Licenţele pentru exploatarea agregatelor minerale vor fi limitate, iar verificările în teren vor fi înăsprite, după ce autorităţile au descoperit că sute de exploatări au funcţionat sub acoperirea unor proiecte de iazuri piscicole.
Decizia a fost luată luni, în cadrul unei şedinţe de lucru la Palatul Victoria, la care au participat Ministerul Mediului, Administraţia Naţională „Apele Române”, Garda Naţională de Mediu şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.
Premierul Ilie Bolojan a dispus „intensificarea controalelor în teren la operatorii care exploatează agregate minerale din albiile cursurilor de apă” şi modificarea legislaţiei „în scopul eliminării abuzurilor, instituirii unor mecanisme stricte de verificare şi protejării resurselor naturale”.
Instituţiile implicate vor lucra „în baza unui calendar accelerat” la modificarea legislaţiei, sub coordonarea Cancelariei Prim-Ministrului.
Printre măsurile analizate se numără introducerea unor limite pentru durata licenţelor pentru amenajări piscicole şi lacuri de agrement, precum şi pentru suprafaţa luciului de apă şi adâncimea exploatărilor.
De asemenea, Guvernul vrea „instituirea unor mecanisme stricte de verificare a respectării obligaţiilor contractuale asumate de către operatorii economici” şi executarea garanţiilor financiare pentru refacerea mediului acolo unde acestea nu au fost respectate.
Premierul a cerut instituţiilor statului să colaboreze şi să pună la dispoziţie datele necesare pentru intensificarea verificărilor în teren.
Actul normativ care va include aceste modificări „va fi aprobat cu prioritate”, a transmis Guvernul.




























Comentarii