Cu mesajul „Întreabă-ţi medicul despre vaccinare!”

Suceava lansează campania de vaccinare 2025-2026

> Colegiul Prefectural mobilizează judeţul pentru sănătatea copiilor şi siguranţa comunităţilor

Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava a reunit joi toate structurile deconcentrate în cea mai amplă şedinţă din acest an a Colegiului Prefectural, desfăşurată în premieră în auditoriumul USV.
Lansată oficial în cadrul Colegiului Prefectural, campania judeţeană de vaccinare devine prioritatea nr. 1 a judeţului Suceava şi se va derula pe toată durata 2025-2026.
În contextul acoperirii vaccinale sub 60% la copii şi a peste 1.000 de cazuri de rujeolă înregistrate în iarna trecută, Colegiul Medicilor Suceava, DSP Suceava şi Facultatea de Medicină USV au prezentat strategia comună: caravane medicale, comunicare intensă pe reţele sociale şi parteneriate cu medicii de familie şi şcolile.
Mesajul campaniei este „Întreabă-ţi medicul despre vaccinare”.
Alături de sănătatea publică, şedinţa condusă de prefectul Traian Andronachi a trecut în revistă şi celelalte subiecte de interes pentru perioada următoare.

Siguranţa cetăţeanului – prioritate iarnă 2025-2026

ISU „Bucovina”: din cele 71 de spaţii verificate, 50 sunt adăposturi de protecţie civilă; se lucrează la un plan etapizat de remediere a deficienţelor.
DSVSA şi CJPC: controale masive pe alimente tradiţionale, jucării şi ornamente de Crăciun pentru a preveni toxiinfecţiile şi comercializarea de produse nesigure.
IPJ şi IJJ Suceava: acţiuni integrate antialcool/droguri la volan, siguranţa turiştilor pe domeniile schiabile şi timp de răspuns redus la evenimente.
Peste 15,7 milioane lei plătite rapid după inundaţiile din iulie
AJPIS Suceava a raportat decontarea aproape integrală a ajutoarelor de urgenţă:

318 familii – 5,24 milioane lei (HG 629/2025)
228 familii – 10,51 milioane lei (HG 663/2025)
Rămân doar nouă beneficiari (237.224 lei) în curs de plată până la finalul lunii.
Prefectul a încheiat şedinţa cu mesajul: „Rezultatele pe care le obţinem – fie că vorbim de sănătatea copiilor, fie de sprijinul dat familiilor sinistrate – sunt posibile doar pentru că lucrăm împreună, cu seriozitate şi cu atenţie la nevoile reale ale oamenilor”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI