Circula prin Gura Humorului cu numere din carton

Un bărbat din satul Plutoniţa, care a fost lăsat de poliţiştii din Bacău fără plăcuţele de înmatriculare ale maşinii din cauză că nu avea ITP valabil şi nici RCA, a continuat să circule după ce… şi-a aplicat numere din carton.

Astfel, joi, la ora 7:40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Gura Humorului au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe str. Ştefan cel Mare din oraş spre Frasin, având atât pe faţă cât şi pe spate montate plăcuţe de înmatriculare confecţionate artizanal din carton.

S-a constatat că la volan se afla un bărbat de 40 de ani, din Plutoniţa, Frasin.

Conducătorul auto a fost verificat în baza de date E-DAC, acesta figurând cu permis, având dreptul de a conduce valabil.

Totodată, a fost verificat şi autoturismul în cauză cu seria de şasiu, cu ITP valabil până la data de 23.05.2025 şi o poliţă RCA nevalabilă, constatându-se astfel că i-au fost reţinute certificatul şi plăcuţele de înmatriculare la data de 25.07.2024, pe raza judeţului Bacău.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracţiunea ,,punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI