Mărţişoare…

O primăvară grăbită, cu soare prietenos, m-a chemat să stau pe vechea bancă şi să admir imaculata gingăşie a ghioceilor. Într-o vreme, l-am văzut pe nepotul Bogdan venind către mine cu o mutră gravă.

– Bunicule, mata eşti om cu multă experienţă, glăsuieşte, după ce s-a oprit în faţa mea.

– Lasă periuţa la o parte şi porunceşte să vină întrebarea, îl îndemn. Că doar n-ai venit să mă lauzi.

– Cred că ştii ce vrea un bărbat de la o femeie… Îmi spui şi mie?

Mă uit la el şi nu-mi pot reţine un zâmbet şăgalnic, gândindu-mă la anii când zburdam pe lângă Savetuca mea, după care am îngheţat de ce-o să-i spun nepotului. El se uită insistent la mine:

– Ce tot rumegi acolo şi nu-mi răspunzi?

– Bogdane, îmi vine o idee, mai bine întreabă-l pe tata, încercând să scap de el.

– L-am întrebat şi, după ce s-a uitat la mine, de parcă ar fi vrut să mă înghită, m-a trimis la plimbare, ca un năuc ce este. Că aşa face mereu… Hai, dă-i drumul la muzicuţă, eu n-am venit să îmbătrânesc lângă matale!

– Nu prea te dă afară respectul, îi reproşez. De asta te-a trimis tatăl tău la plimbare. Până una-alta, să-mi spui de unde vii cu întrebarea asta, să mă dumiresc şi eu…

– Păi… ieri eram sub gard şi mă gândeam la Cocuţa, colega mea care mi-a pus în piept un mărţişor. Îi frumoasă şi are nişte ochişori, să te scalzi în ei şi când îi ger. M-a trezit glasul lui tata din ograda vecinei noastre Aurelia. El miorlăia ca un motan flămând:

– Vecină, a început el, tot m-am gândit la tine…

– De unde şi până unde? a mârâit ea.

– Eu sunt singur, tu, la fel… Al tău şi a mea au plecat prin cele ţări străine, aşa că am venit la tine…

– Cu ce ocazie? a fost curioasă Aurelia.

– Tu nu ştii ce vrea un bărbat de la o femeie? s-a gudurat tata.

– Cum să nu ştiu, a răspuns ea. Numai că eu n-am de gând să mă pângăresc. Vreau ca Vasilică al meu, când s-a întoarce, să mă găsească aşa cum m-a lăsat. ‘i, ca să nu te superi prea tare, astăzi, fiind 1 Martie, îţi ofer un mărţişor, să-ţi fie primăvara frumoasă. Și rămânem prieteni.

– Ce fel de prietenie o fi asta? am auzit un fel de orăcăială de la tatăl meu şi feciorul matale.

– Prietenie curată, Victore, a venit răspunsul. Şi, gata, ajunge atâta pălăvrăgeală pe ziua de azi!

– Tata s-a întors cam plouat, cât pe ce să mă altoiască. Acum e rândul matale să mă lămureşti.

– Nu prea-mi dau seama…, încerc să mă eschivez, uitându-mă la tufa de ghiocei.

– Credeam că eşti om serios, dar văd că degeaba-mi pierd timpul. Mă duc la Aurelia!

N-am avut vreme să-l opresc. A ţuştit din faţa mea şi s-a tot dus, iar eu am rămas cu gândurile mele.

Mai târziu, îl văd venind radios:

– Gata, am aflat. Aurelia îmi spune că bărbatul e ca un copil neajutorat. Vrea mângâiat şi sărutat, dar nu pe frunte, nici pe obraz, ci pe gură, căci gura femeii e ca o căpşună. Aşa făcea bunica pe vremea când eram mic şi mă umplea de scuipat. După aceea, cică trec să se joace de-a baba-oarba şi joaca asta îi face fericiţi, după mine o prostie şi pierdere de timp…

– Trimite-l pe taică-tău până la mine, îi spun gândindu-mă la anii tinereţii şi prosteala de atunci.

– De ce, bunicule? e iarăşi curios Bogdan.

– Să-i dau şi eu câteva mărţişoare cu cârja pe spatele lui…