Siret

Sancţionat pentru că avea un afiş electoral pe geamul cafenelei

„De la începerea votării, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţul Suceava au menţinut climatul normal de siguranţă şi ordine publică, iar în judeţul Suceava nu au fost înregistrate situaţii grave care să afecteze procesul electoral” declarase ieri purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, precizând că o atenţie deosebită era acordată soluţionării sesizărilor privind fapte contravenţionale sau penale în context electoral.

Potrivit lui Ionuţ Epureanu, duminică, la ora 12:50, Poliţia Oraşului Siret a fost sesizată prin 112 de un observator independent cu privire la faptul că la o cafenea situată pe raza oraşului Siret era afişat pe un geam un afiş electoral de promovare a unui partid politic.

Aflăm că echipa operativă constituită la nivelul subunităţii s-a deplasat la faţa locului, constatând că cele sesizate se confirmă, pe geamul cafenelei fiind lipit un afiş electoral care promova un partid politic pentru Parlamentul României.

S-au continuat verificările şi s-a stabilit că afişul respectiv a fost lipit pe geam de administratorul cafenelei în perioada campaniei electorale, ulterior uitând să-l îndepărteze. Administratorul a fost sancţionat contravenţional cu măsura avertismentului, conform art. 98 lit. „t” tz. 2 din Legea 208/2015 cu aplicarea art. 99 al 1 din Legea 208/2015, care priveşte continuarea propagandei electorale după finalizarea campaniei. Atenţionat, administratorul a îndepărtat imediat afişul. (N.B.)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI