Acest articol mi-a fost sugerat de organizarea sărbătorilor de iarnă şi va apărea după mai mult timp de la evenimente, dar este permanent de actualitate. Se referă la un subiect drag şi sensibil pentru români, respectiv păstrarea tradiţiilor populare. Tradiţiile au ca sursă de inspiraţie creştinismul şi sărbătorile sale, deşi sunt şi obiceiuri din perioada precreştină, care au supravieţuit timpului. Se manifestă prin cântece (doine, colinde), urături, dar şi portul popular cu specificul fiecărei zone, gastronomia cu influenţele sale din „vecini” şi băuturile alcoolice care TREBUIE să „stropească” obiceiurile strămoşeşti. Dar gata cu teoria şi să vedem (constatăm) modul în care tradiţiile se manifestă în această perioadă.
Nu am fost un popor bogat, cu resurse materiale îndestulătoare, iar acest lucru s-a reflectat (şi încă este valabil din plin fenomenul) în aprecierea „ingredientelor” distracţiilor de sărbători. Pentru a fi fericiţi (mulţumiţi!), cantitatea de mâncare trebuie să fie din toată gama, chiar dacă în rest suntem „specializaţi” pe un sortiment. Dar ce am constatat la târgurile de sărbători organizate în urbea noastră? Bucatele ca la „mama acasă” prezente pe tarabe erau: colac secuiesc (mama Ildiko!), pizza (seniora Giovana!) şi chiar gogoşi greceşti (Kira Vasiliki!), la care se adăugau permanent prezenţii mititei. Nu „poale în brâu”, alivenci, mere coapte etc., specifice perioadei de iarnă. La care se adăuga muzica de toate genurile, mai puţin din zona noastră, şi costumaţia vânzătorilor, care era precum cea din reclamele celebrei băuturi răcoritoare de peste Ocean!
În ce priveşte evoluţia „portului tradiţional”, păstrat mai bine (spun specialiştii, nu eu!) şi etalat doar la sărbătorile religioase (de ce nu în fiecare duminică?) se observă, deranjant, invazia materialelor sintetice şi a accesoriilor chinezeşti. Un amic îmi spunea, în cunoştinţă de cauză, că piaţa a fost invadată de „ie românească” Made în China! Avem şi un spirit de antreprenori de toată mila… Obiceiurile tradiţionale aferente sărbătorilor de iarnă, în principal, au suferit şi ele transformări, din care puţine cu efect pozitiv. Am remarcat impunerea tobelor şi tam-tam-ul infernal care îl produc şi mă întreb dacă este de origine africană (comunicarea în junglă!) sau chinezească (la dansul dragonului!). Au dispărut în bună parte clopoţeii, iar buhaii au primit alte „sarcini” se pare! Spuneţi dumneavoastră unde îi regăsim mai frecvent?! Iar, în multe cazuri, colindatul şi sorcovitul au devenit o afacere sezonieră (precum culesul ciupercilor!), pentru unii, sau o formă de cerşetorie mascată.
Ce este de făcut pentru a ne păstra tezaurul (nu cel din 1917 ajuns la Moscova, că acela…!?!), fără a fi alterat? În primul rând trebuie ca specialiştii sau „instructorii”, cum erau numiţi cei care se ocupau de activitatea culturală în zona folclorică, să fie promovaţi şi respectaţi. Instituţiile centrale şi locale (multe!) cu atribuţiuni în domeniu să se implice mai mult în păstrarea tradiţiilor originale şi mai puţin în promovarea interpreţilor care vor o carieră legată de „prestaţii” la nunţi, botezuri sau zile ale comunelor. Iar cea mai importantă datorie a specialiştilor în folclor este demanelizarea sa până nu este prea târziu!
De ce nu există o legislaţie pentru „curăţarea” spectacolelor de mitocănie a unor nătângi şi influenţe total străine şi păguboase? Cei care se declară apărători ai „zestrei naţionale” (o fac cu precădere în campanie, când vor să-şi arate patriotismul!), nu fac mai nimic în acest sens. De ce gastronomia autentică a fiecărei zone nu este revitalizată prin centrele de promovare a tradiţiilor populare în mod constant (cursuri gratuite?!) şi nu doar la „evenimente”? Unde se mai coase o bundiţă, cine o mai face? Dar o cămaşă cu „pui pe la poale”? În tot mai puţine locuri, deşi aceste produse se vând bine, pe lângă promovarea zonei…
DAN STRUTINSCHI
Comentarii