de George Tofan
Motto: „Bucovinenii şi-au scris singuri istoria lor, n-au trebuinţă să le-o scrie străinii sau şi românii, care n-au trăit-o direct” (M. Iacobescu)
Societăţile studenţeşti: obiective, asemănări, deosebiri, unitate în diversitate
La orice popor cult – scrie George Tofan (în V.R., an III, nr. 12/1908, p. 439-443) – studenţimea universitară, „viitorul, floarea naţiunii”, joacă în manifestările respectivei naţiuni un rol deosebit de important. Cu atât mai important e rolul studenţimii la un popor ca noi, românii, care avem de învins greutăţi mari până ce vom urca treapta din urmă a dezvoltării noastre. Peste tot, unde trăieşte poporul român, el are lipsă de o studenţime viguroasă, gata de jertfe, pregătită de muncă, conştientă de datoria şi menirea ei.
La noi, în Bucovina, unde clasa conducătoare a poporului se recrutează, pe lângă preoţime şi învăţătorime, şi din funcţionărime publică care, însă, în mare parte n-au libertate de acţiune, îi revine studenţimii un rol foarte frumos dar, totodată, şi foarte greu şi responsabil. Căci, chiar dacă admitem că preoţii şi învăţătorii, care trăiesc în contact zilnic cu poporul, sunt conducătorii săi fireşti şi chemaţi, totuşi e necesar ca în acţiuni mari, directiva şi iniţiativa să purceadă în unele cazuri şi de la studenţime care e în curent cu ideile moderne, cu problemele cele mai actuale, care dispune de timpul şi energia necesară şi care are, şi aceasta e lucru mai principal, cea mai nelimitată libertate de acţiune.
În Bucovina studenţimea a avut şi are şi acum un număr suficient de societăţi şi un rol însemnat. La Cernăuţi avem aproape 200 de studenţi la facultăţile de Litere şi filosofie, drept şi teologie. Studenţii se grupează în societăţile: Academia ortodoxă, Bucovina, Dacia şi Junimea. Prima are un caracter de specialitate, celelalte – general.
Academia ortodoxă grupează studenţi de la teologie. Are sediul în reşedinţa mitropolitană. Ea are ca scop: literatura, retorica şi muzica bisericească, perfecţionarea în aceste domenii. Ea o creaţie a mitropolitului Silvestru Morariu, cu un caracter naţional declarat. Rutenii au o Societate ortodoxă proprie. Cea românească are 55 de membri.
Societatea Bucovina urmăreşte: perfecţionarea reciprocă pe terenul naţional-literar; desăvârşirea spiritului social; cultivarea colegialităţii studenţeşti; promovarea intereselor academice; întărirea corpului prin exerciţii gimnaziale; în prezent are 25 de membri.
Societatea academică Junimea are ca scop: cultivarea simţului naţional, perfecţionarea membrilor pe teren literar, creşterea spiritului de societate şi ajutorarea membrilor lipsiţi de mijloace. Are în prezent 75 de membri.
Societatea academică „Dacia” – Scopul societăţii – care exclude orice tendinţe politice – cultivarea simţului naţional, perfecţionarea pe teren literar, răspândirea culturii în popor, creşterea spiritului de societate, apărarea drepturilor şi intereselor studenţimii române de la Universitatea din localitate, ajutorarea membrilor lipsiţi de mijloace. Are 21 de membri.
Sunt şi câţiva studenţi – care se sustrag de la îndatoririle lor de studenţi – şi stau afară de orice organizare.
Partea comună a celor patru societăţi este: cultivarea şi ajutorarea membrilor. Spre acest scop toate societăţile susţin câte o sală de lectură în care se află şi jurnale şi reviste româneşti, precum şi biblioteca cu cărţi româneşti.
Societatea academică „Junimea” are cea mai bogată şi veche bibliotecă.
Deosebirile între societăţi constau în cultivarea chestiunilor de interes general românesc: „Academia ortodoxă” – îngrijeşte de pregătirea specială a membrilor ei; Bucovina – se ocupa cu „sportul”; Junimea – cu cultivarea membrilor, mai ales pe teren literar, iar Dacia – dă atenţie problemei poporaniste.
Junimea este cea mai veche şi mai puternică. Ea şi-a serbat în acest an, 1908, jubileul de 30 de ani, cu o frumoasă şi bogată manifestare culturală şi care – cum s-a şi zis – deşi credincioasă tradiţiunilor el vechi – a căror cultivare e asigurată, a dat loc la grave neînţelegeri, urmate de scinziuni – e gata, totuşi, să ţie seama şi de curentul timpului şi să-şi conformeze activitatea cu cerinţele moderne.
După dizolvarea „Arboroasei” – pe motiv de înaltă trădare – s-a înfiinţat, în 1878, „Junimea”, căreia i-au aparţinut mulţi din fruntaşii neamului. Societatea şi-a consacrat chiar de la început toată activitatea ei creşterii sociale a membrilor şi îngrijirii literaturii. Ea a organizat dese întruniri, serate dansante, baluri, conferinţe, spectacole teatrale, concerte. Multă vreme prima întrunire socială din întreaga ţară era balul Junimii. El a rămas tradiţional. Devine un aşezământ românesc. Acum acest mod poate fi defrişat de alte mai serioase.
Ultimii ani ne-au arătat că societatea Junimea îşi dă tot mai multă silinţă spre a fi un factor de prim ordin – cum ar fi: editarea revistei „Junimea literară”, tipărirea foiletoanelor lui Mihai Teliman sau editarea revistei „Deşteptarea”.
„Bucovina” – cu principii studenţeşti conservatoare s-a întemeiat după înfiinţarea Junimii, şi-a întrerupt de mai multe ori activitatea şi a fiinţat pentru prima dată în 1913, când a adoptat, după exemplul studenţilor germani, scrima şi duelul şi au fruntaşi în mânuirea armei. Ei n-au fost străini nici de aspiraţiile româneşti. S-au ocupat doi ani consecutivi de un almanah, care dacă n-a putut mulţumi pe toţi, s-au interesat de satele periclitate ale Răzeşilor şi Mazililor şi-au sprijinit alte acţiuni româneşti – între care şi „salvarea” unor tineri din apele străinismului.
Academia ortodoxă se îngrijeşte pe numeroase căi de cariera grea şi spinoasă, de păstor sufletesc, de multiplicarea contactului cu publicul prin: şedinţele familiare, serile muzicale, conferinţe interesante.
Dacia este cea mai tânără şi după număr de membri şi cea mai mică, dar nu şi cea mai neînsemnată. Ea şi-a propus şi „luminarea maselor populare”; ea a organizat: cursuri pentru analfabeţi, bibliotecă populară, a deşteptat cabinetele de lectură, le-a înzestrat cu cărţi folositoare; a creat Arcăşiile, opera exclusivă a acestei societăţi; stă în contact cu poporul. A întreprins măreaţa excursie cu cei 1.700 de ţărani la Expoziţia Jubiliară; şi-a îndreptat atenţia către satele Mazililor şi Răzeşilor, sperând să-i salveze de la deznaţionalizare.
Şi aşa cum s-au împăcat partidele şi fracţiunile politice române la întrunirea socială a „Daciei” pe la sfârşitul lui noiembrie, a stat pentru prima dată toată studenţimea română la un loc. Şi de astă dată definitiv înţeleşi, la inaugurarea noului an administrativ al „Junimii”. Şi, ca dintr-o gură, toţi acei care au sărbătorit acest moment frumos din viaţa noastră plină de necazuri au spus limpede că înţelegerea e sinceră şi că ei doresc să fie şi trainică.
Din momentul înţelegerii se începe o nouă epocă pentru studenţimea noastră, iar noi dorim ca faptele să fie demne de a fi transmise strămoşilor noştri.
G.T.
(V.R., anul III, nr. 12/1908, p. 439-443)
Multe şi aparent mărunte ştiri din Bucovina, notate şi comentate de Nicolae Iorga în „Neamul Românesc”
> Pentru cotidianul său „Neamul Românesc”, Nicolae Iorga se informa fie de la presa ce apărea în capitala Bucovinei şi de obicei o primea, fie unii bucovineni, mai ales studenţi, îi scriau.
Spre deosebire de „Viaţa Românească” de la 1907, care avea rubrica „Scrisori din Bucovina”, Nicolae Iorga se oprea frecvent asupra unor ştiri aparent mărunte, pe care le nota şi comenta, întregind, astfel, imaginea a tot ce se afla în Bucovina.
Bunăoară, la această dată, rutenii – solicitau împărţirea Mitropoliei Bucovinei sau locuri egale în conducerea acesteia sau a Fondului bisericesc – încât considerau ilegitimă conducerea ierarhului existent.
Astfel, cum I.P.S. Vladimir de Repta obişnuia să viziteze diverse parohii din Bucovina şi să stea de vorbă cu credincioşii, aflându-se în zona nordică, între Prut şi Nistru, într-un sătuc rutean, întinzându-i mâna şi voind să dialogheze cu un credincios, un „rutean turbat, învăţător în Bucovina, n-a vrut să dea mâna Mitropolitului ţării Vladimir de Repta.
Aflând acest gest, Nicolae Iorga apreciază – I.P.S. Vladimir e de vină… De ce întinde mâna la toate lepădăturile? Se zice că şi ceilalţi ruteni au de gând să facă acelaşi lucru. E o fericire pentru bătrâneţile mitropolitului să scape de gudurăturile rutenilor.
Guvernatorul Bucovinei, aflând de gestul învăţătorului rutean, a telegrafiat să fie dat afară din învăţământ. Ruteanul i-a căzut în genunchi şi l-a rugat să-l ierte, dar ierarhul a rămas neînduplecat.
La Mămăieşti, în aceeaşi călătorie pastorală, mitropolitul Bucovinei a primit un alt biet rutean, cu o petiţie în care cerea să-i rezolve şi lui o… plângere.
– Ştii tu ce se cere în petiţia dumitale?
– …Să ni se repare biserica satului…
Petiţia, însă, cerea să se înfiinţeze o mitropolie la Cernăuţi şi pentru credincioşii ruteni.
La Coţmani un tribunal alcătuit din ruteni s-a văzut cum o ia din loc la sănătoasa, la apariţia lui…
„Fraţii ruteni din Bucovina, «blajinii rusnaci» ştiu să urască şi, în privinţa uneltirilor viclene, nu se lasă întrecuţi de «nasubrati» de la Moscova”, comentează Nicolae Iorga.
(N.R., an I, nr. 3/18 mai 1906, p. 49-50)
> Ar trebui să se ştie, odată, pentru totdeauna mai ales de către presa mai nouă: Niculae (Coco) de Wassilko, deputat bucovinean care vine deseori la Bucureşti pentru interesele Expoziţiei jubiliare e şef rutean şi duşman al nostru, al românilor. Deşi coboară dintr-o familie de boiernaşi moldoveni şi a făcut parte însuşi multă vreme din cercul fruntaşilor români ai Bucovinei.
Faţă de domnia sa avem numai cel mult oarece datorii de… ospitalitate.
Cu adânca pricepere politică, pe care-o dovedeşte „Adevărul” evreiesc – care are curajul să vorbească de primirea ce i-a făcut-o Wassilko lui Lueger – primarul Vienei – el, renegatul, trădătorul e căpetenia rutenilor şi, uneori, se dă şi „austriac”.
Wassilko a acordat un interviu şi „Adevărului” evreiesc. E lucru firesc.
Ne mirăm de vizita pe care D.A. Sturza, şeful partidului liberal, i-a făcut-o acestui Wassilko.
(N.R., anul I, nr. 9/8 iunie 1906, p. 145-146)
În urma înţelegerii făcute la Ierusalim de dl Constantin Onciul (fratele dlui Aurel Onciul, n. M.I.) cu Patriarhia, ţăranii din Volcineţ au cumpărat de la greci moşiile Volcineţ, Deacineţ şi Dimca, în suprafaţă de peste 2.500 de fălci. Până acum ea se arenda evreilor. De acum se vor arenda ţăranilor.
(N.R., anul I, nr. 16/2 iulie 1906, p. 259)
> Sub titlul Păcate bucovinene, Nicolae Iorga scrie (N.R., anul I, nr. 73/18 ianuarie 1907, p. 305-307):
De două ori pe săptămână primesc ziarele Voinţa poporului şi Apărarea naţională. Primul vrea de multă vreme, celălalt se apără de câteva luni de zile. Dar ambele cuprind atacuri personale la adresa celor vechi şi a celor noi din politică. Fiecare susţine că ea deţine adevărul şi cealaltă minciuna. Dar altceva vrea poporul şi cu altceva se apără naţia.
Poporul vrea să trăiască româneşte şi gospodăreşte, cu bogăţie în pungă şi cu lumină în minte, păstrându-şi numele şi limba, datinile şi obiceiurile, credinţa şi pământul.
Naţiunea trebuie apărată împotriva tuturor străinilor ruşi, nemţi, evrei şi ce vor mai fi, dintre care niciunul nu-i doresc binele, ci în chip firesc – căci la aceasta n-au nicio vină! – caută să se întindă în paguba lui. Ea trebuie apărată împotriva românilor înstrăinaţi, care nu sunt nici turci, nici tătari ci, înainte de toate, moşieri, funcţionari, preoţi, învăţători. Naţiunea trebuie apărată, de asemenea, împotriva acelor groaznice fiare, care se cheamă întunericul gândului şi sărăcia.
Trebuie atingerea necurmată cu poporul. Sfătuirea lui de fiecare zi. Ajutorarea lui de fiecare clipă. Nu numai la alegeri. Ci, oricând. Nu numai unde e nădejde de mandat. Ci, oriunde. Bune sunt măsurile economice. Care s-au şi luat. Şi cine a lucrat pentru ele are dreptul să se laude. Precum sunt sentimentele ce le are. Şi cine le are, se cuvine a fi lăudat. Dar atâta ajunge, legile unora şi literatura ziaristică a celorlalţi. Nu pe deasupra, peste capetele tuturor, ci se întinde mâna de ajutor, vorba bună n-ajunge în orice parte. Şi legea se aplică adesea de duşmanii neamului nostru. Şi cine nu ştie ce poate însemna măsura cea mai minunată chiar în asemenea mâini, trebuie ca în unele părţi din Bucovina necontenită coborâre în mijlocul mulţimilor nemuritoare, temei al vieţii noastre pretutindeni, pentru a le da ceea ce e numaidecât pentru viaţa lor românească şi omenească.
Şi aceasta nu se face!
Organizarea politică slabă, chiar şi aceea trebuie să spunem – nu de altceva, dar de fudulie şi de trândăvie ne ajunge. Trebuie organizarea economică a fiecărui sat şi trebuie lumină pusă la îndemâna oricărui om. Şi se cere înfrăţirea, în numele culturii, în numele vieţii civilizate a tuturor claselor româneşti.
Propovăduitori de bunătate să fiţi, fraţilor – şi cei bătrâni, şi cei tineri, mai ales, care să ştiţi că numai prin muncă şi nu prin slujirea intrigilor vi se poate întemeia un viitor. Şi dacă vreţi aşa, nu vă veţi mai certa, vă asigur. Căci munca împacă şi uneşte tot atât cât dezbină mândria şi lenea. La crâşmă se sparg capetele între prieteni; la aratul ogorului trag duşmanii brazdă alături!
(N.R., anul I, nr. 73/18 ianuarie 1907, p. 305-307)
Comentarii