Dragoş Şesan, la rândul său, a avut o reală înclinaţie spre studiu, fiind clasificat mereu primul, din şcoala primară, până la absolvirea liceului, ca şef de promoţie, cu diplomă de merit. A terminat Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj ca şef de promoţie, cu diplomă de merit, iar pentru rezultatele deosebite obţinute pe parcursul primilor patru ani de studiu, conducerea facultăţii i-a acordat o bursă republicană, deşi nu de puţine ori a avut de suportat şi consecinţele aşa-zisei „origini nesănătoase”. Ca lucrare de licenţă, în buna tradiţie a familiei, şi-a ales o temă din literatura română veche: Începuturile scrisului în limba română, studiu bibliografic, sub îndrumarea lectorului Octavian Şchiau. Cu toate acestea, la terminarea Facultăţii, n-a putut obţine un loc în Cluj; din variantele propuse, Dragoş Şesan a ales Institutul Pedagogic de 3 ani de la Bacău, ştiind că acolo se mutase Traian Cantemir (pe care-l cunoscuse la Râmnicu Vâlcea), fostul asistent al prof. univ. Leca Morariu de la Cernăuţi. Aici o cunoaşte pe viitoarea sa soţie, bucureşteanca Tatiana-Eugenia, absolventă a Facultăţii de Biologie, şi ea proaspăt repartizată la Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Educaţie Fizică. Încet, încet, tinerii preparatori, asistenţi, apoi lectori universitari descoperă viaţa culturală şi sportivă a oraşului, iar orele la facultate, sesiunile ştiinţifice, comunicările publicate le conferă un sentiment de împlinire. Mai mult, tinerii soţi se înscriu la doctorat (o adevărată reuşită, căci, atunci, puţini profesori aveau drept să conducă teze de doctorat), Tatiana Şesan la Bucureşti, cu o temă din specialitatea Micologie-Fitopatologie, iar Dragoş Şesan la Iaşi, la prof. dr. doc. Gavril Istrate, care i-a propus să studieze limba Noului Testament de la Bălgrad, 1648. Viaţa şi-a urmat cursul ei normal până în anul 1974, când, ca urmare a Dispoziţiei Ministerului Învăţământului, facultăţile umaniste din Institute şi-au schimbat profilul, iar cele de Ştiinţe Naturale au fost asimilate Şcolilor sanitare. Soţii Şesan au fost repartizaţi la Şcoala Sanitară şi respectiv la un Liceu Industrial. În aceste condiţii, după nouă ani de activitate didactică în învăţământul superior, au fost siliţi să-şi găsească noi locuri de muncă: Tatiana Şesan la Institutul de Protecţia Plantelor-Băneasa, unde a putut să-şi continue activitatea de cercetare şi să-şi susţină cu succes teza de doctorat în Biologie, care i-a deschis calea spre o carieră universitară deosebită, în cadrul Facultăţii de Biologie a Universităţii din Bucureşti. A scris peste 25 de cărţi, ca singur sau prim autor, şi peste 400 de studii şi articole în volume de specialitate. Pentru această activitate a fost premiată de Academia Română cu trei premii (două pentru Agricultură, unul pentru Biologie, caz unic, ştiut fiind că Academia Română acordă o singură dată un premiu unui autor) şi de alte foruri ştiinţifice din ţară şi din străinătate. A obţinut brevete de invenţii, a coordonat numeroase proiecte de cercetare şi lucrări de doctorat. Iată de ce autorul este îndreptăţit să scrie despre distinsa sa soţie: „Dacă ar fi trăit seniorul Şesan, ar fi fost mândru şi fericit de rezultatele excepţionale ale nurorii sale, continuând gloria familiei de intelectuali bucovineni sub sigla ŞESAN” (p. 246).
Pentru Dragoş Şesan lucrurile s-au aşezat mai anevoios; specificul activităţilor în cadrul ONT „Carpaţi” Bucureşti, ca agent de turism, la Casa de Cultură a Cehoslovaciei, ca referent şi lector de limba cehă, l-au ţinut cam departe de masa de scris. Abia din anul 1991 a putut să-şi continue activitatea ştiinţifică, odată cu intrarea prin concurs la Arhivele Naţionale din Bucureşti, în cadrul Serviciului Arhive Feudale, Personale, Colecţii şi Microfilme ca specialist în paleografie, istorie şi arhivistică, ocupând funcţia de consilier superior gradul 1. În sfârşit, un viitor mai liniştit, dedicat cercetării, „în domeniul arhivistico-istorico-filologic”. După susţinerea tezei de doctorat (Noul Testament de la Bălgrad, 1648, carte de cultură şi simţire românească), în martie 2000 (obţine transferul de la Iaşi), sub coordonarea profesorului Dan Horia Mazilu, a ocupat prin concurs postul de conferenţiar la Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” pentru disciplinele Paleografie româno-chirilică şi Limba Română veche, totodată a fost numit şi lector pentru cursurile de Perfecţionare în Paleografia româno-chirilică la Şcoala de Perfecţionare Arhivistică „Aurelian Sacerdoţeanu”. Din 2008 a fost cooptat şi în corpul profesoral al Facultăţii de Teologie „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, unde a predat cursurile de Paleografie româno-chirilică şi Literatură Română Creştină. La rândul său, Dragoş Şesan şi-a înnobilat numele publicând un volum semnificativ de traduceri din limbile cehă şi slovacă (din autorii Vladimir Holan, Vaclav Havel, Renate Mlinova şi Jaroslav Malina), articole, studii şi volume de filologie şi arhivistică, între care amintim: Noul Testament de la Bălgrad (1648), Carte de limbă şi simţire românească, Braşov, 2002 (teza de doctorat); Ctitoriile lui Ştefan cel Mare în documente, Bucureşti, 2004; Catalogul de documente ale Ţării Româneşti, vol. VIII şi IX (online, în colaborare), Bucureşti, 2006; Mănăstirea Nămăieşti, Bucureşti, 2010; Glosar de cuvinte rare şi uitate, Bucureşti, în două ediţii, 2012, 2019; Viaţa şi faptele Sf. Grigorie Sinaitul scrisă de Patriarhul Calist al Constantinopolului, ed. îngrijită, studiu introductiv, text bilingv slavo-român, traducere în limba română, glosar slavo-român de Dragoş Şesan, Bucureşti, 2013; Catalogul manuscriselor Mănăstirii Sinaia (în colaborare), Bucureşti, 2017; Catalogul manuscriselor româneşti din Arhivele Naţionale ale României, vol. I-IV, Bucureşti, 2016-2017. Toate titlurile menţionate, cercetări de tip complex, aduc contribuţii valoroase la patrimoniul nostru istoric şi cultural. Alte articole de etnobotanică, etnolingvistică, lexic, teologie au văzut lumina tiparului în „Revista Arhivelor”, „Hrisovul”, „Lumina” sau „Sănătatea plantelor”.
Câte alte personalităţi, câte alte evenimente sunt evocate în acest minunat volum, căci autorul are şi vocaţia descoperirii coincidenţelor. Este imposibil să le menţionăm pe toate. Dacă ar fi existat, un Indice de nume ar fi permis o mai bună orientare în volum. Încântătoare sunt instantaneele narative, cu abundenţa de referinţe culturale, ce consemnează locurile vizitate, fie că sunt împrejurimile Sibiului, ale Clujului, sau celebrele „circuite” organizate de tatăl Milan pe diferite trasee ale ţării (ocazie cu care îi vizita şi pe bucovinenii refugiaţi), fie că sunt alte destinaţii din Europa sau din zone mai îndepărtate (căci avem de-a face cu nişte călători neobosiţi), precum: croazierele pe Marea Mediterană, republicile de la Marea Caspică, Egipt, China etc. Toate aceste vizite (în interes de serviciu sau private) erau serios documentate. Nu lipseau şi surprizele binemeritate, ca, de pildă, la sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe Armene, autorul, ca filolog, este mişcat de măreţia exponatelor: „primele cărţi tipărite în armeană, înaintea lui Gutenberg, din sec. al IV-lea-al V-lea. Biblii în miniatură, Evanghelii, Liturghiere, toate legate în aur şi argint, obiecte de cult: cruci, potire, discuri, toate în aur şi ornate cu pietre preţioase, veşminte preoţeşti, mobilier, tiparniţa cu litere armeneşti, o oază de cultură religioasă şi enciclopedică impresionantă” (p. 169). Am reţinut că unul dintre custozii acestui muzeu era un armean din Suceava, din colonia armeană grupată în jurul Mănăstirii Zamca. Merită semnalate şi unele trasee de calea ferată: De la Cernăuţi la Praga se călătorea cu Expresul Albastru Cernăuţi-Viena, iar de la Sibiu cu Balt- Orient-Express.
Paginile în care sunt descrişi cu lux de amănunte anii de şcoală, începând cu grădiniţa şi terminând cu Facultatea de Filologie de la Cluj (dar şi experienţa anilor de profesorat de la Institutul din Bacău), reprezintă segmente din istoria învăţământului românesc. Astăzi, sunt de neconceput, de pildă, examenele după fiecare ciclu absolvit, examenul de bacalaureat ce consta din două probe scrise şi un examen oral (la şapte materii, toate în aceeaşi zi, în faţa unei comisii cu profesori străini), „munca patriotică” de trei săptămâni, la strânsul recoltei cu studenţii din anii începători, orele de strategie şi tehnică militară fixate într-una din zilele săptămânii ş.a. Între pasajele mai emoţionante se numără descrierea atmosferei de la înmormântarea celor apropiaţi sau a unor personalităţi: moartea neaşteptată a bunicului, Valerian Şesan, în 10 mai 1940, după ce s-a anunţat apropierea ruşilor şi înmormântarea impresionantă; moartea mitropolitului dr. Nicolae Balan; despărţirea de bunica; plecarea, în acelaşi an, în 1980, a mătuşii Vera Mora şi a tatălui Milan; moartea iubitei mame, în anul 2000, la Cluj etc. Nu puţine sunt paginile în care Dragoş Şesan reconstituie specificul activităţii şi mai ales atmosfera de la fiecare loc de muncă; sunt informaţii preţioase pentru istoria instituţiilor respective. Cum am arătat, ultimul serviciu i-a adus multe satisfacţii profesionale. Totuşi, încheie acest capitol cu o notă sumbră: în anul 2019, singura Facultate de Arhivistică din ţară (înfiinţată în perioada interbelică, desfiinţată în vremea dictaturii comuniste şi reînfiinţată după 1990) şi singura Şcoală de Perfecţionare Arhivistică au fost desfiinţate, România rămânând fără arhivişti specializaţi şi fără paleografi, căci numai aici se pregăteau paleografi în slavonă, greacă, turco-osmană, germană şi maghiară. Fără comentarii!
Iată de ce volumul recomandat se citeşte pe nerăsuflate. Am remarcat sinceritatea cu care autorul îşi scrie autobiografia, într-un discurs limpede şi convingător, presărat cu uşoare accente ironice şi aforisme binevenite, el însuşi fiind un bucovinean de mare sensibilitate şi sinceritate.
OLIMPIA MITRIC
Comentarii