Delegaţia ucraineană de nivel înalt, care s-a întâlnit ieri cu reprezentanţi ai administraţiei de la Washington în oraşul saudit Jeddah, într-o primă reuniune în Arabia Saudită pentru a avansa către un proces de negociere cu Rusia, a subliniat pe reţelele de socializare, înainte de încheierea întrevederii, tonul „constructiv” în care au loc aceste contacte, potrivit EFE.
„Vedem această reuniune ca pe o mare oportunitate pentru a ne îndrepta către pace şi dezvoltarea parteneriatului strategic între Ucraina şi SUA”, a scris pe contul său de pe platforma X ministrul ucrainean de externe Andrii Sibiga, unul dintre membrii delegaţiei ucrainene. „Atmosfera constructivă arată că putem folosi această oportunitate. Ucraina doreşte pacea ca nimeni altcineva”, a adăugat el.
Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a salutat de asemenea pe reţelele de socializare un start bun, după schimbul de replici tensionat în faţa întregii lumi între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, de o parte, şi omologul său american Donald Trump şi vicepreşedintele JD Vance, de cealaltă parte, la Casa Albă, cu peste o săptămână în urmă.
„Reuniunea a început într-un mod constructiv. Lucrăm”, a scris Iermak pe X, unde a postat şi o înregistrare video cu cele două delegaţii pozând formal şi cordial în faţa fotoreporterilor.
Din delegaţia SUA fac parte secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi reprezentantul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu şi prieten personal al preşedintelui Donald Trump, Steve Witkloff.
Ucraina anunţase că va pune pe masa discuţiilor o propunere de armistiţiu parţial, menit să pună capăt atacurilor aeriene şi terestre, ca prim pas către negocierile directe cu Rusia, pe care SUA le solicită.
Potrivit lui Andrii Kovalenko de la Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, propunerea ar putea fi făcută direct Kremlinului de către Washington.
Răspunsul Moscovei, a adăugat Kovalenko, ar fi o „dovadă” a dorinţei Rusiei de a pune capăt războiului.
Într-o pauză a discuţiilor care se desfăşoară la hotelul Ritz-Carlton din Jeddah, consilierul pentru securitate naţională al SUA, Michael Waltz, a afirmat „mergem înainte”, într-o primă declaraţie pentru presă, conform CNN.


























Comentarii