare politician nu face: dacă regula era să fii bun european, el s-a dedat cu Asia, China şi Vladimir Putin, spionând în numele acestuia la UE, la curţile mari ale Europei şi sperând astfel că îl va ajuta să realizeze visul de aur al honvezilor, Ungaria Mare (Nagy-Magyarország). În acelaşi scop, îi gâdilă orgoliul MAGA-iotului Donald Trump, devenind la fel de arogant. Apoi şi-a băgat şi el capul în poza celor doi lideri mondiali Trump-Putin care vor să împartă lumea după cum li-e cheful… Ceea ce numai demnitate nu însemna.
Partea cea mai nedemn-antieuropeană au fost ticăloasele campanii de ameninţare la adresa Ucrainei din pricina opririi fluxului de petrol rusesc, de opoziţie făţişă în UE la adresa finanţării războiului ucrainean, sperând că ţara din vecinătate va capitula în faţa invaziei putiniste iar Ungaria îşi va recăpăta Ucraina Subcarpatică, poate şi Ardealul, boala naţionaliştilor maghiari de secole. Ba chiar acuzau înţelegerea secretă între Péter Magyar, Kiev şi Bruxelles, în special cu instituţiile duşmănoase ale UE, evident cu tot cu Volodimir Zelenski şi Ursula von der Leyen înfăţişaţi ca inamici ai Ungariei.
Până unde merg ticăloşia, manipularea pentru voturi? Până la omiterea voită a unei tragedii naţionale, a zdrobirii poporului maghiar sub şenilele tancurilor sovietice în 1956, prin ascunderea imaginilor înspăimântătoare ale şirurilor de studenţi spânzuraţi în pieţele publice, desculţi, cu bocancii sub spânzurătoare şi cu bătrâni tânguindu-se la picioarele lor. Evident că nicio istorie a Ungariei nu-i va ierta perversitatea şi blasfemia!
Dar e pentru întâia oară când campania electorală altădată atotbiruitoare de pe TikTok şi Telegram a dat rateuri, iar Péter Magyar a câştigat alegerile în stilul clasic, din uşă în uşă, cu marşuri de mii de km pe jos inclusiv în ungurimea din Ardeal, aproape de oameni şi împreună cu oameni, folosind un stil de abordare directă şi un limbaj familiar. Din păcate, ce a câştigat în Ungaria nu a câştigat şi în Transilvania, conaţionalii noştri votându-l peste 87% pe Viktor Orbán – probabil în virtutea inerţiei şi a promisiunilor. De remarcat şi atuul important al imaginii fizice şi al tinereţii lui Magyar.
De veştejit o tendinţă a analiştilor români: Nu e deloc cazul să sărim în sus de bucurie c-am scăpat de un dictator! Politica Ungariei nu se va schimba radical: vor marşa pentru recuperarea fondurilor europene, dar nu vor fi foarte încântaţi de ajutorul UE pentru Ucraina, pentru admiterea căreia în UE cer zece ani de pregătire ca şi celorlalţi pretendenţi, iar eradicarea corupţiei şi a regimului oligarhic instaurat de Viktor Orbán nu va merge ca un pocnet de bici.
Mai bine ne-am concentra pe durerile noastre, care nu-s puţine.
Comentarii