Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Crin Antonescu nu a fost agent sau colaborator al Securităţii

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) transmite că George Crin Laurenţiu Antonescu nu a fost agent sau colaborator al securităţii ca poliţie politică.

Potrivit documentului postat pe pagina de internet a CNSAS, „având în vedere calitatea domnului Antonescu George Crin Laurenţiu de candidat la funcţia de preşedinte al României, având în vedere decizia de neapartenenţă şi necolaborarea cu Securitatea, numărul 7.1/ 11.01.2005, emisă în temeiul legii numărul 187/1999 şi care a constatat următoarea situaţie de fapt: domnul Antonescu George Crin Laurenţiu nu a fost agent sau colaborator al Securităţii ca poliţie politică. Având în vedere documentul nou şi neprocesat identificat în dosarul numărul I 1068594 în care figurează domnul Antonescu George Crin Laurenţiu, în baza notei de constatare numărul DI?I/355 din data de 31.03.2025, întocmită de către Direcţia de Specialitate din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în care se regăsesc următoarele elemente: domnul Antonescu George Crin Laurenţiu figurează în dosarul fond informativ numărul I 1068594 (FI 12275?TL), cotă CNSAS – titular C.‘. În cadrul cercetării informative iniţiată de securitate asupra domnului C.‘., precum şi a anturajului acestuia, titularul adeverinţei, profesor de istorie la ‘coala Generală Niculiţel şi prieten apropiat cu C.‘. a fost convocat de organele de securitate şi a dat o declaraţie datată 13.01.1988, olografă semnată cu numele real”, arată CNSAS.

Elementele prezentate nu se circumscriu prevederilor articolul 2, litera b), teza a II-a din O.U.G. numărul 24/2008, potrivit cărora „persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procese verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al securităţii potrivit prezentei definiţii”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI