> Anda Raţă, preşedinte al Consiliului de Administraţie, iar Florin Olaru, noul manager provizoriu, după peste 20 de ani de conducere a lui Ştefan Groza
Consiliul de Administraţie al ACET SA Suceava, operatorul regional de apă şi canalizare din judeţ, a luat miercuri, 25 februarie, decizii importante privind structura de conducere a societăţii.
Potrivit unor surse apropiate situaţiei, Anda Raţă, auditor şi expert contabil din Rădăuţi, a fost aleasă preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Totodată, reprezentant al mediului de afaceri, Florin Olaru a fost desemnat noul manager provizoriu (interimar) al ACET SA Suceava, mandatul urmând să intre în vigoare din data de 2 martie.
El îl va înlocui pe Ştefan Groza, care a condus societatea timp de peste 20 de ani.
În acelaşi timp, Dorina Coroamă a fost numită director comercial al ACET SA Suceava.
Ştefan Groza a fost una dintre figurile marcante ale sectorului de utilităţi publice din nordul Moldovei, conducând ACET Suceava timp de mai bine de două decenii. Sub mandatul său, societatea a traversat perioade complexe, inclusiv modernizări majore ale infrastructurii de apă şi canalizare, extinderea serviciilor în zone rurale.
El a fost acuzat în ultima perioadă că a luat decizii greşite care au condus la lipsa apei potabile în oraşul Solca sau că nu a avut curajul să se opună unor decizii ale fostei administraţii liberale a Sucevei, care au condus la numeroase avarii la reţeaua de apă şi canalizare din Suceava.
Ştefan Groza a fost numit temporar (pentru o perioadă de maximum 5 luni) în Consiliul de Administraţie al Nova ApaServ Botoşani, la solicitarea preşedintelui Consiliului Judeţean Botoşani, Valeriu Iftime.
Noua echipă de conducere a ACET SA Suceava, formată din Anda Raţă (preşedinte CA), Florin Olaru (manager interimar) şi Dorina Coroamă (director comercial), urmează să asigure continuitatea activităţii operatorului regional şi să implementeze proiectele de investiţii în curs, finanţate din fonduri europene şi buget local.
Deciziile au fost luate de noul consiliu de administraţie desemnat recent de Adunarea Generală a Acţionarilor ACET SA Suceava. (N.B.)
























Comentarii