Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 2 Ipoteşti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat din satul Tişăuţi, suspectat de ameninţare şi lovire sau alte violenţe, după ce ar fi agresat o altă persoană cu un cutter, provocându-i o plagă superficială la nivelul feţei.
În continuarea cercetărilor efectuate într-un caz sesizat pe 15 aprilie, poliţiştii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspect pentru săvârşirea infracţiunilor „ameninţare” şi „lovire sau alte violenţe” în concurs de infracţiuni.
Suspectul a fost audiat cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, după care, prin ordonanţă, a fost dispusă măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Incidentul s-a produs în seara de 15 aprilie, în jurul orei 23:30, în localitatea Tişăuţi, comuna Ipoteşti. Cei doi bărbaţi, împreună cu alte persoane, consumaseră băuturi alcoolice la un bar din zonă. Ulterior, s-au deplasat în staţia de oprire a mijloacelor de transport în comun de pe strada Mărăşeşti, unde au început să-şi adreseze reciproc injurii şi expresii jignitoare.
Scandalul a continuat în faţa locuinţei suspectului de pe aceeaşi stradă. La un moment dat, mama suspectului a ieşit în curte, iar victima i-ar fi adresat şi ei injurii. În acel context, suspectul a ieşit pe drumul public cu un cutter în mână şi l-a agresat pe celălalt bărbat, provocându-i o plagă superficială la nivelul feţei.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, care l-a transportat pe cel agresat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta nu a necesitat internare.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, poliţiştii urmând să stabilească toate împrejurările producerii incidentului şi să propună soluţii procedurale. (N.B.)

























Comentarii