Accident la o societate din Rădăuţi

Muncitor rănit după declanşarea accidentală a unui pistol pneumatic

Un muncitor a suferit un accident de muncă marţi, 3 martie, la o societate de prelucrare a lemnului din municipiul Rădăuţi. Bărbatul a fost rănit la braţul stâng cu un cui metalic după ce un pistol pneumatic s-a declanşat accidental în timpul activităţii.

Incidentul s-a produs în jurul orei 13:10, în depozitul de confecţionare paleţi al societăţii. Victima, angajată ca muncitor necalificat, lucra alături de un coleg care manipula pistolul pneumatic. Din cauza unei neatenţii, dispozitivul s-a declanşat şi a înfipt cuiul în braţul stâng al muncitorului.

La faţa locului a intervenit un echipaj de ambulanţă, care a transportat victima la Spitalul Municipal Rădăuţi. Bărbatul a fost diagnosticat cu „plagă înţepată”.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, sesizaţi prin SNUAU 112, au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi „vătămare corporală din culpă”.

Cercetările sunt continuate de lucrătorii Biroului de Ordine Publică Rădăuţi – Compartimentul Proximitate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI