Nataţie, Campionatele Naţionale de copii

Performanţe remarcabile pentru sportivii suceveni

La finele săptămânii trecute, la Bacău, s-a desfăşurat etapa regională a Campionatului Naţional de nataţie pentru copii, 10-11 ani.

La competiţie au luat startul şi şapte înotători de la LPS Suceava, Elissa Cazacu, Iris Gaveniuc, Ilinca Irimia, Alexia Ştreangă, Ciprian Hlade, Robert Irimescu Kruk şi Fabian Trifan, şi şase reprezentând Aqua Club Dumbrăveni, Eric Ştefan, Alexandru Bilius, Beatrice Hlamagă, Elisabeta Apetrei, Anisia Primac şi Nicoleta Gavriliuc.

Pe lângă calificarea în etapa finală, Fabian Trifan a obţinut şi două medalii, argint în proba de 50 bras 10 ani şi bronz în proba de 50 spate.

Alături de el s-au calificat în etapa finala şi Robert Irimescu Kruk, Elissa Cazacu, Iris Gaveniuc, Elisabeta Apetrei şi Anisia Primac.

„Ne bucurăm foarte mult de aceste rezultate. Anul trecut am avut un singur sportiv calificat la campionatele naţionale, atât la categoria cadeţi, cât şi la copii, iar acum, după etapa regională a copiilor, avem deja şase sportivi care şi-au realizat baremele” au declarat antrenorii Cezar Moscaliuc şi Bogdan Cazacu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI