Adulter (ieşean). Ionel (Păstorel) Teodoreanu a irumpt ca un arc de pe scăunel, a uitat de cafea. S-a rotit fără cuvânt în jurul ei, studiind-o din toate unghiurile. După cum îşi chinuia clăbuceala părului cu degete nervoase, am simţit că începe să se înfurie. – Am trecut pe la dumneavoastră, după cum mi-aţi spus, îngăimă intimidată femeia. Mâine e procesul. – O recunoşti? se întoarse avocatul spre mine. O recunoscusem. Era, femeia, eroina celei mai recente crime pasionale din Iaşi. Femeia aia îşi impuşcase soţul, un medic. Pretindea că din gelozie. Îl impuşcase dimineaţa, în pat, pe când el se pregătea să-şi scoată pijamaua de mătase albastră. Scosese, femeia geloasă… încet revolverul de sub pernă şi trăsese două focuri prin spate, în regiunea inimii. Apoi încercase să o termine şi ea cu viaţa, dar nu reuşise decât să se rănească superficial. Avusesem şansa reportericească – scrie Aurel Leon, ce era reporterul ziarului – de a ajunge la locul crimei înaintea poliţiei şi a justiţiei. La capătul de jos al străzii Sărărie, o fostă prăvălie cu uşa dând direct în stradă. Am găsit o bătrână uluită. Era mama ei, tocmai revenită de la piaţă. El agoniza scăldat în sânge, ea îl copleşea cu imprecaţii. Îi cerea iertare! O femeie în cămaşă de noapte, aproape goală, dar atât de răvăşită, cu o privire atât de stranie, încât părea drapată in cutele tragediei antice. Deci, femeiuşca aceasta plină de viaţă era ea. Avocatul obţinuse judecarea în stare de libertate. Mâine, zarurile vor oscila între muncă silnică pe viaţă sau achitare, cale de mijloc nu era. – Priveşte, culmea cinismului şi a sfidării! În loc de remuşcare şi pocăinţă, în loc de ochi storşi şi buze livide, în loc de gârbovire, sub lespedea crimei… Odată dezlănţuit, Ionel deveni un torent de indignare. Nici cel mai aspru procuror n-ar fi reuşit un rechizitoriu mai drastic. Se plimba furios pe moliciunea covorului şi arunca invectivele ca pe nişte gloanţe. Perplexă la început, femeia se clătină şi, desfrunzită brusc de petalele colorate ca o floare sub furtună, se prăbuşi pe un jilţ. I se zguduiau umerii de plâns. – Locul dumitale e la puşcărie, cucoană, haine vărgate meriţi… nu deux pieces, cătuşe; nu ceas-brăţară, lacrimi; nu perle la decolteu… Dacă-ţi închipui că juraţii sunt nişte masculi adunaţi acolo să adulmece femela care eşti, te înşeli şi toată munca mea se duce dracului… zise Păstorel… Nu am cum să te scot… Eşti o criminală!
Electorală. „Şi din toate se cunoaşte că această adunare / Are scopul să decidă de a ţării cauză mare. / Căci alegători cu toţii, acolo s’au adunat / Ca să vadă ori pe cine au s’aleagă deputat. / Acum sala este plină, presidentul s’a sculat / Şi mişcându-şi clopoţelul, acest fel a cuvântat: /„Domnilor, vă rog, tăcere, domnilor, mă ascultaţi! / Noi alegători ai ţării suntem astăzi adunaţi/ Să ne sfătuim pe cine deputat trebuie ales, / Vedeţi, întrunirea noastră e de mare interes, Ve rog dar, păziţi tăcere! / – «Ei pe cine să alegem?» / Nime nu se mai aude: printre vuiet şi strigare / Presidentul clopoţelul mişcă, spune în zadar, / C’acest chip de discutare nu ar fi parlamentar! / Ş’ameninţă adunarea că şedinţa o ridică./ Nu s’ascult’ a lui cuvinte: Lechăescu, Pătlăgică /Amândoi s’au prins de piepturi, alţii vin în ajutor / Parte pentru Pătlăgică, parte pentru profesor / Pumni şi ghionturi se preschimbă, se văd beţe ridicate / Părţi din scaune şi mese zbor prin aer aruncate, / Iar când vuietul din sală a sa culme o atinge / Unul plin de perfidie lumânările le stinge, / Întunericul se’ntinde, nu se mai cunoaşte nime / Lechăescu dă’n profesori, / Pătlăgică’n băcălime: / „Daţi de tot, copii pe dânşii !“ /– „Aleu! Văleu, unul plânge. / «Mi-a scos dinţii!», zice altul: «vai ş’amar, îmi curge sânge / Mi-a spart capul profesorul» / – «Mi-a rupt şoldul băcălimea!» / Încleştată strigă, geme şi se vaită mulţimea. / Aşa’n luptă sângeroasă ajung toţi până la scară / Şi impinşi unii de alţii se rostogolesc afară. / Acum sala-i deşărtată, peste locul de bătaie, / Dintr’un nor ce-o ascunsese, ieşi luna cea bălaie / Ea arată printre geamuri a sa faţă argintie / Luminând cu blânde raze câmpul luptei celei vie: / Ochelari, galoşi, căciule, mese, scaune zdrobite / Clopoţel şi beţe rupte zac pe scânduri răspăndite!” (Iacob Negruzzi, In memoriam)
Geneză. – Tată, eu de unde am apărut? – Problema, fiule, nu este de unde ai apărut tu, ci de ce m-am băgat eu acolo!
Mirare (masculină). „Cu uimire am descoperit, de-a lungul anilor, că femeile sunt în realitate mai întreprinzătoare decât bărbaţii, că luptă – acesta e cuvântul – pentru viaţă, că sunt imprevizibile, că inspiră trăiri poetice, dar ele însele sunt prozaice, că deraiază când nu te aştepţi de pe şinele logicii şi că tot ele au, doar când vor, o logică perfectă, greu de combătut.” (Alex Ştefănescu)
Somn. „Ceru-i de schijă, ţara de nea. / – dormi fără grijă, iubita mea. / Gerul aşterne mreaja-i de sus, / ceasul etern e, mare, ne-spus. / Grai de ursită ne-ademenea? / Dormi liniştită, inima mea. /Noaptea e ’naltă, visele vii, / mâine în altă ţară vom fi. / Gându-i de-aramă, ora de nea. / – dormi fără teamă, inima mea. / Mâine-i departe ’n zare de ’ngheţ, /– veacul se ’mparte ’n crugu-i măreţ. / Stea minunată drum ne menea? / Dormi liniştită, inima mea. / Drumul ştiut e, ceasul de tuci, / – nume tăcute licări-vor în cruci.” (Traian Chelariu, poet bucovinean, azi prea-uitat, din generaţia „de aur” a cernăuţenilor interbelici). Am descoperit poezia asta în „Convorbiri literare”, 1940). P.S. Acum nişte ani, am republicat…, pentru prieteni, în tiraj confidenţial, antologia „Poeţii tineri bucovineni”, îngrijită de Mircea Streinul (Fundaţia pentru literatură şi artă „Regele Carol al II-lea”, 1938).
Sonetul LXXV. (So are you to my thoughts as food to life). „Ca hrana pentru viaţă-mi eşti tu mie, / Ca ploaia pentru setea câmpului; / Eu pentru tine dau o bătălie / Cum dă zgârcitul cu averea lui; / Ba este mândru că posedă, ba / Se teme-n aste vremuri c-o să-l fure; / Eu ba cu tine doar să fiu aş vrea, / Ba jubilez, să ştie-ntreaga lume; / Odată-n-destulat că te privesc / Alt’dată hămesit dup-o privire; / Fără să am şi nici să urmăresc / Plăcerea, de nu vine de la tine. / Zilnic tânjesc, zilnic serbez cât pot, / Mă-nfrupt din toate, sau postesc de tot.” (W. Shakespeare, trad. A. Vasiliu)
Tezaur. O asemenea preţuire şi păstrare – ca aceea cuvenită unui inestimabil tezaur – ar merita exprimări populare precum cele ce urmează (culese de Artur Gorovei din Bucovina, remarcate succesiv de Lucian Blaga şi Andrei Pleşu): „Femeia care vrea să se facă frumoasă să se spele cu apa din care a băut curcubeul”. Ori: „Lemnele pe care le arzi iarna îşi pun noaptea frunzele pe fereastră”.
Comentarii