Tânăr de 22 de ani reţinut după o urmărire spectaculoasă în Suceava

> El conducea o motocicletă cu număr fals şi fără permis corespunzător

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 22 de ani, cercetat pentru mai multe infracţiuni rutiere comise în urma unei urmăriri în trafic pe 11 aprilie.

Suspectul a fost audiat joi, 16 aprilie, după ce poliţiştii au finalizat activităţile de urmărire penală. În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere corespunzător, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

El a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Suceava.

Reamintim că în data de 11 aprilie, în jurul orei 19:50, o patrulă a Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava a observat pe Calea Unirii o motocicletă cu număr de înmatriculare francez, care adopta un comportament agresiv în trafic. La semnalul regulamentar de oprire efectuat în zona intersecţiei cu fabrica Denis, conducătorul nu s-a conformat şi a accelerat.

Poliţiştii au pornit în urmărire pe Calea Unirii, apoi pe străzile Energeticianului, Mirăuţilor, Petru Muşat şi Tudor Ştefaneli. La un moment dat, în sprijin a intervenit o altă autospecială de poliţie, reuşindu-se blocarea motocicletei şi imobilizarea conducătorului fără incidente.

Verificările efectuate au stabilit că suspectul nu deţine categoria A de permis pentru conducerea motocicletelor. De asemenea, numărul de înmatriculare al motocicletei figurează ca fiind alocat unui alt model de motocicletă, iar verificările în bazele de date au relevat şi alte nereguli privind înmatricularea.

La faţa locului au fost prezenţi poliţişti din Biroul Rutier, care au testat conducătorul cu etilometrul – rezultatul fiind negativ. A fost întocmit dosar penal şi un proces-verbal de contravenţie în valoare totală de 6.657,5 lei (4.657,5 lei conform OUG 195/2002 şi 2.000 lei conform Legii 132/2017 pentru lipsa poliţei RCA valabile). De asemenea, a fost reţinut permisul de conducere necorespunzător categoriei.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI