Ucraina anunţă că a doborât 29 de drone lansate de Rusia în timpul unui atac nocturn

Forţele aeriene ale Ucrainei au anunţat ieri că au doborât 29 de drone lansate de Rusia în timpul unui nou atac nocturn, informează AFP. Apărarea aeriană ucraineană a distrus „toate cele 29 de drone Shahed 131/136” de concepţie iraniană, lansate dinspre regiunea rusă Kursk şi din sudul Rusiei, au precizat forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Acestea evocă de asemenea un tir de rachetă balistică Iskander asupra regiunii Harkov (nord-est), unde forţele ruse desfăşoară de zece zile o ofensivă terestră, fără a preciza dacă această rachetă a fost doborâtă.

Kievul cere statelor occidentale mai multe sisteme de apărare aeriană pentru a apăra această regiune frontalieră cu Rusia, regiune care este vizată în mod regulat de bombardamente, cum s-a întâmplat şi duminica aceasta, când lovituri ruse au ucis 11 civili.

Dronele lansate în timpul nopţii de către Rusia au fost doborâte în regiunile ucrainene Odesa şi Nikolaev (sud), Poltava (centru) şi Liov (nord-vest), potrivit forţelor aeriene ucrainene.

Forţele ruse vizează aproape zilnic regiuni şi oraşe din Ucraina îndepărtate de front, în timpul unor atacuri cu drone şi rachete ghidate, care ţintesc în special infrastructurile energetice ucrainene şi provoacă pene de curent.

Ministerul Energiei ucrainean a anunţat pe Telegram că lunea aceasta „ar putea fi impuse restricţii pentru abonaţii industriali şi rezidenţiali în toate regiunile” Ucrainei, din cauza „penuriei de electricitate în sistemul energetic, după atacurile ruse”. El a precizat că „aprovizionarea de urgenţă cu electricitate a fost deja efectuată din România, Slovacia şi Polonia”.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI