Dar cine mai are aşa obicei?

Din anul 2022, Ziua Naţională a Lecturii (în calendar, după o zi mondială a cititului împreună) pică pe 15 februarie, când, „pentru a încuraja obiceiul cititului în rândul populaţiei, indiferent de vârstă”, entităţi interesate – de la vechi lectori la autori, editori, librării, biblioteci etc. plus, evident, şcoala – organizează evenimente întru încurajarea şi menţinerea… obiceiului. Dar cine (mai) are „timp” pentru aşa ceva?! Uite că aflăm din ştiri naţionale – potrivit rezultatelor unui „barometru cultural” (cu nume aşa croit încât să pricepem unii că alţii părăsesc înţelesul vorbelor) – că într-un an socotit din urmă 46% dintre români n-au citit nicio carte. Aproape jumătate din naţiune!!! Desigur, dragi prieteni care ne citiţi ziarul (iar în ziar, adesea, despre cărţi semnate de autori din areal), atât pe hârtie, cât şi „în online”, aici nu este vorba despre Domniile Voastre, cât va fi fiind vorba despre „egalii” Dvs., la fel implicaţi(?) în a plăti impozite şi taxe, la fel(?!) în a susţine platforme politice şi iniţiative sociale etc. În ce mă priveşte, bâiguind pe acest subiect – ţinând târziu, doar de cam un deceniu, un jurnal al lecturilor –, pot raporta că anul trecut am citit numai 40 de cărţi (…căci observ: au fost ani când m-am dus spre 60) care, realmente, m-au făcut să mă cert şi să mă împac cu mine şi cu alţii. Azi citesc în paralel „Junimea şi junimiştii” lui Zigu Ornea (fără presiunea pusă pe studentul de odinoară) şi „Contraviaţa” lui Philip Roth (un apropiat al lui Norman Manea), spre care am fost călăuzit de Saul Below şi, mai ales, de John Updike. Mărturisesc că (deşi deja îmi scad vederea, răbdarea şi memoria) mă aflu bine cu ei şi cu mine, preţuind că încă am unde să scriu şi că-s (încă!?…) dispus la dialog.
…În zvon închis sub ape, în limpede sicriu, ca voi ferice-s şi eu (poate?) în insula lui Iskarliu.