Superstarul portorican Bad Bunny va fi capul de afiş al spectacolului din pauza finalei campionatului de fotbal american – Super Bowl LX, a anunţat luni liga profesionistă de fotbal american NFL. Evenimentul va avea loc pe 8 februarie 2026, pe Levi’s Stadium din Santa Clara, California.
Artistul, pe numele real Benito Antonio Martínez Ocasio, este unul dintre cei mai ascultaţi cântăreţi la nivel global şi vine după o serie de realizări majore: un rezidenţiat istoric în Puerto Rico, care a atras peste jumătate de milion de spectatori, şi 12 nominalizări la premiile Latin Grammy din noiembrie. Bad Bunny a câştigat până acum trei premii Grammy şi 12 Latin Grammy, devenind un ambasador al muzicii latino în cultura pop mondială.
„Ceea ce simt depăşeşte persoana mea. Este pentru cei care au venit înaintea mea şi au alergat sute de yarzi ca eu să pot intra şi să marchez un touchdown. E pentru oamenii mei, pentru cultura şi istoria noastră”, a declarat artistul într-un comunicat.
Jay-Z, fondator Roc Nation, a afirmat că ceea ce Bad Bunny „a făcut şi continuă să facă pentru Puerto Rico este cu adevărat inspiraţional”, iar NFL a precizat că se aşteaptă la un spectacol „dinamic şi memorabil”.
Show-ul va fi produs de Roc Nation şi de producătorul premiat cu Emmy Jesse Collins, iar regia va fi semnată de Hamish Hamilton.
Super Bowl LX se va desfăşura la Santa Clara, după ce ediţia precedentă, susţinută de Kendrick Lamar şi SZA la New Orleans, a stabilit un record de audienţă cu 133,5 milioane de telespectatori.




























Comentarii