Legat de subiectul acestei rubrici, buna dispoziţie absolut necesară tuturor, chiar în momente mai grele, se pune o întrebare: viitorul va fi mai vesel? Să sperăm că aşa va fi, chiar dacă la final ne vom apuca cu mâinile de cap! Gradul de veselie carte ne va însoţi în anul şi anii următori este condiţionat de nivelul de „pretenţii de la viaţă”. Pretenţii realiste înseamnă şi un viitor mai vesel. Persoanele mai optimiste vor aştepta provocările viitorului cu un plus de veselie şi cu speranţa că nu le va „cădea râsul în sân”. Pesimiştii vor fi îngroziţi de viitor, inclusiv în cazul unor declaraţii neghioabe ale unor demnitari care s-au trezit cu faţa la cearşaf. Cu toţii formează poporul, dezbaterile funcţionează (dacă este democraţie), iar viitorul va fi „construit” şi în funcţie de atitudinea tuturor. Dar NU exclusiv.
Când vorbim despre viitor, trebuie să stabilim clar perioada la care ne referim. Suntem, încă, inconştienţi, cei bătrâni mai ales, legaţi de „cincinalele” comuniste şi de planurile minunate ale perioadei. Cei tineri sunt „oamenii momentului” (dacă sunt!?!) şi nu-i preocupă decât viitorul imediat, cel mult nu au. Pentru că un viitor depinde esenţial de finanţarea „proiectelor de ţară” la care un rol decisiv îl au fondurile UE, personal aş vedea o perioadă de 7 ani, un termen de referinţă privind evoluţia economico-socială şi, implicit, al optimismului şi veseliei generale sau individuale. Ai bani, ştii câţi, îţi stabileşti obiectivele şi le urmăreşti cu zâmbetul pe buze. Fără o certitudine a finanţării, manifestările vesele privind viitorul sunt cel puţin dubioase!
Dar nu numai de noi şi aliaţii noştri depinde viitorul naţiunii şi a fiecăruia dintre noi într-o „lume nebună, nebună de legat”. Pentru a vedea cât de veseli vom petrece anii următori, ar trebui să sunăm şi la Moscova?!? Nu, dar e bine să urmărim comportamentul dictatorilor cu atenţie, să nu-i subestimăm şi să lăsăm puţin veselia să aştepte. Nu cred că va aştepta mult…
Alături de UE şi NATO trebuie să privim viitorul cu mai mult optimism, dar nu este recomandată neimplicarea. În aceste alianţe (foarte importante pentru noi, altfel am fi în poziţia Moldovei!) avem o siguranţă ridicată la nivel naţional sau personal. Fără siguranţa conferită de apărarea comună şi sprijinul în dezvoltarea economică, viitorul este greu şi veselia mai puţină. Dar fără optimism viitorul (mai ales în proximitatea unui conflict!) este şi mai greu. Cam complicat să privim în viitor cu veselie şi optimism. Consider că este preferabil să ne „trăim clipa”, să ne bucurăm de fiecare realizare şi să nu lăsăm „gândurile negre” să ne întunece viitorul. Pentru moment, îndrăznesc să afirm că „trăim bine”, după cum afirma un fost politician doritor de voturi, nu de bunăstare generală. Mai mult, cred că în România nu s-a trăit mai bine niciodată în istoria modernă. Poate în Antichitate, când strămoşii se bazau exclusiv pe aer de munte şi fructe de pădure!
Construirea unui viitor prosper, stabil şi vesel este sarcina tuturor cetăţenilor şi NU doar a celor de la „butoane”. Cei de la vârf trebuie să propună „proiecte de ţară” realizabile şi să creeze cadrul realizării lor. Este o activitate care presupune calificare, inteligenţă şi dedicaţie, pe care diplomele achiziţionate de la „fabricile de intelectuali” nu le asigură. Dacă vom fi atenţi la vot, vom putea bloca acapararea poziţiilor de decizie de către nechemaţi. Şi vom avea conducători, în majoritate, potriviţi pentru funcţia lor. Iar viitorul va „suna bine” şi VESEL!
DAN STRUTINSCHI
























Comentarii