Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, organizează evenimentul „Cultura ca liturghie a memoriei”, în cadrul căruia va conferenţia părintele Constantin Necula, profesor universitar, doctor habilitat şi preşedinte al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA).
Manifestarea va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, începând cu orele 16:00, la Centrul cultural, educaţional şi social „Dosoftei Mitropolitul” din Suceava, şi se adresează cadrelor didactice, studenţilor, clericilor, precum şi tuturor celor interesaţi de dialogul dintre cultură, teologie şi societate.
Înscrierea participanţilor se realizează prin e-mail, la adresa [email protected], în limita locurilor disponibile.
Evenimentul se înscrie în mod firesc în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Culturii Naţionale, propunând un demers de interpretare care depăşeşte dimensiunea comemorativă şi invită la o evaluare critică a relaţiei dintre cultură, conştiinţă publică şi responsabilitate civică.
Comitetul de organizare


























Comentarii