Ars amandi

Este vorba şi despre diete…

Cărţi. Un anticar stradal obişnuia să-şi părăsească taraba deschisă, pentru a bea o cafea peste drum. La mirarea mea, a răspuns: „Când va începe să se fure cărţi în România, înseamnă că ne-am întors la cultură”.

Cuvinte. Un eseu filozofic care tratează idei despre limbaj, vorbire, cuvinte. Cartea, tradusă şi în engleză, a reapărut în România (ed. Paralela 45, 2002) cu o postfaţă de Mihai Şora. Un citat: „Vorbirea, noi suntem cei care o înfăptuim, fiecare după chipul şi asemănarea sa. Dar cuvintele subzistă indiferent de spusele sau tăcerea noastră, pe care le influenţează de sus, ca luna mareea. Fiinţa limbajului! Ea nu este pur şi simplu una, oscilând între «potentia» sistematică şi actul vorbirii. Sigur, limba, ca «langue», foarte concret privită, are un aspect sistematic, un schelet care îi permite să se mişte: de unde şi rolul gramaticilor. Dar vorbirea vie e cu totul altceva: e ca mişcarea repede şi fascinantă a umbrelor pe peretele peşterii, creându-şi în fiecare clipă dacă nu o formă, cel puţin o formulă nouă, evoluând de fiecare dată altfel, sprijinite pe curgerea timpului. Şi, în partea cealaltă, departe, în ţinutul însorit se mişcă liniştite Cuvintele, care dăinuie mereu egale lor înselor, indiferent de noi. Astfel ajung să mă întreb: cuvintele ne sunt într-adevăr date, sau noi suntem daţi cuvintelor?” (Toma Pavel, „Fragmente despre cuvinte” (Ed. Pentru Literatură, 1968).

Diete. „Pare greu de crezut, dar obezitatea este interzisă în Japonia. Începând cu anul 2008, a fost introdusă obligativitatea ca toate firmele să îşi măsoare angajaţii, printr-o vizită medicală anuală. Limita admisă pentru circumferinţa taliei este de 90 centimetri la femei şi de 85 la bărbaţi. Ideea de la care s-a pornit este explicabilă: obezitatea este o boală în sine şi un factor de risc pentru apariţia altor boli grave, cu ridicat risc de deces şi invaliditate. Totodată, această lege inedită ajută la reducerea cheltuielilor din sistemul de sănătate. P.S. Mă întreb: ce se întâmplă cu luptătorii de sumo?

Eva. „Mai vino-n somn, măcar să stăm la sfat / pierduta mea speranţă pe vecie, / Voi fi de mine însumi întrebat / Şi eu îmi voi răspunde însumi mie, / Dar, deşi vis, tot ai să-mi apari, aieve, / Tu fosta, prototipul melei… Eve!” (M. Beniuc)

Haine. – Am văzut că ai slăbit mult, eşti la dietă sau te duci la sală? – Am slăbit pentru că îmi cumpăr doar haine de firmă. – Păi şi hainele de firmă slăbesc? – Da, pentru că sunt scumpe şi nu mai îmi permit să mănânc ca o scroafă.

J.F.K. „Câteva lucruri mai puţin cunoscute despre primul preşedinte american născut în secolul XX, totodată preşedintele mort cel mai tânăr. Este, până acum, singurul preşedinte de confesiune catolică al SUA. Atât în timpul cât a făcut parte din Congres, cât şi în timpul mandatului său prezidenţial, el şi-a donat salariul în întregime. J.F.K. era atât de preocupat de costurile ridicate ale programului spaţial american, încât la un moment dat a propus un parteneriat cu Uniunea Sovietică în vederea explorării spaţiului cosmic. În aceeaşi zi cu John F. Kennedy au murit marii scriitori C.S. Lewis şi Aldous Huxley. Cu câteva ore înainte de a semna ordinul privind embargoul împotriva Cubei, el a cumpărat nu mai puţin de 1200 de trabucuri cubaneze de lux. În 1999, guvernul Statelor Unite a plătit 16 milioane de dolari familiei Zapruder, pentru aşa-numitul «film Zapruder», pelicula ce surpinde încă misterisul moment al asasinării preşedintelui. În 1958, cunoscutul jurnalist Larry King s-a ciocnit cu maşina de vehicolul lui Kennedy. Cu umor, acesta din urmă a spus că va uita neplăcutul episod, cu condiţia să fie votat de King în alegerile ce aveau să urmeze.” (Din „Cesar’s”)

Maşini. Între noi, băieţii: singura diferenţă dintre o maşină cu volan pe dreapta şi una cu volan pe stânga este că, la cea cu volanul pe dreapta, femeia te va bate la cap din partea stângă… Wellcome home, guys!

„Om de pâine”. „Ce frecventă e expresia asta în Basarabia!… Despre un om cumsecade, muncitor, credincios, cinstit şi liniştit se spune că «nu e haiduc hai-hui, ci e un om de pâine». Toţi basarabenii sunt oameni de pâine! Singurii oameni de pâine pe care i-am întâlnit vreodată, şi aceasta datorită dragostei lor cuvioase faţă de pământ şi Ţară. Iar credinţa în Dumnezeu şi în pământ a acestor oameni nu va putea să o nimicească nimeni, niciodată, oricâte sute de ani ar trece, fiindcă ea face parte integrantă din sufletul şi sângele basarabenilor, acestor neîntrecuţi oameni de pâine”. (Virgil Gheorghiu)

Resuscitare. O femeie, la urgenţe. Doctorul, neputincios, îi zice soţului: – Îmi pare rău, domnule, pare a fi în comă… Soţul, disperat, răspunde: – Doctore, salveaz-o, te implor! Ea are doar 30 de ani! Dintr-odată, electrocardiograful porneşte, un deget se mişcă, iar buzele şoptesc: – Am doar 29, idiotule! P.S. Iată cum poţi resuscita o femeie! Fără doctori!

Reţetă. Cea mai eficientă dietă: mănâncă doar în zilele în care faci dragoste!

Reţetă (sigură). La inaugurarea bibliotecii universităţii americane pe care a finanţat-o în totalitate, un miliardar se adresează studenţilor: Tinerilor, vă voi spune cum am început. Când aveam 17 ani, am găsit un măr în grădină. L-am spălat, l-am vândut şi, cu banii câştigaţi, am cumpărat două mere, apoi patru… şi tot aşa. Iar atunci a murit bunicul meu, lăsându-mi o sută de milioane de dolari…

Smochin. „Mă întrebi / Cum am intrat în umbra smochinului. / Asta-i o experienţă stranie / şi nici azi nu mi-o pot explica încă. / Dar un lucru e sigur: / Într-o bună zi, am intrat cu adevărat în umbra unui smochin. / De atunci, / Respir aşa cum respiră de obicei smochinul, / Vorbesc limba smochinilor, transpir, tremur, / Mănânc şi dorm ca un smochin. / De fapt, trăiesc exact aşa cum trăieşte el. / Şi atunci când îşi pierde fructele prea coapte / Sau marile sale iluzii, / Atunci îmi zic că sunt tot la fel ca şi el / Şi că asta înseamnă să fii real.” (Yves Namur, Belgia)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI