> Femeia a fost preluată de ambulanţă în stare de inconştienţă
Doi soţi din Forăşti, viceprimarul comunei, Petru Petrov, şi soţia sa, s-au intoxicat, miercuri, cu ciuperci culese din pădure de viceprimar.
Potrivit datelor din anchetă, bărbatul a spus că în cursul zilei de marţi a mers în pădurea din apropierea localităţii Manolea, de unde a cules diferite specii de ciuperci.
Miercuri, soţia sa a gătit ciupercile pe care le-au consumat împreună la masa de prânz.
Ulterior viceprimarul a mers la serviciu, respectiv la Primăria Forăşti, după care, întrucât se simţea rău, s-a deplasat cu autoturismul proprietate la Spitalul Municipal Fălticeni, în vederea efectuării de investigaţii medicale.
Totodată, el şi-a sunat soţia aflată la domiciliu şi, întrucât ea nu a răspuns la telefon, a contactat o rudă care a găsit-o pe femeie în stare de inconştienţă, pe un pat din casă.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă din cadrul SAJ Fălticeni, care a transportat femeia la Spitalul Fălticeni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, diagnosticul stabilit fiind „intoxicaţie cu ciuperci”. (N.B.)


























Comentarii