Dărmăneşti

Femeie salvată după ce a căzut într-o fântână

Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti au fost solicitaţi duminică, la ora 4:40, prin apel la 112, pentru a interveni în cazul unui accident petrecut în satul Dărmăneşti, unde o femeie căzuse într-o fântână.

La faţa locului, patrula de siguranţă publică a constatat că o femeie în vârstă de 74 de ani, diagnosticată cu demenţă şi aflată în grija familiei, a fost găsită în fântână în jurul orei 4:15.

Una dintre fiice, trezită în timpul nopţii, a observat absenţa mamei din casă şi, ieşind în curte, a auzit ţipete provenind din zona fântânii. Aceasta a descoperit-o pe mama sa în apă şi a coborât o găleată, de care femeia s-a ţinut până la sosirea echipajelor de intervenţie.

Două echipaje de pompieri au extras-o pe femeie din fântână, iar un echipaj SMURD a preluat-o, stabilind un diagnostic preliminar de hipotermie şi traumatism cranio-cerebral prin cădere de la înălţime.

Femeia a fost transportată la UPU a Spitalului Judeţean, pentru îngrijiri medicale de specialitate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI