Concurenţă între Moşi

…Separat şi în legătură (cu poveşti despre Sf. Nicolae şi cele nord-europene), Moş Crăciun şi Moş Gerilă – aşa cum ştim noi câte ceva despre ei astăzi – au apărut, mai bine zis s-au impus cam în aceeaşi vreme, la sfârşitul secolului al XIX-lea, unul în America de Nord şi în occidentul Europei, celălalt în teritorii slave. Deşi iniţial costumaţi diferit (inclusiv faţă de Moş Nicolae, în brun şi verde), unul roş-alb, iar celălalt albastru-alb, trăsătura lor comună a fost şi este că sunt – mesageri ai comerţului, rude cu anticul Mercur – aducători de daruri. Într-o iniţială idee celor cuminţi, care le merită, iar în alta extinsă, tuturor (în funcţie de paralele ce-s puse în jocul Moşilor). Oarece diferenţe? Moş Crăciun e ajutat de reni, de elfi, de spiriduşi. Moş Gerilă (Ded Moroz) e ajutat de „nepoata” sa Snegurocica, Fetiţa (Zâna!) Zăpezii. De regăsit, pentru cine-o caută, atât într-un basm ascultat şi scris de Andersen (de la Crăiasa Zăpezii, la Albă-ca-Zăpada şi până la „Frozen” din zilele noastre), cât şi într-o veche poveste slavă, nu străină de cea scandinavă, care spune despre doi soţi trecuţi de vreme care-şi doreau copil. Neputând altfel să-l aibă, într-o iarnă au făcut o fetiţă din zăpadă (ooo, Omul de Zăpadă!) care (altfel cum?) avea inima de gheaţă. Apoi veni primăvara şi topi fetiţa, cu tot cu inimioara ei. Noi, românii, am făcut cunoştinţă cu Moş Gerilă în straie roşii(!) după ce ne-au ocupat sovieticii…

Moş Crăciun cel pe care îl aşteptăm azi a fost întruchipat de Thomas Nast, la sfârşitul sec. al XIX-lea, apoi de Haddon Sundblom în sec. XX (în anii ’30, pentru Coca-Cola): un bătrânel jovial, cu bogată barbă albă, cu o burtă mare ce tremură ca piftia (americanii zic ca jeleul) atunci când râde şi face o-ho-ho.