În tezaurul de broderii şi ţesături al Mănăstirii Putna există câteva piese despre care se ştie sigur că nu au fost lucrate aici. Atât calitatea execuţiei lor, cât şi însemnătatea persoanelor care le-au făcut sau pentru care au fost făcute, le ridică în vârful piramidei valorice.
Prima broderie, în ordine cronologică, este epitaful cusut în jurul anului 1403 de două prinţese din Serbia, devenite călugăriţe, ambele canonizate. Numele lor apar în inscripţia votivă: „Pomeneşte, Doamne, sufletele roabelor Tale, regina Serbiei, monahia Euthimia, cu fiica ei duhovnicească, monahia Eupraxia, împărăteasa Serbiei”.
Biografia acestor autoare adaugă o valoare deosebită valorii estetice şi tehnice a epitafului. Totodată, vieţile lor arată dramatismul confruntării creştinilor cu Imperiul Otoman, în care jertfa pentru creştinătate uneori nu a reuşit să salveze o ţară, dar a câştigat Împărăţia cerească şi a adus cununa sfinţeniei. Prezenţa epitafului la Putna este încă o mărturie despre continuarea civilizaţiei ortodoxe de către Ţările Române după cucerirea tuturor statelor ortodoxe de la sud de Dunăre de către Imperiul Otoman.
O altă broderie legată de spaţiul sârbesc
O broderie lucrată în Moldova, dar legată de spaţiul sârbesc, este acoperământul de mormânt al Mariei Despina († 11 mai 1500), doamna lui Radu cel Frumos şi mama Mariei Voichiţa, soţia lui Ştefan cel Mare. Suportul piesei nu este mătasea, ci catifeaua, un material extrem de scump şi valoros pentru vremea aceea.
Copleşitor prin simplitate şi gravitate, acoperământul are înfăţişat pe toată lungimea o cruce cu trei braţe, după modelele unor pietre de mormânt din spaţiul sârbesc, folosit apoi şi în Ţara Românească. La stânga şi la dreapta axului vertical, deasupra şi dedesubtul braţelor sunt brodate cu fir metalic iniţialele: IC, XC, NI, KA,– „Iisus Hristos biruieşte” şi – „Lumina lui Hristos luminează tuturor”).
Sfânta Eufimia, fiica kesarului sârb Vojihna de Drama, născută în 1349, s-a numit din botez Elena şi a primit în familie o educaţie aleasă. S-a căsătorit cu Jovan Uglieša Mrnjacevic, despotul de Serres. În 1371, la numai 22 de ani, Elena rămâne văduvă, după ce soţul ei cade în lupta de pe râul Mariţa, împotriva turcilor conduşi de sultanul Murad I. Se retrage la curtea ţarului Lazăr Hrebeljanovic şi a soţiei sale, Milica. Înainte de aceasta, însă, Elena se călugăreşte la Mănăstirea Liubostina, ctitoria ţarului Lazăr, şi primeşte numele Eufimia. Eufimia se desăvârşeşte în arta broderiei, piesele lucrate de ea fiind de o deosebită frumuseţe. Ea este prima femeie brodeur cunoscută din spaţiul ortodox. În plus, este şi prima poetă sârbă cunoscută, prin versurile din Plângerea pentru fiul său Uglieşa, o broderie aflată la Mănăstirea Hilandar, în Athos, unde acesta a fost înmormântat.
În 1389, moare şi ţarul Lazăr, în lupta de la Kossovopolje, fiind decapitat din porunca sultanului Baiazid I, după ce fusese rănit de 14 ori în luptă. În semn de preţuire pentru acest nou martir al creştinătăţii, care mai apoi va fi canonizat, Eufimia face, în anul 1402, un acoperământ pentru racla moaştelor lui.
A doua autoare a Epitafului de la Putna este chiar Sfânta Milica, soţia ţarului Lazăr. Ea s-a născut într-o familie din care proveniseră sfinţii sârbi Simeon şi Sava. După moartea soţului la Kossovopolje, se călugăreşte şi ea la Mănăstirea Liubostina, purtând ca monahie numele de Evghenia şi, apoi, ca schimonahie, numele de Eupraxia. Naşă de călugărie i-a fost Sfânta Eufimia, aşa cum apare scris şi pe epitaf. Împreună au brodat epitaful pe care şi-au înscris numele monahale, dar şi demnitatea purtată înainte de călugărire.
Şi alte prinţese de neam sârb şi-au legat viaţa de Mănăstirea Putna: Maria Despina şi fiica ei, Maria Voichiţa, şi Elena Brancovici; probabil una dintre ele a adus aici epitaful din Serbia.
Arhim. DOSOFTEI DIJMĂRESCU
Comentarii