Cronicar avizat de teatru, plastic, literar, preţuită de colegii de breaslă, publicistă cu mulţi cititori graţie condeiului său scriind la temperatura actualităţii, Carmen Mihalache şi-a lansat cel mai recent volum astă vară la Suceava în cadrul Festivalului Internaţional Zilele Teatrului „Matei Vişniec”. Este vorba de „Gustul teatrului”, Editura Junimea, 2025, colecţia Hamletarium, cu reproducerea unei lucrări, „Arhetip”, de Mihai Chiuaru pe copertă. Cartea se bucură de un „Cuvânt însoţitor” de Matei Vişniec, iar Carmen Mihalache, critic de teatru, membră UNITER şi a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, de două excelente portrete semnate de Ştefan Oprea şi Alex. Ştefănescu. „În loc de prefaţă”, Carmen Mihalache evocă momente ale dragostei sale pentru teatru, încheind cu mărturisirea că „am trăit un timp privilegiat prin teatru” şi că, „mai cu seamă în vremurile astea haotice, el este o ancoră pentru mine. Gustul teatrului mi-a umplut viaţa cu sens şi frumuseţe, ferind-o de monotonie, banalitate, plictis”.
Cartea cuprinde două secţiuni. Cea dintâi, gest de mare eleganţă, cu atât mai mult cu cât se referă majoritar la autoare, este dedicată cărţilor scrise de confrăţi. Intitulată „Teatrul din cărţi. Jurnal de lecturi”, secţiunea este deschisă de „Farmecul şi melancolia erudiţiei în povestirile lui George Banu” şi de „Ultimele mărturii ale unui om liber de orice egoism”, neîntâmplător, dată fiind statura teatrologului George Banu, membru de onoare al Academiei Române, dar şi tristeţea, încă proaspătă, a pierderii sale, impresiile de cititor fiind subsumate de Carmen Mihalache unui cald, vibrant portret. Ion Vartic, Doina Papp, Andrei Şerban, Ludmila Patlanjoglu, Zeno Fodor, Miruna Runcan, Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki, Elisabeta Pop, Raluca Sas-Marinescu, Călin Ciobotari, Olivier Py, Anca Haţiegan, Cristina Modreanu, Răzvan Ionescu, Ada Lupu, Tamara Constantinescu sunt următoarele nume de pe frontispiciul unor cărţi despre teatru asupra cărora se opreşte Carmen Mihalache şi cărora li-l adaugă pe acela al Alexandrei Felseghi, cu un volum de teatru. Secţiunea se încheie cu „Tulburătoare aduceri aminte despre «o fiinţă intensă»”, evocare a lansării cărţii „Amintiri despre Carmen, poeta care alungă norii…”, coordonată de dramaturgul Matei Vişniec şi prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, omagiu postum adus lui Carmen Veronica Steiciuc, prima directoare a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, prilej pentru Carmen Mihalache ca la rându-i să o evoce: „Rar am văzut un director de teatru care să-şi iubească atât de mult actorii. Carmen era dornică să-i pună în valoare şi aducea colaboratori prestigioşi pentru spectacolele teatrului. Se bucura pentru orice reuşită a lor, îi ocrotea ca o soră mai mare. Era generoasă, foarte energică, în ciuda fragilităţii sănătăţii sale, investindu-se fără rest în programele şi evenimentele pe care le organiza într-un chip admirabil, cu multă pricepere. Pentru că era o idealistă răzbătătoare, dârză, tenace, luptând pentru transpunerea în fapt a viselor ei. O personalitate luminoasă, stenică, dedicată literaturii, artei teatrale, frumosului şi binelui.” Secţiunea este definită de exigenţa selecţiei numelor şi de plăcerea descoperirii şi argumentării meritelor autorilor.
Partea a doua a cărţii, „Teatrul «Matei Vişniec» Suceava, un teatru tânăr, cu vocaţia performanţei”, înmănunchează cronici dedicate spectacolelor teatrului sucevean. Motivaţia acestei onorante (pentru orice cititor sucevean al cărţii) alegeri o aflăm în titlul secţiunii, dar şi în cuvântul autoarei de la începutul volumului, care precizează numărul „impresionant” de festivaluri la care a fost invitată trupa, între altele prezenţa acesteia de trei ori în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, în anul 2023 la Festivalul Internaţional de la Avignon, la Festivalul Busan International Performing Arts din Coreea de Sud, iar în anul 2024 la Festivalul Internaţional de Teatru al Rodiilor din Tbilisi, Georgia, şi la Întâlnirile teatrale francofone din Erevan, Armenia. Fără a fi trecute cu vederea imperfecţiunile, Carmen Mihalache este, se ştie, un critic deopotrivă competent şi intransigent, cronicile aduc în orizontul interesului nostru reuşite asociate unor nume de regizori mari, reputaţi, sau de regizori tineri, curajoşi, cu toţii atraşi la Suceava în primul rând – să o recunoaştem! – de magia numelui lui Matei Vişniec, o stea în dramaturgia contemporană, reuşite datorate şi pasiunii, fanteziei coechipierilor acestor regizori, dar şi talentului, dăruirii actorilor.
Rămânând la ceea ce rămâne la Suceava ca prezenţă umană şi după plecarea invitaţilor magnetici, observăm aprecierea frecventă a trupei în comuniune cu publicul, „aproape respirând în acelaşi timp şi ritm cu actorii, care sunt foarte implicaţi, credibili, transmiţând emoţii pe o variată gamă”, a trupei, „ambiţioasă, extrem de disponibilă, flexibilă, deschisă oricăror noi propuneri validate artistic”, a publicului – „mai sunt oameni raţionali, cu discernământ şi spirit critic, care ştiu să râdă la elucubraţii, bazaconii, aşa cum admirabil a arătat-o publicul…”, aprecierea instituţiei, cu o deja „importantă istorie recentă, şi nu una oarecare, ci una de succes”, aprecierea conducerii – „reuşita echipei coordonate de directoarea Teatrului «Matei Vişniec», poeta Carmen Veronica Steiciuc, meritând aplauze”, „o echipă entuziastă, condusă de directoarea teatrului sucevean, Angela Zarojanu, foarte implicată, infatigabilă, mereu cu faţa luminată de cel mai prietenos zâmbet”, aprecierea prezenţei solidare a altor instituţii sucevene, precum Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Universitatea „Ştefan cel Mare”, Alianţa Franceză din Suceava. Şi nu în ultimul rând, aprecierea profesioniştilor suceveni ai scrisului (şi imaginii): „Foarte bine realizat mi s-a părut albumul de fotografie Cuvinte întrupate. Imagine şi formă în universul teatral al lui Matei Vişniec, avându-i ca autori pe talentaţii jurnalişti de cultură şi artişti fotografi Luana Popa şi Dinel Dumitru Teodorescu. Făcând parte din proiectul Memoria afectivă al Asociaţiei Un Concept Luna, el îşi îndeplineşte menirea de important document care surprinde şi fixează efemerul spectacolului de teatru, fiind şi o încântare pentru privire”.
Vorbind de „Gustul teatrului” de Carmen Mihalache, să spunem câteva cuvinte şi despre autoare, situată clar, de la început, de partea originalităţii, experimentului îndrăzneţ, noului care face bine teatrului, reîmprospătându-i, îmbogăţindu-i arta şi efectul benefic asupra umanităţii din noi. Cronicarul literar Carmen Mihalache, iubitoarea de muzică, cronicarul plastic, culturalitatea lui Carmen Mihalache dau un plus de substanţă şi farmec, de atractivitate cronicilor sale de teatru şi de acuitate în receptarea acestei arte ca sincretice. Dar şi condeiul atentei observatoare a vremurilor sale este prezent în arhitectura lor. Astfel, vorbind de tema celei de-a şaptea ediţii a festivalului teatrului sucevean, „Pacea”, Carmen Mihalache o consideră deosebit de bine aleasă: „Oamenii nu vor să fie victimele măcelurilor, ororilor războaielor declanşate, de cele mai multe ori, de iraţionala sete de putere a puternicilor lumii sau a unor dezaxaţi. Apele sunt tulburi în lume la acest început de secol, ceea ce-i îndreptăţeşte pe unii gânditori să vorbească despre un fenomen de nebunie colectivă”. Sau, legat de spectacolul „Cum l-am îngropat pe Stalin”, spune: „Sunt noi pericole la ora actuală, într-o lume care a luat-o razna cu ideologizare excesivă, cancel culture, corectitudinea politică, ameninţând libertatea artei şi a creatorului, şi în acest sens spectacolul lui Theodor-Cristian Popescu are impactul unei prise de conscience”.
Cronicile de teatru, de carte de teatru şi de eveniment teatral reunite în volumul „Gustul teatrului” au fost publicate în ultimii ani în revistele „Teatru azi” şi „Ateneu”. Cunoscuta revistă fondată la Bacău în urmă cu o sută de ani de George Bacovia şi Grigore Tabacaru, având-o director pe Carmen Mihalache, se distinge în peisajul revistelor de cultură de azi prin atenţia aparte acordată spectacolului de teatru, teatrului. Cred că, de fapt, în această privinţă, „Ateneu” nu are concurenţă, chiar de-ar fi să ne gândim numai la revistele care apar în localităţi în care există un teatru. Or, meritul acestei racordări care face bine şi artiştilor, şi publicului de teatru, şi cititorilor, îi aparţine în exclusivitate lui Carmen Mihalache, cu ochii (şi condeiul) la teatru cu mult înainte de directoratul său la „Ateneu”. Astfel că putem afirma fără teama de a greşi că Bacăul unei îndelungi istorii a dragostei pentru teatru şi mişcarea teatrală românească din ultimul sfert de veac îi sunt cu adevărat îndatorate cronicarului de teatru Carmen Mihalache.
Bucurându-ne de lectura cărţii „Gustul teatrului” în întregul său, mai ales că autoarea este, cum spune Carmen Mihalache despre o altă autoare, „o povestitoare cu har”, să ne bucurăm îndeosebi de cronicle, de paginile cărţii consacrate Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava. Lansarea acesteia la Suceava, la puţin timp după înmânarea lui Carmen Mihalache cu Premiul pentru întreaga activitate de critică şi istorie teatrală acordat de Senatul UNITER în 2025, a dat evenimentului, întâlnirii autoarei, venite pe aripile succesului, cu întregul colectiv al teatrului şi cu bună parte din publicul său o strălucire de neuitat. Intensificată de conştiinţa sucevenilor că oricât de îndreptăţite la dominanta pozitivă, cronicile adunate într-o carte altfel sună (şi răsună peste timp) decât risipite în reviste. Cu atât mai mult cu cât nu e puţin lucru ca un condei de primă mărime în domeniu să-ţi fixeze în paginile unei cărţi o istorie de nici zece ani, deceniul începutului existenţei teatrului sucevean, istorie jalonată de frumoase izbânzi în ceea ce şi istoria teatrului, şi Carmen Mihalache preţuiesc mai presus de toate: originalitatea, îndrăzneala, inspiraţia, vrăjirea publicului, cucerirea lui. Or, „Gustul teatrului” despre asta povesteşte, despre o perioadă fericită, care, cu certitudine, va constitui pentru Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava un reper la care actori, critică teatrală, spectatori vor avea mereu ochii aţintiţi, făcând inevitabile comparaţii. Să sperăm, încurajatoare pentru echipa instituţiei, dătătoare de suflu puternic, de elan pentru noi orizonturi, cel puţin la fel de înalte.
Dar cum se cuvine, finalul aparţine autoarei, omului de teatru Carmen Mihalache. Să o aplaudăm la scena deschisă a lecturii şi a recunoştinţei pentru darul de carte făcut teatrului sucevean! Să o aplaudăm în miezul lui februarie 2026, de ziua sa natală, la căldura inimii!
Comentarii