Alarmă (salutară). Într-un local, doi prieteni îşi beau liniştiţi cafeaua când sirena maşinii pompierilor începu să sune strident. Brusc, unul dintre cei doi se ridică şi zice: – Scuză-mă, dar datoria mă cheamă… – Bine, dar tu nu eşti pompier voluntar! – Eu nu, dar soţul vecinei mele, da!
Amintiri. „De pe la 10-11 dimineaţa megafoanele caravanei cinematografice transmiteau muzică (nu mai ştiu dacă numai de provenienţă sovietică sau altfel) şi invitaţii la film. Mi-amintesc cum între altele s-a proiectat atunci şi o peliculă, altfel celebră, «Balada soldatului», iar prin sat (din înţelegere greşită sau de haz) oamenii îşi spuneau unul altuia: Au adus un film. Îi zice «Baba o dă soldatului» sau cam aşa ceva. De altfel, în acei cei mai duri ani de dictatură comunistă nu era de mirare să auzi numele unor mari personalităţi stâlcite. Eram elev prin clasa a V-a la şcoala pedagogică din Buzău, când am auzit că un ţigan prins de Miliţie la furat a fost întrebat pe ce stradă locuieşte, iar acela ar fi răspuns: «Pe strada Firfiric Englezu» (asta vrând să însemne Friedrich Engels). La fel, un ţăran, venind să-şi viziteze fiul, elev la internat la şcoala pedagogică, ar fi întrebat pe un trecător «unde este strada Carol Marxu», pe care se afla şcoala… Nu ştiu cum a fost rebotezată strada cu numele filozofului german după 1989, dar cea cu numele de Karl Marx a primit numele care i se cuvenea de fapt şi de drept: Spiru Haret, marele ctitor de aşezăminte de învăţământ, căruia i se datorează şi fosta şcoală pedagogică, aşijderea «rebotezată» şi ea Spiru Haret. Vremuri şi oameni. Cred că e bine să ne mai amintim uneori de ele, cu sau fără umor. Nu de alta, dar nimeni n-ar vrea ca istoria să se repete.” (Florentin Popescu)
Batrâneţe. (Nu e bună!) După ce am făcut cumpărăturile, era ora 12; am ieşit din centrul comercial şi căutam cheile de la maşină. Nu erau în buzunar! M-am întors pe unde umblasem, dar nu erau nici acolo. Poate le-am lăsat în contact? M-am speriat: putea oricine să îmi fure maşina din parcare. Am fugit in parcare şi… nu era maşina! Am sunat imediat la poliţie. Am mărturisit că am lăsat cheile în contact. De-abia atunci mi-am făcut curaj să o sun pe soţia mea. Dintr-o dată s-a făcut linişte… Dar, apoi, dintr-o dată, o aud strigând la mine: Eu te-am dus la centru comercial azi dimineaţă şi te-am lăsat acolo! Iar s-a făcut linişte… Ruşinat, dar fericit în acelaşi timp, îi zic: Ce bine!, atunci vino să mă iei. La care ea strigă şi mai tare la mine: Nu pot! – De ce? – Nu pot să vin acum! O să vin după ce îl conving pe poliţistul ăsta că eu nu am furat nicio maşină! Sunt arestată!
D’ale lui Paţa. (din Gh. Paţa, „Folclor licenţios din ara Dornelor”). „Baba stă şi moşu-i dă!” (Ciocanul şi nicovala). „Lelea-naltă şi voinică / Doarme lângă mămăligă; / Mămăliga–i fiartă-n oală, / Ea cu somnul se omoară; / Mămăliga clocoteşte / Ea prin somn se drăgosteşte!”. „Câtu-i moşu de bătrân / Tot aşteaptă-un măr din sân, / Dar mai puie-şi pofta-n cui, / Că nu-i pus pe seama lui! / Cât îi moaşa de bătrână, / Tot aşteaptă voie bună, / De trei ori pe săptămână!”. „Frunză verde, lemn de brad, / Lele, când m-am însurat, /Era pâclă şi-norat, / N-am văzut ce mi-am luat”. Să ne amintim de sfatul lui Nikita Hruşciov, care îl sfătuia pe Gheorghe Gheorghiu-Dej cum să scape de chiaburi: „ – Dă-i normă mare! / Ţine-l la soare! / Nu-i da mâncare! / Şi-o să-l vezi cum moare!”…
Detronare. „Prinţul Cuza a fost detronat la fel de neaşteptat cum a devenit domnitor. Într-o dimineaţă, spre uimirea tuturor celor care nu ştiau de complot, s-a aflat că era deja în Transilvania, dincolo de graniţa valahă. În timpul nopţii, străzile fuseseră înţesate de soldaţi, iar un grup de ofiţeri superiori, având asupra lor actul de abdicare, a năvălit în Palat şi, ajungând în odaia lui Cuza, l-au obligat să semneze şi să plece cât mai degrabă. Îmi pare rău să o spun, dar Cuza nu era singur în acel moment; o doamnă, foarte sumar îmbrăcată, a fost nevoită să străbată coridoarele lungi, printre soldaţii rânjind, până la trăsura care o aştepta. Cuza a murit în străinătate, în timp ce mă aflam la Bucureşti. De aceea m-am şi amuzat copios zilele trecute, când am citit într-un ziar englezesc o ştire cu privire la faptul că românii luau în calcul abdicarea principelui Carol şi revenirea vechiului lor favorit! De altfel, aş putea adăuga că au regretat amarnic pasul făcut şi au oftat adesea după plecarea lui Cuza. El însă a murit, iar lumea, prinsă cu treburile ei, nu şi-l mai aminteşte.” (J. W. Ozanne, „Trei ani în România, 1870-1873”)
Deţinuţi. La nivel planetar, mai puţin de 10% din deţinuţi sunt femei.
Experienţă. „O experienţă rea face mai mult decât un sfat bun.” (Valéry)
Feminitate. „Feminitatea este la un bărbat precum zahărul în whisky. Masculinitatea la o femeie este ca drojdia în pâine. Fără astfel de ingrediente, rezultatul este plat, nu e picant, nu are savoare…” (Edna Ferber)
Fluturi. „Fluturi sărutându-se / Cu gene încins-a ochii tăi / Cel ce a creat din veci iubirea, / Iar ei sclipiri de soare au prins / Şi un fulger umed li-e privirea. / Cu drag eu genele-ţi ating / Cu genele-mi de tremur pline, / Din ochi clipesc aprins şi des – / Şi astfel te sărut pe tine. / Bătând din aripi, când ne sunt / Unite aprinsele pleoape, / E parcă soarele ar luci / Şi într-însul ne-am uni de-aproape. / Atunci eu sorb în ochii mei / Privirea ta, şi mă-mpresoară / Scântei, un râu adânc de foc, / Iar genele mi se scoboară. / Se face noapte-n jurul meu! / Eu pier în stingerea clipirii, / Bătând din ostenite aripi, / Topită-n flacăra iubirii.” (Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României, soţia Regelui Carol I; nume complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, n. 1843, Neuwied, Germania – d. 1916, Curtea de Argeş, România; „Fluturi sărutându-se”, din antologia „Carmen Sylva, Fluturi sărutându-se”, cugetări şi poezii, Editura Curtea Veche, 2013, colecţia „Casa Regală a României, Familia Regală”, îngrijitorul ediţiei fiind Gabriel Badea-Păun, cu o prefaţă semnată de ASR Principele Radu al României)
Îmbătrânire. La 20 de ani eşti incendiar, iar după 40 devii pompier.” (Witold Gombrowicz)
În părul tău… În părul tău sunt cântece-ndrăgite / Şi molcome-nserări pe mare… / O, lumea de m-ar vrea! / Nefericite şi serbede vă scurgeţi, zile-amare. / Neputincioase, lâncede, tărăgănate!… / Mai pot răni ori mângâia, azi, mâine. / De pe drumeagurile minunate / Doar pulberea pe talpă mai rămâne. / Mă tâlhăresc şi visele hoinare, / Şi vorbe scumpe, azi îmi par pripite – / Sunt molcome-nserări pe mare / În părul tău, şi cântece-ndrăgite. (Max Hermann-Neisse, Germania, 1886-1941), „În părul tău sunt cântece-ndrăgite”, BPT, 1967)
Logoree. Când vorbeau femeile, persanii obişnuiau să spună: Aud zgomotul morii, dar nu văd făina!
Orbire. „Şi chiar dac-o să orbesc, eu o să-ţi scriu / Cu degetele pe popoul durduliu / Sonete, elegii, balade stranii / În care tu îţi numeri pe mărgele anii / Şi îmi ghiceşti dorinţele-n inele / Şi-ntr-un medalion patimi mai grele / Ce nu se-ntâmplă decât pe podele, / Iubita mea, lângă dulapul cu gutui, / Căci şi acolo, pe dulap, am gânduri şui, / Îndeplinindu-se duios cu chiu cu vai / Şi c-o plăcere ce doar tu o ai / Încă de-atunci, de când eram în rai / Şi printre crengi de pomi vii te urcai / Ca să-mi aduci mărul cel ditamai…” (Emil Brumaru)
Tâmpit. – Acum câţiva ani, doctorul mi-a spus că, dacă nu mă las de băut, o să tâmpesc. – Şi atunci, de ce nu te-ai lăsat?
Comentarii