Relaţiile internaţionale sunt dominate de o competiţie acerbă între „actorii statali” pe toate planurile, de dorinţa de impunere a politicii şi viziunii proprii specifice fiecărei ţări şi de cinism în negocieri sau profitarea de „slăbiciunile” partenerilor în relaţiile bilaterale sau multilaterale. Aşa a fost din zorii istoriei, „dreptul forţei” s-a impus în faţa „forţei dreptului” inter-naţional, chiar şi după ce a devenit oficial o obligaţie pentru toate statele civilizate. Cei care nu respectă principiile dreptului internaţional nu reprezintă lumea civilizată? Vă las plăcerea răspunsului…
Exceptând statele aflate sub „ciubotele” acelor „bolnavi care ne conduc”, cum foarte inspirat s-a pronunţat un autor, aproape toate naţiunile civilizate şi-au autoimpus o serie de reguli de comportament în domeniul „afacerilor externe”. Apărarea intereselor proprii este unanim acceptată (reptul la autoapărare recunoscut mondial, spre exemplu!), dar promovarea / impunerea unor cerinţe partenerilor externi mai puţin. „Linia roşie” pe care nu o „calcă” statele democratice (mai greu în „relaţiile” cu naţiunile autoritare sau fanatice) aş avea curajul să o numesc graniţa „bunului-simţ” în conflicte, diplomaţie, relaţii economice sau colaborări în cadrul organizaţiilor internaţionale. Cred că este necesar să dau nişte exemple de „bun-simţ internaţional” (îmi asum total sintagma!), mai ales când mă refer la conflicte deschise, inclusiv armate. În Gaza armata israeliană avertiza populaţia palestiniană despre ofensiva care va urma şi o îndemna să se refugieze, pierzând însă „elementul surpriză” în lupta cu Hamas! Cum au acţionat cei de la Hamas faţă de civili? Cum „protejează” Rusia civilii ucraineni faţă de bombardamente? Barbar! Este, evident, o deosebire de comportament şi o dovadă că, în ţările cu regim democratic, „instituţiile de forţă” (armată, poliţie, servicii etc.) ţin cont de viaţa celor nevinovaţi şi caută să o protejeze, cu rezultate parţiale. Altfel, vor fi „sancţionate” de proprii cetăţeni.
„Bunul-simţ” (sau reţinerea, dacă vreţi!) în relaţiile internaţionale este necesar, trebuie extins şi să devină un punct central al „bunelor practici”. Şi respectarea lui să devină un argument hotărâtor în precierea comportamentului extern al tuturor statelor. Dar, pentru a ne apropia de acest deziderat este absolut necesară intervenţia (chiar impunerea!) de către instituţiile internaţionale, la care aproape toate statele sunt afiliate, de reguli şi decizii cu caracter obligatoriu. Suntem cu toţii conştienţi că doar indicaţiile („preţioase”?) nu sunt suficiente în impunerea unui comportament reţinut, chiar şi în caz de conflict armat. Acest comportament trebuie să impună protecţia necombatanţilor, a construcţiilor civile şi a locaţiilor furnizorilor de utilităţi de bază.
Agenţiile ONU – de la cele pentru refugiaţi, pentru alimentaţie (FAO), pentru sănătate (OMS), dar şi Consiliul de Securitate (afectat puternic de „dreptul de veto de care abuzează Rusia) – trebuie să pună în practică normele şi să „sesizeze” (să condamne) abaterile flagrante ale statelor membre. În caz contrar, comportamentul barbar se va extinde fără frică, iar dictaturile îşi vor impune voinţa cu efecte devastatoare.
Comportamentul reţinut reduce numărul morţilor în cazul conflictelor armate, aduce migraţia (economică?) la cote normale şi măreşte şansele păcii să se extindă pe planetă. Merită să milităm pentru „bunul-simţ” pe plan mondial? Categoric, DA! „Vulturii războiului” şi ai cuceririlor trebuie trimişi la „lada de gunoi” a omenirii! Avem o viaţă scurtă… De ce să o mai reducă nebunii?
DAN STRUTINSCHI
Comentarii