Într-o atmosferă încărcată de emoţie şi mândrie, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava a marcat finalul anului şcolar 2024-2025 (seria CLXIV) prin Gala Olimpicilor Ştefanişti 2025, o festivitate dedicată de marcare a performanţelor remarcabile ale elevilor şi profesorilor. Inspirat de valorile olimpismului, care aniversează circa 2800 de ani de la prima întrecere sportivă menţionată în Câmpia Olympia, evenimentul a subliniat importanţa identităţii construite prin muncă şi pasiune, aşa cum spunea Steve Jobs: „Singura modalitate de a face o muncă grozavă este să iubeşti ceea ce faci!” a arătat directorul colegiului, prof. Dan Popescu.
„Într-o lume tot mai imprevizibilă, nevoia de identitate este tot mai evidentă. Şi nu numai identitate genetică, ci, mai ales, identitate făurită cu efort şi inspiraţie. E nevoie de o pandemie a asumării abordării adecvată a realităţii pentru a reuşi înlăturarea consecinţelor derapajelor de toate tipurile din ultimii doi-trei ani” a spus Dan Popescu.
810 elevi ai colegiului, alături de familiile şi profesorii lor, au fost felicitaţi pentru rezultatele obţinute în acest an şcolar. Festivitatea a debutat cu premierea a 103 top-performeri ştefanişti, „reprezentând peste 1 din 8 elevi”, care au participat la olimpiadele naţionale organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Aceştia, împreună cu profesorii coordonatori, au primit Diploma de Excelenţă a colegiului şi aplauze entuziaste din partea asistenţei.
Elevul Ştefanist al Anului 2025
Patru elevi au fost distinşi cu titlul de Elevul Ştefanist al Anului 2025, însoţit de Diploma şi Placheta de Onoare, pentru performanţe excepţionale:
> Tudor Andrei Aparaschivei (clasa a XI-a B) – excelenţă la informatică şi matematică;
> Sabrina Giulia Macoveiciuc (clasa a X-a B) – rezultate remarcabile la fizică, matematică, lingvistică, informatică şi ştiinţele pământului;
> Rareş Aurel Poinari (clasa a XI-a B) – performanţe la informatică, fizică şi matematică;
> Andrei Sfichi (clasa a VIII-a) – tânără speranţă cu un palmares impresionant la informatică, matematică, fizică şi şah.
Bursele „Prof. Gheorghe Marchitan” şi „Prof. Marian Scheffel”
Festivitatea a continuat cu acordarea burselor anuale „Profesor Gheorghe Marchitan” pentru excelenţă în matematică, ediţia jubiliară 2025. Comitetul de selecţie, format din Sorin Fiscu, Octavian Ioachimescu şi Cătălin Zara, a premiat următorii elevi:
> Premiu Absolvent: Magda Iulia Popa (clasa a XII-a);
> Menţiune Absolvent: Antonio Luca Laslau (clasa a XII-a);
> Premiu Senior: Tudor Andrei Aparaschivei şi Sebastian Ionuţ Buliga (clasa a XI-a);
> Premiu Junior: Andrei Răzvan Ştefănescu (clasa a V-a).
Premiile au fost înmânate de lectorul universitar dr. Marius Marchitan, membru al comitetului de iniţiere al burselor dedicate reputatului profesor sucevean Gheorghe Marchitan.
Bursele „Profesor Marian Scheffel”, oferite de familia fostului profesor universitar sucevean, au recompensat excelenţa în fizică:
> Bursă Junior: Delia Parascheva Ioniţă (clasa a VI-a) şi Andrei Sfichi (clasa a VIII-a);
> Bursă Liceu: Sabrina Giulia Macoveiciuc (clasa a X-a).
Lideri şi excelenţă
Festivitatea a inclus premierea liderilor claselor V-VII şi IX-XI, care au primit diplome, coroniţe din flori, cărţi şi aplauze pentru rezultatele curriculare şi extracurriculare. Un moment special a fost dedicat celor 105 Lideri Maximus, elevi cu media 10 (53 gimnaziali şi 52 liceeni), care au demonstrat excelenţă academică.
Performanţe internaţionale şi perspective
Directorul Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” a mai spus că unitatea şcolară se mândreşte cu elevi admişi la universităţi de prestigiu precum Harvard, South Dakota State University, Sorbona şi Delft University. Aşteptările pentru bilanţul final al anului şcolar, ce va fi prezentat la 31 august, sunt mari, incluzând rezultatele la Evaluarea Naţională, Bacalaureat şi admiterea în licee şi universităţi.
Dan Popescu a transmis urări de succes tuturor elevilor la examenele naţionale şi la admiterea în învăţământul superior, dorindu-le o vacanţă plină de sănătate şi momente bine calculate. (N.B.)




























Comentarii