N-a avut de multă vreme Palatul nostru Naţional asemenea oaspeţi veseli, atâtea perechi de ochi curioşi. În ultima zi a vacanţei de primăvară, mai mult de 30 de copii de la Liceul din Molniţa, însoţiţi de profesoarele de română Natalia Suveică şi Larisa Chilaru, de învăţătoarea de clasele primare Lidia Amihalachioae, au ţinut drumul spre Cernăuţi, porniţi pe urmele adolescenţei poetului lor îndrăgit, Mihai Eminescu. Un plus de imbold le-a dat bibliotecara Ludmila Alazaroae, dorind cu această excursie să întâmpine săptămâna Cărţii şi Lecturii pentru Copii. Şi deoarece cei mai mulţi din grupul de excursionişti se află la vârsta poveştilor, bibliotecara a pus la cale o întâlnire cu scriitoarea Doina Bojescu, cunoscută şi în ipostaza de autoare de poezii şi povestiri pentru copii.
Pe post de principal stăpân al Palatului, primul i-a întâmpinat preşedintele Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, poetul Vasile Bâcu, un sfătos povestitor şi bun sfătuitor al copiilor, povestindu-le oaspeţilor crâmpeie din istoria clădirii. De cum au intrat şi au ocupat locurile, fiind nevoie şi de scaunele din bibliotecă, peste stolul de voci zglobii s-a lăsat liniştea deplină. Copiii s-au făcut numai ochi şi urechi, ascultând o Doină care scrie pentru ei. Protagonista întâlnirii a început să depene firul de la capătul care o leagă de Molniţa. După absolvirea Facultăţii de Filologie, secţia Limba şi Literatura Română, ea şi-a început activitatea la săptămânalul „Concordia”, cu primul redactor-şef, poetul Simion Gociu, originar din Molniţa. Din acele timpuri de entuziasm şi renaştere naţională, Doina a păstrat un evantai de „făgurei”, mai concret spus – revista „Făgurel”, una din primele publicaţii în limba română pentru copiii din Ucraina. Povestindu-le cum a prins, cum şi-a desăvârşit gustul scrisului, mai întâi de la mama sa care compunea poezii, apoi de la învăţătorii din şcoală şi profesorii de la facultate, Doina le-a citit din povestea cu arome de primăvară – „Sufletul Zânei”. De la copiii timpului nostru, desigur, firesc a venit întrebarea cum şi cât câştigă scriitorii, ce salariu au… Răspunsul Doinei a fost că scriitorii au şi alte ocupaţii care le asigură pâinea cea de toate zilele, iar scrisul e revelaţia sufletului, atât de valoroasă încât niciun salariu nu-i este pe măsură. Ca să fie mai pe înţelese, eu aş spune că scrisul ne este la fel de valoros cum pentru unii dintre ei e cântecul, având-o drept exemplu, bunăoară, pe Ilona Amihalachioae, care ne-a dăruit două melodii populare.
Poetul Vasile Bâcu, înainte de a le răspunde, le-a adresat şi el o întrebare: Ce hoţ avem în casă, la drum, pretutindeni pe unde stăm sau umblăm? N-a fost greu să presupunem că e vorba de telefon smartphone – un hoţ de timp, un neprieten al cărţilor… Vasile Bâcu le-a povestit că a crescut şi s-a format ca om al literelor în biblioteca satului Oprişeni, unde nu rămăsese nicio carte necitită de el. Câştigul de pe urma lecturilor nu se compară cu niciun salariu. Oamenii care citesc câştigă lumea întreagă. Orice scriitor a fost mai întâi un mare cititor. Aşa a fost la început o altă Doină, bună prietenă a copiilor din toată Bucovina – scriitoarea Doina Cernica de la Suceava. Ea a dat viaţă unei fetiţe-minune din cartea de poveşti „Fetiţa şi broasca ţestoasă”, care vorbeşte în zeci de limbi, ajungând până în Japonia.
Poveştile auzite la Palat, le-au deschis micilor ascultători traseul eminescian prin Cernăuţi, grupul preluat de Elena Tărâţeanu, directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”, oprindu-se mai întâi la statuia lui Mihai Eminescu din centrul oraşului. De acolo, numărând paşii până la o sută, ne-am oprit lângă clădirea fostului Obergymnasiu, unde a făcut şcoală Mihai Eminescu şi profesorul său iubit Aron Pumnul a citit primul curs de limba română sub stăpânire austriacă. În perioada românească în acest Liceu cu numele lui Aron Pumnul s-a format intelectualitatea de elită a Bucovinei. În prezent instituţia se numeşte Liceul nr.22 „Anton Kohanovski” din Cernăuţi. O placă aminteşte (inscripţie în ucraineană) că aici între anii 1860-1865 a învăţat Mihai Eminescu, poet al popoarelor român şi moldovenesc. A fost necesar să le explicăm elevilor instruiţi în limba română de ce scrie astfel despre Poetul nostru naţional Mihai Eminescu. Şi la casa lui Aron Pumnul doamna Elena Tărâţeanu a fost nevoită să dea lămuriri greu de înţeles pentru adulţi, nemaivorbind de mintea şi inima unui copil: De ce se distruge şi nici nu se mai poate intra din cauza deteriorărilor în această clădire, sfinţită de lacrimile lui Eminescu?
În vechiul cimitir din Cernăuţi, unde le-am fost de însoţitoare, copiii s-au oprit la casa de veci a dascălului de română Aron Pumnul – înnoită, într-o stare ce bucură ochii şi inima, absolut diferită de ce vedem în faţa casei cu bustul lui Eminescu în curte. În pelerinajul la înaintaşii din morminte, am ţinut un minut de istorie la cripta renovată a lui Dimitrie Onciul, renumitul bucovinean, comemorat în martie 2023 la Centenarul morţii sale. Sper că le va aminti de acest popas şi medalia comemorativă în cinstea marelui român Dimitrie Onciul, bătută la Monetăria Statului Român în anul 2023. I-am înmânat-o celui mai tânăr profesor, Iulian Alazaroae, care având-o alături pe soţia sa Alina, viitoare profesoară de română, neîndoielnic, va aduce noi generaţii de copii din Molniţa la aceste morminte, aflate acum în grija preşedintelui Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Vasile Rauţ. Emoţionant au vibrat sentimentele de mirare ale copiilor la mormântul surorii lui Eminescu, Aglae Drogli, aici cerându-se explicaţii în vederea numelui Aglae Gareiss von Dollizsturm, care după restaurarea monumentului funerar iese, lizibil, în evidenţă. Nu puteam să nu-i conduc şi pe cărarea ce duce la Detrunchiatul lui Zaharie Voronca. Întâlnind un om necunoscut, copiii cuminţi de la ţară l-au salutat cu „Bună ziua”, primind înapoi salutul în română. La mormântul arboroseanului Zaharie Voronca, prieten apropiat al lui Ciprian Porumbescu, Ludmila Alazaroae a aprins o candelă, iar profesoara Natalia Suveică a meditat în glas că crenguţele de stejar inspiră credinţă şi speranţă la renaşterea vigurosului trunchi. Am avut o zi atât de frumoasă în mijlocul acestor copii şi însoţitorilor lor, încât nu pot să nu împărtăşesc şi eu tânăra lor speranţă că vor creşte şi vor înverzi ramurile tuturor arborilor detrunchiaţi din Bucovina noastră.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii