O echipă a PSD Suceava condusă de preşedintele organizaţiei, senatorul Ioan Stan, a participat la învestirea pentru al treilea mandat al Mariei Tomescu în fruntea comunei Baia.
„Când faci bine comunităţii se vede la vot. 62% în 2016, 75% în 2020, 85% în 2024. Sunt procentele victoriilor obţinute în alegeri de Maria Tomescu, un primar care a atras în două mandate pentru comunitatea sa investiţii de peste 30 de milioane de euro” a transmis PSD Suceava, care menţionează că Maria Tomescu a avut aceste realizări în cele două mandate de până acum „deşi nu a avut nici intrare, nici înţelegere la Consiliul Judeţean”.
La ceremonia de învestire a primarului şi de constituire a CL Baia au participat preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, senatorul George Mândruţă, primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, şi primarul comunei Fântâna Mare, Octavian Ursache.
„Le-am transmis locuitorilor din Baia că echipa PSD va fi în continuare alături de primarul lor şi că acest nou mandat va fi unul în care Maria Tomescu va avea un partener în dezvoltarea comunei, în persoana noului preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Şoldan. Dezvoltăm comuna Baia, dezvoltăm judeţul Suceava! Mult succes, Maria Tomescu!” se arată în comunicat. (N.B.)



























Comentarii