„Nefertiti, Regina dispărută”

Povestea reginei Nefertiti a Egiptului Antic fascinează şi azi, după mii de ani, generaţii întregi de istorici, egiptologi (specialişti în istoria Vechiului Egipt ), scriitori, artişti plastici.

În context se subînscrie un nou film de animaţie – „Nefertiti, Regina dispărută” – realizat în totalitate pe calculator de artistul plastic sucevean Cătălin Alexandru Chifan, profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

Deoarece din distribuţia dublajului peliculei fac parte prieteni comuni din lumea culturală a Sucevei, aleşi pe muchie, am dorit să aflăm mai multe amănunte din culisele acestei producţii, care se anunţă a fi una de succes.

„Deşi niciun personaj nu va şti care va fi destinul Reginei Nefertiti, totuşi ea apare la un moment dat în film ca să «echilibreze», într-un anumit mod, dezastrul din Noul Regat pe care ea l-a condus odată… Inteligentă şi tenace, ea reuşeşte să aducă o bucurie spectatorului într-o apariţie surprinzătoare. Regina Nefertiti a fost interpretată în acest film de talentata scriitoare Hermina Cristina Melinte care, alături de Zeiţa Pisicilor Bastet, interpretată de tânăra şi carismatica Irina Grumăzescu, într-un mod original şi captivant, aduc în faţa spectatorilor o poveste care merită toată atenţia, atât prin vocile minunate, cât şi prin jocul lor actoricesc. Alături de întreaga echipă din distribuţia filmului, adaugă în poveste un plus de «sare şi piper», ca să zic aşa, dar şi o mare bucurie spectatorilor. Personajele sunt minunate şi le felicit din toată inima pentru rolurile din acest film” ne-a spus prof. Cătălin Alexandru Chifan.

Am mai aflat că „Nefertiti, Regina dispărută” este o continuare a poveştii primului desen animat al seriei, „Nefertiti, Regina Inimilor – O poveste cu parfum oriental”.

„La Regina Nefertiti, vocea din primul film a fost a Deliei Ioana Leizeriuc. Pasărea Papagal din primul film era jucată de Anisia Dăscăliac, iar în Regina Dispărută, vocea păsării papa-gal este dublată de Mădălina Teodora Acibotăriţă. În rest, este aceeaşi distribuţie. Am încercat să păstrez toţi artiştii de la primul film, dar unii nu au mai avut timp să se ocupe şi am fost nevoit să-i înlocuiesc” a adăugat Cătălin Chifan. Întrebat fiind dacă a contactat o casă de filme pentru lansare / promovare, artistul plastic sucevean s-a arătat mâhnit că nu a fost interes pentru această producţie de animaţie: „Am bătut la multe uşi şi nici una nu mi s-a deschis. Din această cauză, toate producţiile care vor urma vor fi doar pe canalul YouTube”.

„Lansarea acestei producţii va fi la festivaluri internaţionale, dar când va fi, abia atunci am să vă pot anunţa. Cel de-al II-lea film va fi de scurtmetraj. Nu am reuşit să pun filmul «Nefertiti Regina Inimilor» în cinematografe, cum mi-aş fi dorit. Este foarte greu în România să faci acest lucru, dar m-am mulţumit cu bucuria oamenilor care l-au văzut pe canalul YouTube” a subliniat prof. Cătălin Alexandru Chifan.

Distribuţie: poeta Adela Şulea (Regina Cleopatra), realizatorul TV Doru George Pascal (Generalul Marc Antoniu), poeta Hermina Cristina Melinte (Regina Nefertiti), Irina Grumăzescu (Zeiţa Bastet), Chifan Aida Claudia (procesarea şi randarea producţiei), umoristul Constantin Horbovanu (Hermes Trismegistul), Cătălin Alexandru Chifan (Negustorul de cămile), Mădălina-Teodora Acibotăriţă (Clara/Pasărea Papagal). Subtitrarea în limba engleză aparţine Irinei Grumăzescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI