Toţi declară că luptă(?!) pentru pace, în timp ce conflictele armate se ţin lanţ! Este adevărat că există persoane, grupuri de oameni, care doresc rezolvarea pe calea armelor a „neînţelegerilor” cu alte naţiuni. Cine sunt şi ce îi „mână în luptă”, acum când capacitatea de distrugere totală a planetei există şi armele teribile (nucleare, chimice, bacteriologice etc.) nu sunt pe deplin securizate în depozite? Răspunsul poate fi simplu şi se referă la dictatori „bolnavi de putere”, ajunşi prin diferite împrejurări la „butoanele” unei posibile apocalipse. Este real; dar sunt singurii? Doar ei şi camarilele lor? Dar „masele largi populare” isterizate mesajele criminale a unei propagande ticăloase cum vedem peste tot în lume nu doresc răzbunare? Pentru ce, împotriva cui? Nu tot civili care au „vina” de a fi cetăţeni ai altor ţări?
Din zorii istoriei, agresiunile armate au fost generate de dorinţa de a jefui alte popoare, de a dobândi accesul la resurse (pământ, minerale, acces la căile de transport etc.) şi de a obţine „bunăstarea” fără muncă. În mare, cauzele se menţin, fiind prezentate diferit şi justificate cât mai credibil posibil, fără a-i convinge pe cei care vor să gândească. Condamnarea agresiunii şi stabilirea unor norme de drept internaţional (valabile doar în Europa!) s-au făcut abia în secolul al XVII-lea, după Războiul de 30 de ani şi Pacea de la Westfalia. Erau clar definite agresiunea, inviolabilitatea graniţelor, dreptul statului atacat la apărare şi incriminarea agresorului la nivel internaţional. Dar, în permanenţă, s-au găsit justificări fanteziste şi criminale pentru agresiune, gen „denazificarea” Ucrainei invocate de Putin şi susţinute de o majoritate înfricoşată sau „murată” în vodcă de ruşi! Dictatorii sunt cei mai fervenţi susţinători ai războiului atât pentru gloria personală, cât şi pentru a acoperi eşecurile în politica naţională.
Doritori de război sunt şi politicienii din statele învinse, cum s-a întâmplat după Primul Război Mondial. Umilirea Germaniei şi dorinţa de revanşă au declanşat Al Doilea Război Mondial. Să asistăm acum la un conflict generat de Rusia, după ce a pierdut Războiul Rece? În mintea kgb-iştilor este foarte posibil, când acced în funcţii politice de decizie.
Producătorii de arme sunt interesaţi de conflicte permanente şi de unică anvergură (războaie locale sau prin interpuşi!), care accelerează „cursa înarmărilor”. Ţinte ale unor agresiuni militare sunt şi ţările care deţin resurse esenţiale (petrol, gaze, minerale etc.) pentru puterile lumii şi care sunt aduse la „ascultare” în mod violent (vezi eternul conflict din Orientul Mijlociu).
Când trebuie „să punem mâna pe arme”? Suntem obligaţi să o facem când suntem atacaţi, când ne sunt afectate interesele naţionale esenţiale (blocarea accesului la Marea Neagră, spre exemplu!), dar şi atunci când suntem membri ai unei alianţe militare (NATO!) şi trebuie să contribuim la efortul de război comun. Sperăm să nu se întâmple, dar trebuie să ne pregătim!
Un război poate fi prevenit (şi trebuie!) printr-o atitudine FERMĂ faţă de agresor, care să cuprindă sancţiuni economice, embargo, formarea de alianţe puternice şi condamnarea penală internaţională a conducătorilor care au declanşat războiul! Alternativa la războaie, de care Europa a fost permanent lovită, este o alianţă precum UE. Valabil şi în restul lumii! Progres, nu distrugere!
DAN STRUTINSCH
Comentarii