Pentru prevenirea răspândirii pestei rumegătoarelor mici

DSVSA face apel la evitarea tranzacţiilor cu animale, schimburilor de ciobani şi vizitelor între ferme

> Aceasta este o boală virală gravă, care afectează ovinele şi caprinele; în cazul efectivelor infectate, mortalitatea ajunge şi la 70%

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava solicită sprijinul fermierilor din sectorul ovine şi caprine, cât al cetăţenilor, în vederea prevenirii apariţiei şi răspândirii pestei rumegătoarelor mici.

Directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc face apel la aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre suspiciuni privind îmbolnăvirea animalelor, cât şi la respectarea celor dispuse de autorităţi pentru, împiedicarea evoluţiei bolii pe teritoriul judeţului Suceava.

Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă, care afectează ovinele şi caprinele, nefiind transmisibilă la om. În principal, boala se transmite prin contact direct, mortalitatea în cazul animalelor infectate putând ajunge la 70%. Clinic, pesta micilor rumegătoare se caracterizează prin „evoluţie de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră şi tulburări generale, digestive şi respiratorii, iar morfopatologic, prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive şi respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie”. Virusul are o rezistenţă relativ redusă la acţiunea agenţilor fizici şi chimici, fiind distrus în 60 minute la temperatura de 50°C. Acesta este distrus de aciditatea mai mică de 4 sau mai mare de 11, fiind foarte sensibil la alcool, fenol şi la majoritatea substanţelor dezinfectante.

„Pentru a se limita extinderea bolii şi a preveni prejudiciul în sectorul zootehnic, crescătorii de ovine şi caprine trebuie să evite vânzările şi cumpărările de animale, schimburile de ciobani şi vizitele între ferme” subliniază dr. Mihai Sorin Voloşeniuc.

În România, sunt înregistrate 60 de focare în 8 exploataţii comerciale, 14 exploataţii comerciale de tip A, 37 de exploataţii non-profesionale, precum şi la o stână. Acestea evoluează în judeţele Tulcea, Constanţa, Timiş şi Ialomiţa, pesta rumegătoarelor mici afectând, până acum, un total de 232.927 de animale înscrise în baza naţională de date a Sistemului de identificare şi înregistrare a animalelor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI