Celebrul regizor Emil Loteanu, în Bucovina, la Rădăuţi şi Suceava (I)

Ca fost coleg şi prieten apropiat în perioada primilor ani de şcoală, simt nevoia firească acum, la 89 de ani de la naştere (6 noiembrie 1936) şi la peste 22 ani de când a părăsit această lume (18 aprilie 2003), să-l aduc din nou în amintirea sucevenilor şi rădăuţenilor pe cel care, timp de câţiva ani, în copilărie, a fost adus de valurile vieţii pe meleagurile noastre şi s-a integrat cu toată fiinţa între noi rădăuţenii, membri ai comunităţii bucovinene.

Emil Loteanu a văzut lumina zilei în satul Clocuşna, judeţul Hotin, Regatul României, într-o familie de români. A învăţat la şcoala din Clocuşna. Părinţii săi, Loteanu Tatiana şi Loteanu Vladimir, au fugit din Basarabia din cauza invaziei sovietice şi s-au stabilit la Rădăuţi. Aşa se face că, în anul 1944, Emil Loteanu a devenit elev la Liceul teoretic de băieţi „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi. Am fost coleg de clasă cu Emil Loteanu din anul 1947 până în anul 1950, respectiv în clasele V-VII. Emil a rămas la Rădăuţi, împreună cu tata sau, în timp ce fratele său, Marcel, şi-a însoţit mama la Bucureşti.

În noiembrie 1944, rămas orfan de tată (care a decedat la vârsta de 39 de ani, fiind înmormântat în cimitirul din Rădăuţi), Emil a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuţi. A fost prins şi predat grănicerilor români.

După terminarea celor şapte clase, a plecat la Bucureşti, ajungând din nou împreună cu mama şi fratele Marcel. Acolo şi-a continuat studiile la Liceul „Sf. Sava”. În anul 1950, pe când familia Loteanu locuia lângă Studiourile Sahia, în casa lor s-a turnat primul său film artistic, „Viaţa învinge¨. A încercat să dea examen la IATC Bucureşti, dar dosarul său a fost respins.

În anul 1952, a cerut să fie „repatrierat” şi s-a reîntors la Clocuşna, cu scopul de a urma studiile de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la Bucureşti. În perioada 1953-1954 a fost actor la Teatrul Dramatic „A.S. Puşkin” din Chişinău, după care a plecat la studii.

A urmat cursuri de actorie la Şcoala Teatrală de pe lângă Teatrul Academic de Artă, din capitala URSS (1956-1962). După absolvirea şcolii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973-1983 ca regizor la Studioul Mosfilm din Moscova.

În anul 1985 a revenit în RSS Moldovenească, îndeplinind în perioada 1987-1992 funcţia de preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova. A avut un rol important în formarea a două promoţii de regizori de film în cadrul Şcolii superioare de regie. De asemenea, a fost conducător al cursului de actori de teatru şi film la Institutul de Arte din Chişinău. Printre tinerii actori formaţi de Emil Loteanu îi amintim pe Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac etc.

A venit în ţară de mai multe ori, iar în Rădăuţi de 5 ori (în anii 1984, 1998, 2000 – de două ori, iar pentru ultima dată în aprilie 2001, de Paşte). În anul 1998 a venit împreună cu actorul Grigore Grigoriu, iar în septembrie 2000, cu ocazia sfinţirii mormântului tatălui său, care se află în cimitirul din Rădăuţi, a venit din nou cu băiatul său, care era student la facultatea de ştiinţe juridice din Moscova.

În luna aprilie 2000 a venit la Rădăuţi. Atunci am fost împreună la Mănăstirea Bogdana, unde a vorbit cu stareţul, pe care l-a rugat să-l ajute să facă un nou mormânt, după proiectul lui Emil. În această perioadă, cu noi era şi familia ziaristului şi scriitorului Mircea Motrici, cu care s-a cunoscut cu ocazia unei deplasări la Moscova, în luna decembrie 1999, când i-a luat un interviu. În luna septembrie 2000, când mormântul a fost gata, Emil a venit din nou la Rădăuţi. A sfinţit mormântul, a făcut pomana la azilul de bătrâni din Rădăuţi, după care ne-a invitat la o pensiune, unde ne-a oferit o masă în memoria tatălui său. Mi-a spus că este mulţumit sufleteşte pentru că a reuşit să facă un mormânt pe care îl merita tatăl său şi că nici eu – a spus – nu stau prea bine cu sănătatea.

Ca fost coleg şi prieten, m-a vizitat pentru ultima dată în luna aprilie 2001, pentru a petrece împreună Sărbătorile de Paşte. Nu am cum să uit că de fiecare dată îmi spunea că ar dori să facă filme, cu bani puţini, pentru că zona aceasta a Bucovinei şi a Moldovei este extraordinară. Discuţiile pe care le-a avut în România cu anumite organisme de cultură (studiourile de film bucureştene, Televiziunea Română) şi nu numai, nu au dus la niciun rezultat. La una din deplasările făcute în România şi, bineînţeles, în Bucovina, mi-a spus că la Bucureşti a reuşit să obţină o audienţă la preşedintele Ion Iliescu. Audienţa a durat 15 minute, dar fără niciun rezultat.

Ca o recunoaştere a meritelor sale în domeniul regiei de film, i s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din Federaţia Rusă (1980), titlu de membru de onoare al Academiei Internaţionale de film Nike. De asemenea, a primit Premiul de Stat şi Ordinul Republicii. În anul 2001, a primit Premiul pentru excelenţa artei regizorale, decernat la Ateneul Român din Bucureşti. (Va urma)

Prof. IOAN MOROŞAN