> Ieri, pompierii au intervenit, concomitent, în stingerea a 6 astfel de incendii, la Vicovu de Sus, Vornicenii Mici, Oniceni, Praxia, Neagra Şarului şi Ţoleşti
Pompierii militari din judeţul Suceava au intervenit, de la începutul anului şi până în prezent, pentru stingerea a 12 incendii de vegetaţie uscată, în urma cărora au fost afectate peste 24 de hectare de teren.
Potrivit slt. Louana Popovici din cadrul ISU Suceava, într-un interval de 24 de ore, echipajele de intervenţie au fost solicitate la începutul săptămânii să acţioneze pentru stingerea mai multor astfel de incendii în diferite localităţi din judeţ, printre care Vatra Dornei, Fălticeni şi Mitocu Dragomirnei.
Cel mai amplu incendiu s-a înregistrat în comuna Frumosu, unde flăcările au mistuit aproximativ 7 hectare de vegetaţie uscată. Incendiul a afectat, de asemenea, un depozit de furaje pe o suprafaţă de 12 mp.
Ieri, la orele prânzului, pompierii suceveni interveneau simultan la şase incendii de vegetaţie uscată în mai multe localităţi din judeţ.
„Pompierii militari suceveni intervin în aceste momente pentru stingerea unor incendii de vegetaţie uscată izbucnite simultan în şase localităţi din judeţ” a transmis slt. Louana Popovici din cadrul ISU Suceava.
Potrivit sursei citate, incendiile se manifestau la Vicovu de Sus; comuna Moara, satul Vornicenii Mici; comuna Forăşti, satul Oniceni; comuna Fântâna Mare, satul Praxia; comuna Şaru Dornei, satul Neagra Şarului; comuna Forăşti, satul Ţoleşti.
La faţa locului acţionau peste 30 de pompieri militari, cu autospeciale de stingere şi mijloace specifice de intervenţie. Echipajele lucrează pentru localizarea şi lichidarea focarelor.
Arderea vegetaţiei uscate este interzisă prin lege!
ISU Suceava reaminteşte că arderea vegetaţiei uscate este interzisă prin lege. Pe lângă caracterul ilegal al acestei practici, aceasta prezintă riscuri majore pentru locuinţe, păduri, terenuri agricole, bunuri materiale şi siguranţa persoanelor.
În condiţii de vânt sau temperaturi ridicate, focul se poate propaga foarte rapid pe suprafeţe întinse, putând ajunge în apropierea gospodăriilor sau a zonelor împădurite. De asemenea, fumul dens rezultat poate reduce vizibilitatea pe drumurile publice, crescând riscul de accidente rutiere.
Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, pompierii militari suceveni recomandă respectarea următoarelor măsuri:
> Nu utilizaţi focul deschis pentru igienizarea terenurilor sau arderea resturilor vegetale;
> Nu aprindeţi focul în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti, pădurilor, culturilor agricole sau a depozitelor de furaje;
> Nu aruncaţi la întâmplare resturi de ţigară, chibrituri sau alte materiale aprinse;
> Nu lăsaţi focul nesupravegheat şi asiguraţi-vă că acesta este stins complet înainte de a părăsi locul;
Anunţaţi imediat orice început de incendiu la numărul unic de urgenţă 112. (N.B., D.L.)


























Comentarii