– Interviu cu Gheorghe Botă –
–Stimate Gheorghe Botă, zilele acestea a văzut lumina tiparului un nou volum din seria „Destine din foc, pământ şi apă”. De câţiva ani vă urmăresc activitatea scriitoricească, apărută pe neaşteptate şi care a fost chiar o surpriză pentru mânuitori consacraţi ai condeiului. Aş spune că volumele „Destine” au un „destin” fericit. Au priză la cititori prin faptul că descrieţi istorioare interesante din prezent şi de odinioară din viaţa oamenilor şi a ţinutului nostru. Vă referiţi şi la unele evenimente şi momente istorice mai mult sau mai puţin cunoscute bucovinenilor. Impresionează şi faptul că dv., ca autor, veniţi cu aceste volume în mijlocul oamenilor. Vă propagaţi scrierile la şcoli, instituţii de stat şi de cultură, în comunităţile teritoriale, chiar şi la renumita piaţă „Kalinivska” din Cernăuţi, unde prevalează marfă străină şi mai puţin ceea ce ţine de spiritualitate. Şi, iată, săptămâna trecută aţi venit cu noul volum al „Destinelor” la preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Oleksii Boiko.
– Voi menţiona că acest volum are un titlu puţin modificat – „Sadagura. Destine din foc, pământ şi iubire”, adică sunt istorioare din viaţa trăitorilor din această frumoasă suburbie a Cernăuţiului. În volumele anterioare am mai scris despre Sadagura, dar, dispunând de mai multe teme, am hotărât să consacru un volum aparte Sadagurei. Dar a fost şi un alt motiv care m-a grăbit să fac acest lucru – moartea lui Dmytro Sirman.
– Este vorba de fostul funcţionar de la Comitetul executiv orăşenesc Cernăuţi, care a căzut cu moarte de erou pe front, la 3 august anul curent, apărând Ucraina. Nu cu mult până la atingerea vârstei de 60 de ani…
– Da, aşa e. Am fost cu Dmytro Sirman buni cunoscuţi. El era pasionat de istoria Sadagurei natale şi mi-a sugerat mai multe teme pentru scrierile mele. Am corespondat cu Dmytro Sirman chiar atunci când el era pe front. Mă consultam cu el şi mi-am dat seama că aştepta foarte mult apariţia acestei cărţi. Când Dmytro Sirman a fost în concediu la baştină, m-am folosit de această ocazie şi m-am întâlnit cu el. Moartea lui m-a cutremurat. M-am grăbit să editez cât mai repede cartea în amintirea luminoasă a acestui om al cetăţii. A fost un minunat funcţionar, dar şi un apărător al Ucrainei…
– Acum şi o stradă din Sadagura îi poartă numele… În zilele noastre nu este uşor să tipăreşti o carte.
– Am contat întotdeauna pe sponsori şi singur i-am căutat. Înainte de a prezenta manuscrisul la tipografie, m-am adresat omului de afaceri Valentin Şkraba, proprietarul unei firme agricole. El mi-a dat o parte din suma necesară. M-a ajutat în continuare Oleg Sirman, fiul lui Dmytro Sirman. În cinstea tatălui, Oleg Sirman a creat Fundaţia „Dmytro Sirman”. Împreună cu Oleg Sirman am dăruit cartea preşedintelui Consiliului Regional, Oleksii Boiko.
– Care a fost reacţia lui Oleksii Boiko?
– El ne-a mulţumit pentru munca noastră şi a accentuat că aceasta este o dovadă că faptele şi ideile lui Dmytro Sirman continuă să trăiască.
– Prin ce îi va captiva pe cititorii dv. noua carte?
– Deja am ecouri bune. S-au interesat de ea în oraşele Kryvii Rig, Poltava, în Canada, Italia, Spania. În librăria „Bukinist” din Cernăuţi se vând câte 7-10 cărţi de ale mele pe zi. Dmytro Sirman mi-a povestit despre dansul evreiesc Hava Nagila. Au început să-l danseze evreii din Sadagura. Peste 30-40 de ani el a fost modificat de evreii din România, dându-i un ritm mai vioi, caracteristic dansurilor româneşti. Povestirea „Doamna care a vorbit cu Dumnezeu” este despre invenţia „telefonului fără fir” la Cernăuţi, în anul 1900 de către inventatorul Volodymyr Iahno. Am scris şi despre monetăria din Sadagura. Nu puteam să ocolesc nici subiectul piesei lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”.
– Din volumele dv., „Destine din foc, pământ şi iubire”, domnule Gheorghe, scriitoarea Maria Toacă a selectat cele mai interesante şi le-a tradus în limba română şi au fost incluse într-un volum aparte, care a fost lansat în Boian, satul Dumneavoastră de baştină. Planificaţi să mai editaţi ceva în limba română?
– Evident că visez la aşa ceva. Din tirajul volumului „Destinelor”, apărut în limba română, mi-au mai rămas nerealizate vreo 80 de exemplare. Bunul meu cunoscut Mihai Grosu mi-a promis că le va realiza la Suceava. Iar eu continui să adun istorioare din localităţile româneşti care, posibil, să apară într-un volum aparte, aşa cum am procedat cu cele culese şi auzite la Sadagura.
– Vă dorim succes.
VASILE CARLAŞCIUC
Comentarii