> Facem astfel de lucrări în mai multe zone ale judeţului, a precizat şeful administraţiei judeţene
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că pe drumul judeţean Grăniceşti – Satu Mare deja s-a turnat stratul de asfalt, în cadrul unei investiţii de modernizare finanţată de Consiliul Judeţean Suceava.
Investiţia este de 3,1 milioane de euro, a spus Flutur, care a fost în inspecţie pe şantierul respectiv împreună cu directorul Direcţiei de Drumuri Judeţene Suceava, Alin Ciobanu.
„Deja avansează lucrarea. Lăţimea drumului va fi de opt metri. Sunt 34 de intrări în curţi care se amenajează, zece podeţe şi 5.600 de metri liniari de şanţuri şi rigole” a precizat preşedintele CJ Gheorghe Flutur.
El a mai declarat că această investiţie între Satu Mare şi Grăniceşti este aşteptată de mult timp…
„Practic, leagă Rădăuţiul, pe scurtătură, de drumul european E 85” a precizat Flutur.
El a mai arătat că acest gen de lucrări vor putea fi văzute în judeţul Suceava, finanţate de Consiliul Judeţean, pe Valea Brodinei, la Ulma, la Mălini, în Pasul Bilbor spre judeţul Harghita, legătura cu Codrii Seculari, Forăşti – Manolea, Bălăceana – Comăneşti.
„Sunt câteva şantiere pe care noi le avem pe final în acest an, de drumuri judeţene modernizate. Au mai rămas puţine de modernizat. Peste 80 a sută dintre drumurile judeţene din judeţul Suceava sunt modernizate” a declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)

























Comentarii