Metaniile sunt un gest al trupului, care nu este despărţit de cel al sufletului. El îl însoţeşte. Părinţii ne tâlcuiesc aşa, că atunci când cădem cu faţa la pământ, suntem ceea ce suntem acum. Când ne ridicăm, suntem ceea ce devenim după ce ne ridică Hristos. Deci, căzând, să ne gândim că noi singuri cădem, dar, de ridicat, Hristos ne ridică. Ne gândim la asta.
Metaniile, vedeţi, nu se fac fără rugăciune. Am înţeles că mulţi fac metanii fără rugăciune. Nu se fac fără rugăciune. Spune în gândul tău: „Doamne, Iisus Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă!”.
Toate metaniile sunt însoţite de rugăciune, dacă nu, ele devin gimnastică. E bună gimnastica, am înţeles că lucrează toţi muşchii, dar să nu rămână doar aici. Aşa că, asta este, să ne şi rugăm atunci când facem metanii.
(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 22-23)
Comentarii