Organizate de Muzeul Naţional al Bucovinei, sub auspiciile Consiliului Judeţean Suceava, cu Uniunea Artiştilor Plastici şi Asociaţia Artă şi Umanitate – parteneri, expoziţia personală a Luciei Puşcaşu şi lansarea albumului „Lucia Puşcaşu. Tapiserie” de Iulian Bucur, Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2024, au fost aşteptate ca un eveniment major al toamnei 2024.
Sărbătorindu-se la o vârstă frumoasă şi, deopotrivă, sărbătorind amintirea mamei sale, „desprinsă cu totul din această lume” într-un alt 8 octombrie, data vernisajului, cunoscuta artistă plastică suceveană a făcut un emoţionant elogiu tapiseriei. Elogiu precedat de acela adus deopotrivă genului, nordului nostru de ţară marcat de amintirea broderiilor şi ţesăturilor din vremea lui Ştefan cel Mare, şi Luciei Puşcaşu de criticul artă Iulian Bucur, alături de artistă, de universitarul Niculai Barbă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, şi de dr. Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Naţional al Bucovinei, la pupitrul evenimentului. Domnia sa spunând că expoziţiile de tapiserie fiind rare, iar cele temporare de tapiserie „rarisime”, niciunde nu i se pare mai potrivită deschiderea unei expoziţii de tapiserie ca la Suceava, capitala din vechime a doamnelor şi domniţelor, „voievodeselor” a spus Iulian Bucur, a măiestriei lucrului la război şi la gherghef.
Dar cum elogiile rezidă şi în comparaţii, în trimiteri, să nu trecem, cum n-a făcut-o nici Iulian Bucur, peste tapiseriile executate în Flandra după cartoanele uriaşului pictor care a fost Rafael şi expuse la Vatican doar pentru câteva ore la cinci sute de ani de la moartea artistului. Şi să nu trecem nici peste asemănarea povestită de Iulian Bucur a cartoanelor migălite de Lucia Puşcaşu pentru meşteriţele rădăuţene, care le-au transpus în lână, cu nişte portulane, ghidurile speciale pentru navigatorii de odinioară, a căror viaţă, împreună cu a corăbiei, depindea de descifrarea şi respectarea lor.
Din multe alte lucruri atrăgătoare şi adevărate spuse de criticul de artă din Bacău în discursul său seducător (întotdeauna), cel al măsurii merită de asemenea pomenit. Este vorba de măsura potrivită pentru privirea unei tapiserii, dacă o înţelegi, cum mărturisea Lucia Puşcaşu, ca pe o fereastră: de prea departe rişti să nu o vezi bine, de prea aproape poţi să cazi în golul ei. Şi de asemenea de măsura omenească la care le-a conceput artista, sporind căldura naturală a lânii, persistentă chiar şi în lucrările dominate de apelul la culorile reci, în asocierile cromatice îndrăzneţe ale artistei..
Cred că am văzut de-a lungul anilor multe din cele şaizeci de creaţii expuse, fie în personale ale artistei, alături de picturi şi lucrări de grafică, în expoziţii de grup, tematice, împreună cu lucrările celor mai de faimă artiste tapisere sau artişti tapiseri din România în neuitatele expoziţii pe care chiar Lucia Puşcaşu le-a organizat în galeriile devenite amintire de la Carrefour Suceava. Dar, cu siguranţă nu am mai văzut una consacrată în exclusivitate tapiseriei Luciei Puşcaşu şi atât de bogată. Pe lângă frumoasele lucrări ale anotimpurilor, expoziţia Luciei Puşcaşu frapează şi încântă prin abordarea în compoziţii a unor elemente şi sentimente mai greu de asociat lânii, precum coloanele, treptele dolmene ale construcţiilor în piatră, ale templelor, precum aburul norilor sau pasionalitatea ţesută în roşul intens, în culorile vii din lucrările dedicate dansului şi zborului. Nemaivorbind de corpul uman, într-o excepţională ambiguitate a figurativului cu sugestia. Adică, aşa cum i-a spus stavrofora Elena Simionovici artistei, felicitând-o, „Frumuseţe, poezie, har!”
Pictoriţă, graficiană de incontestabilă valoare, Lucia Puşcaşu este mai presus de toate artistă tapiser, un nume al tapiseriei româneşti contemporane, de aceea elogiul făcut tapiseriei, prin desfăşurarea muzicală a creaţiilor şi prin afirmaţia făcută pe un ton care nu admitea replică, cel puţin nu în răstimpul sărbătorii vernisajului, „Tapiseria este cea mai frumoasă artă!”, reprezintă un motiv puternic să-i vedem şi să-i revedem expoziţia. Un altul ţine de imaginea condiţiei obişnuite a tapiseriilor dincolo de dezvelirea şi înflorirea lor pe simeze, în suluri tăcute, închise în ele şi în frumuseţea lor, creionată de asemenea de discursul lui Iulian Bucur. Imagine care mi-a amintit de Sala Tapiseriilor Gobelins din fostul Palat al Maeştrilor din La Valetta, astăzi reşedinţa Preşedinţiei şi a Parlamentului din însorita Malta. Nicio şoaptă, interzisă vizitatorilor, care de altminteri abia îndrăznesc să respire, nu tulbură splendoarea tapiseriilor expuse aici din anul 1710, în vreme ce ochii încearcă să le desluşească arborii, păsările exotice, florile în lumina amurgului, în perpetua înserare care le ocroteşte viaţa. Fiindcă soarele, lumina puternică de orice fel primejduieşte culorile, atacă durata tapiseriilor. Cei peste 300 de ani de existenţă a lor şi a condiţiilor de conservare şi de întâlniri cu publicul din veacuri diferite vorbesc totodată de o preţuire a artei care te umple de un adânc, admirativ respect.
De aceea am plecat de la expoziţia din Sala Media visând un palat pentru mult doritul Muzeu de Artă al Bucovinei, cu o sală specială pentru tapiseriile Luciei Puşcaşu, scăldată într-o perpetuă lumină a amurgului. Pentru că merită să fie văzute şi de cei de după noi.
Comentarii