„VITRALIU”, Nr. 63, Octombrie 2025

Cei 35 de ani de la înfiinţare găsesc Centrul de Cultură „George Apostu” – Bacău, conform editorialului semnat de directorul Ovidiu Ungureanu, în periodicul său, preocupat de existenţa în continuare ca „un loc în care tinerii îşi pot descoperi vocea artistică” şi de aducerea în patrimoniul acestuia, de la Costineşti, a lucrării monumentale a lui George Apostu „Fructul Soarelui”. Numărul pe care îl răsfoim, cu reproduceri din creaţia artiştilor plastici Ilie Boca (pe coperta I), Dragoş Pătraşcu (IV) şi Dionis Puşcuţă (interior) este axat pe o incursiune în universul artiştilor plastici băcăuani şi pe temerile şi speranţele privind Inteligenţa Artificială. Revistă substanţială, elegantă, „Vitraliu” are în colegiul de redacţie nume cunoscute nu numai în această parte de ţară, Gheorghe Iorga, Dan Petruşcă, Ion Fercu, Dan Perşa, Daniel Pocovnicu, Victor Eugen Mihai-VEM, secretar general de redacţie. Semnatarii sunt pe măsură, îi vom menţiona doar, gândindu-ne la Bucovina, pe Alexandru Ovidiu Vintilă cu un grupaj de poeme şi pe Cornel Simion Galben cu „Remember Dany-Madlen Zărnescu”. Şi vom încheia cu un îndemn la meditaţie asupra exerciţiului de imaginaţie propus de Christian W. Schenk: „România are nevoie nu de mai mulţi poeţi, ci de mai multă tăcere. De o pauză. De un post literar. Cinci ani fără apariţii. Fără lansări. Doar citit. Doar gândit. Doar respirat. Să vedem cine rămâne. Cine scrie şi fără aplauze. Cine scrie nu din nevoie de validare, ci din drag de adevăr.”

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI