Capitolul II – Struga – capitală mondială a poeziei
2.Poeţi laureaţi ai marelui premiu Cununa de aur
Anul 1994
TED HUGHES, (17.08.1930, Yorkshire de West, Anglia – 28.10.1998, Devonshire), Marea Britanie. Poet şi scriitor pentru copii.
Edward James Hughes, mai cunoscut ca Ted Hughes, este poet englez şi scriitor. Criticii spun despre el că este unul dintre cei mai buni poeţi ai generaţiei sale. A fost poet laureat în Marea Britanie din 1984 până la moarte.
Volume: Hawk in the Rain (1957), Luparcal (1960), Crow (1970), Gaudete (1977), Cave Birds (1978), Remains of Elmet (1979).
A fost căsătorit cu poeta americană Sylvia Plath, din 1956 până la moartea ei în anul 1963, când s-a sinucis la 30 de ani. A fost acuzat de o grupare feministă din America, admiratori ai soţiei lui, că ar fi fost vinovat de sinuciderea ei. Ultimul lui volum de poezie Scrisori pentru ziua de naştere (1998) evocă relaţia lor şi posibilele cauze care au dus-o la sinucidere, fără a spune exact ce s-a întâmplat. O poezie descoperită în octombrie 2010, Ultima scrisoare, explică însă ce s-a petrecut în ultimele trei zile din viaţa Syilviei Plath.
În anul 2008, The Times l-a plasat pe locul patru pe lista celor mai mari cincizeci de poeţi britanici, începând cu anul 1945.
A fost nominalizat de Regina Elisabeta pentru a deveni membru al Order of Merit, exact înainte de a muri. S-a stins la Londra, la 68 de ani, în urma unui infarct.
Mesajul lui către organizatorii Serilor poetice de la Struga, scris pe 02 aprilie 1994 în North Tothon, Anglia, a fost următorul: „Acordarea premiului şi invitaţia pentru participarea la Serile poetice de la Struga le accept cu mare plăcere. Sunt conştient de valoarea festivalului, de renumele lui mondial pornit din această ţară mică, care reflectă lumina poeziei…”.
Relicvă
Am găsit mandibula aceasta pe marginea mării:
Acolo, nişte raci, un rechin mic, rupţi de spărgători sau aruncaţi.A flutura de jumătate de oră şi a te întoarce la sol. Continua începutul. Adâncimile sunt reci:
În întunericul acesta camaraderia nu ţine.
Nimic nu atinge, doar prinderea, devorarea. Şi
maxilare,
Înainte să fie satisfăcute sau sunt întinse intenţionat
Slăbite, jos maxilare; simplu jos. Ele mănâncă şi sunt terminate şi vin la plajă:
Aceasta este dezvoltarea mărilor; cu scoici,
vertebră, gheare, carapace, craniu.
Am găsit mandibula aceasta pe marginea mării:
Acolo, nişte raci, un rechin mic, rupţi de spărgători sau aruncaţi.
Timpul în mare mănâncă cozile, prosperitatea, aruncă nedigestibil, bate cu ţel până la suprafaţă. Nimeni nu creşte bogat în mare.
Acest os nedrept nu a râs, dar s-a plâns, a plâns şi acum este cenotaf.
(Traducere din limbă engleză de Jadranka Angelovska)
Anul 1995
YEHUDA AMICHAI, (03.05.1924, Würzburg, Germania – 22.09.2000, Ierusalim), Israel. Poet.
Yehuda Amichai este poet israelian, chiar dacă e născut în Germania. El e considerat de foarte mulţi cititori şi critici, şi în Israel şi dincolo de graniţele ţării, ca fiind un mare poet modern. El a fost unul dintre primii poeţi contemporani care a scris în limba ebraică.
Născut dintr-o familie de evrei ortodocşi. La vârsta de 11 ani a emigrat împreună cu familia în Palestina, iar după un an familia s-a stabilit la Ierusalim. În Al Doilea Război Mondial a fost voluntar în armata britanică, într-o brigadă alcătuită din militari evrei.
A terminat studiile de Literatură ebraică şi Biblie la Universitatea din Ierusalim. Încurajat de un profesor de la Universitate, a publicat prima carte de poezie Acum şi în alte zile, în 1955. Apoi a scris şi nuvele şi a predat literatura la Berkeley, California şi în Israel.
Poezia lui este un tablou psihologic despre viaţă şi moarte, despre dimensiunile credinţei religioase. A fost considerat un poet filosof în căutarea umanismului post teologic.
Volume: Poeme (1948-1962), Ierusalim (1963).
A primit foarte multe premii de literatură şi poezie, din care menţionăm: Premiul Shlonsky (1961), Premiul Brenner (1969), Premiul de literatură Bialik (1976), Premiul cultural Wuryburg, Germania (1981), Premiul pentru literatura ebraica – Izrael (1982), Premiul Agnon (1986), Premiul International Book Fair Malraux, Franţa (1994), Premiul de literatura Lion, New York (1994), Cununa de aur, Macedonia: Festivalul Internaţional de Poezie (1995), Premiul de poezie Bjornson – Norvegia (1996).
Mesajul lui către Serile poetice de la Struga: „Sunt fericit şi mândru că premiul Cununa de aur l-am primit eu. Premiul acesta preţios mi-l dă o ţară atât de apropiată în spirit de a mea. Premiul vine din o ţară mică, dar cu o istorie mare. Cultura poeziei este baza tuturor celorlalte culturi… Festivalul de la Struga este un loc unde se adună toate culturile şi limbile… “
Rapid şi amar
Sfârşitul a fost rapid şi amar.
Încet şi dulce a fost timpul între noi,
încete şi dulci au fost nopţile
când mâinile mele nu s-au atins în
disperare dar în dragostea
corpului tău care a venit
între ele.
Şi când am intrat în tine
părea atunci că fericirea aceasta mare
putea fi măsurată cu precizie
de durere ascuţită. Rapid şi amar.
Încete şi dulci au fost nopţile.
Acum e amar şi măcinat ca nisip –
„Haide să fim sensibili” şi înjurături similare.
Şi cât suntem mai departe de dragoste
vorbim mai mult,
cuvinte şi propoziţii lungi şi ordonate.
Dacă rămâneam împreună
puteam deveni tăcere.
(Traducere din limbă engleză de Jadranka Angelovska
Anul 1996
MACOTO OOKA (16.02.1931, Mishima –[5.04.2017]), Japonia. Poet şi critic literar.
Versurile lui Macoto Ooka au fost publicate timp de douăzeci de ani, fără oprire, şapte zile pe săptămână pe prima pagină a ziarului Asahi Shimbu, ziarul naţional japonez cel mai important.
Volume: Memorii şi Existenţă (1956), Mirositorul ei euforic (1971), Gluma în Perspectiva Dedicată Verii (1972), Către o Fată în Timpul Primăverii (1978), Capitala Apei (1981), Mesajul Apei către Patria Sa (1989).
În mesajul lui, trimis din Tokio 12 mai 1996, către Serile poetice de la Struga poetul spunea: „Vestea am primit-o cu mare bucurie, mai ales că ştiu că eu sunt primul poet din Japonia care a primit premiul cel mare. Japonia e departe de Macedonia, dar poezia se răspândeşte şi se aude peste tot. Va mulţumesc din suflet pentru onoarea pe care mi-aţi acordat-o… “.
Piatră şi sculptor
Sculpturile de piatră strigă
cu toată vocea.
„Daţi-ne viaţa care moare cu timpul;
daţi-ne exaltarea muririi”.
Pieptul de piatră nu tremură –
el e ca ochii închişi, meditaţie de iarnă.
Sculptorul pune apă într-o grămadă,
invită lumina să coboare din cer
şi ridicându-le cu ciocanul greu
caută prin creierul şi buricul pietrei.
Face aşa doar pentru că vrea să asculte
rugămintea aceea de pasiune:
„Dă-ne viaţa care moare cu timpul;
Dă-ne exaltarea muririi.
(Traducere din limbă macedoneană de Jadranka Angelovska)
JADRANKA ANGELOVSKA, Macedonia de Nord
Comentarii